Arana's world under a picture of frenzy

Octombrie 24, 2008

Ierusalim – Goncalo M. Tavares

Filed under: Carti — Arana @ 21:17
Tags: , , , ,

Ierusalim este un roman extraordinar, care isi va lua imediat locul printre marile opere ale literaturii occidentale” prevedea Jose Saramago, celebrul compatriot al unui autor prea putin cunoscut, in opinia subsemnatei. Din cate am observat, previziunea nu s-a prea adeverit, caci detaliile pe care le-am gasit despre autor si despre aceasta minunata carte sunt aproape nesemnificative. Asadar, cu atat mai mult m-am asternut pe scris, caci daca dupa acest post va mai savura cel putin o persoana aceasta carte, voi simti ca am reusit ceva cu adevarat important.

Actiunea se concentreaza, in esenta, pe o noapte ciudata, in care destinele a cateva personaje (6 sunt cele care au contat pentru mine, plus inca unul care a avut rolul de a coordona prezentul) se intalnesc sau se reintalenesc intr-un mod neasteptat, bizar, sadic si in acelasi timp ironic la adresa timpului nostru. Doi bolnavi psihic, un copil, un medic, o prostituata, o victima „colaterala” a celui de-al doilea Razboi Mondial. E greu de inchipuit, in prima faza ce pot avea ei in comun, insa autorul reuseste sa ii lege intr-un mod firesc, aproape perfect. Ceea ce ii uneste este farama de nebunie pe care o are fiecare dintre noi, pana la urma: fie ca e vorba de o pasiune, de o trauma, de o obsesie, de o alta persoana s.a. O personalitate puternica, un om cu o identitate bine definita va avea intotdeauna si o parte intunecata si poate si asta doreste sa sublinieze Tavarez. De ex., Theodor Busbeck, reputat medic si cercetator, un om de stiinta ca oricare altul – in aparenta – are o filosofie cel putin bizara:

„Iar instinctul stiintific cu care se falea putea fi rezumat intr-o singura fraza: un om care nu-l cauta pe Dumnezeu e nebun. Iar un nebun trebuie tratat.”

Chiar si atat este suficient pentru a banui multitudinea de implicatii si de complicatii pe care trebuie sa le suporte personajul nostru. Si e doar o urma vaga din ce se intampla dincolo de simplitatea si de aparenta banalitate pe care insiruirea de mai sus a personajelor ar putea-o sugera.

Motivul central al romanului este cautarea, caci fiecare dintre ei urmareste un sentiment si o traire pierduta, un om sau o stare. Este un roman fluid, care se citeste pe nerasuflate, caci tehnica este impresionanta. Desi in esenta circularitatea ar descrie cel mai bine ce se petrece acolo, trebuie sa mentionez impresionantele flashbackuri, inserate cat se poate de firesc in naratiune. Flashbackurile sunt greu de redat in literatura, caci e nevoie de o doza de talent pentru a-l putea face pe cititor sa fie transpus unde vrei tu, sa reusesti sa redai puterea amintirilor si, in aceeasi masura, ambiguitatea si lipsa lor de coerenta. Cu toate acestea, povestea e usor de urmarit, poate si pentru ca ni se infatiseaza ca aparent simpla si pentru ca destinul si vocatia fiecarui personaj este clar delimitata. Este previzibil, in sensul ca totul se invarte in jurul unui punct central, a unei idei oarecum fataliste, iar cititor fiind, reusesesti sa anticipezi soarta. Insa asta nu rupe din farmecul romanului, caci este o apreciere faptica si nu are de-a face cu imprevizibilitatea pe care autorul o insereaza pe nebanuite.

Am intalnit aici o imprevizibilitatea dureroasa si atipica. Ea se refera in primul rand la reactiile personajelor, puse in fata unor intamplari pe care – cum ziceam – un cititor cat de cat imaginativ le putea usor dibui. Sunt reactii umane si in acelasi timp contrare logicii si „normalitatii”. Trebuie sa fie clar ca Tavarez nu incearca sa creeze un mediu normal si firesc, ci are scopul de a sublinia partea intunecata a omului. Si face asta prin mijloace noi si simple, fara sa se complice cu aberatiuni psiho-filosofice. Nu incearca sa motiveze, desi motivele sunt mult prea clare. Socul suferit de cititor este nu in fata cruzimii sau a atrocitatii ci, dimpotriva, in fata lipsei unor asemenea elemente. Nu este un roman vizual, mai degraba unul senzorial. Trebuie receptat in vederea intelegerii tacite, caci la final iti e imposibil sa condamni vreun personaj. Totusi, nici simpatie nu simti. Dincolo de a fi vorba de un mediu rece si impersonal, ni se ofera o ocazie de pluripersectivism, de judecare la rece, influentat totusi de o realitate extrem de acuta, contemporana.

Exista de-a lungul cartii mai multe secvente socante, e presarata pe alocuri cu idei si senzatii infricosatoare, nefiind excluse unele imagini socante, toate acestea contribuind la conceperea acestei realitati. Avem de-a face cu un autor destul de pesimist, cu o forta creatoare foarte mare, sobru, elegant si totusi direct:

„Cine comite vreo greseala e exclus; e inchis intr-o cutie. Cine se afla afara vede doar cutia. Dar cine este inchis, exclus, reuseste sa vada in afara. Vede tot, ne vede pe toti”

O carte care mi-a atras atentia prin coperta, apoi prin comentariile de pe coperta 4 si prezenta lui J. Saramago printre cei care o recomanda, s-a dovedit a fi o bijuterie a literaturii contemporane, o surpriza de care aveam nevoie. Sau, cum spune Helia Correia, „o carte feroce, impecabila, de o frumusete sobra.

Ierusalim – Goncalo M. Tavarez, ed. Humanitas, colectia Raftul Denisei, 2008

Enjoy!

Arana

17 comentarii »

  1. Mi-a placut comentariul tau.

    Comentariu de isuciu — Octombrie 27, 2008 @ 09:00

  2. […] blogul Bacchante, Arana face o recenzie la Ierusalim a lui Goncalo M. […]

    Pingback de Revista blogurilor, 20-26 octombrie | bookblog.ro — Octombrie 27, 2008 @ 21:54

  3. Personajele sunt ”genul meu de personaje” iar filosofia medicului este sanatoasa si au aplicat-o suficiente personalitati pentru a fi si valida (asta daca nu-l luam pe Dumnezeu in sensul personal, dogmatic). Sunt curios in legatura cu ”partea intuneacata a omului”. Pana unde se poate merge intr-o carte in directia asta fara a fi explicit (in stilul lui Wilde)

    P.S : In legatura tema ta si cu ce imi scrisesesi pe blog – Am folosit tema asta timp de un an jumatate doar ca aveam un mouse in locul cartilor (care la randul lor au inlocuit creionul din original)

    Comentariu de krossfire — Octombrie 29, 2008 @ 23:01

  4. Krossfire, nu incetezi sa ma surprinzi🙂

    Se poate merge destul de departe cu partea aia… depinde acuma si de cititor intr-o masura sau alta, caci poate unii avem perceptii diferite despre partea intunecata. Cat despre medic si a lui filosofie, da, poate fi util si ii este util celui din carte. Insa, in cele din urma, tot va alege una sau alta dintre cai, tot la formule matematice va ajunge. De multe ori in cartea asta teoriile pe care le adopta unul sau altul dintre personaje sunt contradictorii.

    Comentariu de bacchante — Octombrie 29, 2008 @ 23:05

  5. Contradictions make good literature and good science😀

    Comentariu de krossfire — Octombrie 29, 2008 @ 23:12

  6. Word😀

    Comentariu de bacchante — Octombrie 29, 2008 @ 23:13

  7. Interesanta carte.
    Cred ca o sa o citesc si eu, mai ales ca mi-a mai laudat-o un prieten.
    Un punct in plus este tehnica flashbackurilor, lucru care m-a fascinat si in serialul ‘Lost’.
    Acum sunt curios daca reuseste sa o foloseasca la fel de atragator ca in serial..

    Comentariu de Tudor — Februarie 9, 2009 @ 11:16

  8. Serialul nu l-am vazut, deci nu pot sa iti spun daca e la fel de atragator. Pot insa sa afirm ca ce se intampla in cartea asta cam intrece ce am vazut in filme. Poate si pentru ca e mai usor sa te joci cu cuvintele decat cu imaginile.

    Comentariu de Arana — Februarie 12, 2009 @ 23:57

  9. Adevarat ce spui tu, dar si imaginile au forta lor.
    Anyway, recomand calduros acest serial, e cu totul altfel decit restul serialelor – scenariu convingator, personaje asijderea si imagini frumoase. Cel putin primele 2 sezoane.

    Comentariu de Tudor — Februarie 13, 2009 @ 10:58

  10. iti multumesc mult, am sa o citesc cu siguranta. aud numai lucruri bune despre acest tavares. abia astept. in plus, o pot citi in original🙂
    din noua generatie de portughezi au aparut nume care au inceput sa straluceasca de timpuriu, pe unul dintre ei chiar l-am tradus, va aparea luna aceasta la polirom (josé luis peixoto se numeste autorul).
    interesant blogul tau.

    Comentariu de coryamor — Octombrie 4, 2009 @ 16:18

  11. @coryamor: Nu ai de ce sa imi multumesti, dimpotriva as spune, eu ma bucur daca am macar o farama de putere cu asa ceva🙂 Si multumesc si pentru ce ai spus despre blog. O sa tin minte numele lui jose luis peixoto, sper sa am ocazia sa il citesc, macar si pentru ca nimic din ce am cunoscut din portugalia nu m-a dezamagit.

    Comentariu de Arana — Octombrie 5, 2009 @ 17:05

  12. wow e mare lucru sa spui asta despre o tara! e de bine, inseamna ca ai si tu o afinitate cu portocalia🙂

    Comentariu de coreamor — Octombrie 5, 2009 @ 23:34

  13. Da, cu mai multe tari. Desigur, sunt poate naiva, dar nu vreau decat sa cunosc si sa vad. Si daca ceva ma atrage acolo, fie ca e marea, sau muntele, literatura sau arhitectura, voi fi curioasa de mai mult🙂

    Comentariu de Arana — Octombrie 5, 2009 @ 23:35

  14. ai dreptate! mie a inceput sa-mi placa irlanda pornind de la guinness!🙂 si asa am ajuns foarte departe cu cunoasterea!🙂 (cateva halbe)

    Comentariu de coreamor — Octombrie 6, 2009 @ 00:11

  15. Imi place foarte mult cum ai prezentat cartea! Adaug, pe langa sobrietatea, eleganta scriitorului si o oarecare detasare, raceala in scris, care mie mi-a dat fiori si m-a facut sa vad mai apasat „negrul” din text. A propos de recomandarea lui Saramago, am luat de curand o carte de la Humanitas, tot din colectia Denisei- „Delir”, foarte apreciata de el (a si premiat-o pe scriitoare).
    Ia uite ce se zice in prezentare:
    „In Columbia fascinanta, dar stigmatizata de violenta, o femeie se revolta impotriva ipocriziei tuturor. Singura ei arma este construirea unei lumi proprii, retragerea in spatele zidurilor groase ale nebuniei”.
    Suna taaaare bine!😀 Continuam seria „protestul femeii e nebunia”.o_O

    Comentariu de feeria — Octombrie 10, 2009 @ 19:13

  16. @feeria: Da, subscriu, raceala si detasarea scriitorului, dureroase aproape pentru cititor. Suna foarte interesant si acest Delir, cine e autoarea?

    Comentariu de Arana — Octombrie 12, 2009 @ 08:34

  17. Laura Restrepo. Am citit o alta carte de ea, „Dulce Companie”, tot de la Humanitas. Mie-mi place tipa.

    Comentariu de feeria — Octombrie 13, 2009 @ 02:00


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: