Arana's world under a picture of frenzy

Februarie 26, 2008

The Eerie Cold

Filed under: Muzica — Arana @ 19:08
Tags: , ,

Suedezii de la Shining, in frunte cu incredibila voce al lui Niklas Kvarforth Olson, abordeaza un stil nu tocmai digerabil – suicidal black/ doom. Dupa o fantastic de scurta prezentare, prefer sa dezvalui scopul acestui post – desi, ar trebui sa decurga din esenta sa. Asadar, nu e vorba de o cronica, nu e vorba de o analiza a albumului din titlu; dimpotriva, reprezinta modalitatea mea de a aborda muzica, o incercare de analiza a mea prin prisma acestui album.

Clar e ca fiecare om percepe altfel muzica; de aici si diferentele intre genurile care ne plac, intre formatiile din acelasi gen pe care le numim, simplu: tampenie sau genial; desi e clar ca la un moment dat exista niste criterii obiective, in functie de care poti spune da, e lucrat, tehnic, rapid, ingenios etc. Insa dincolo de acestea, muzica e arta, iar estetica uratului e cel putin la fel de interesanta ca si cea a frumosului. Ca sa nu mai zic de provocarea mult mai mare pe care o reprezinta explorarea esteticii uratului.

Nu stiu in ce masura un depressive suicidal black e estetica a uratului. Nu stiu daca altii l-ar percepe asa, si printr-o asemenea afirmatie as risca atacuri din 2 parti – cei care analizeaza muzica printr-o alta prisma si cei care o percep din afara, carora nu le-ar spune nimic un asemenea album. Insa The Eerie Cold nu e doar un titlu al unui album (foarte misto, de altfel), ci e si o metafora, un post introductiv asupra a ceea ce simt vis a vis de muzica. Simt nevoia unei provocari, sa fiu nevoita sa caut versurile, sa le pot aborda din prisma unei poezii. Strict muzical, cu cat mai ciudat si mai complex, cu atat mai bine. Sa traspuna ascultatorului o serie de senzatii, sa fie aparent rece si inabordabil si totusi plin de semnificatii. Sa necesite pasiune pentru a fi ascultat.

De ce totusi Shining? Obsesiile vin si trec. Inclusiv in muzica. Dar, candva acum multi ani, cineva m-a intrebat de ce port un anumit tricou (desi am renuntat la tricourile cu formatii, raspunsul ramane) – in momentul in care esti pasionat de ceva, cand cauti si incerci sa intelegi cat mai multe aspecte dintr-un domeniu, inevitabil pasiunea devine o particica a caracterului tau. E foarte usor din acest moment sa se nasca reactii controversate. Nu e nici pe departe intentia mea. Insa a te ascunde si a-ti crea o masca e la fel de inutil. Oricum, purtam masti zi de zi si oricum e extrem de greu sa fii mereu ce vrei si cum vrei fix atunci cand vrei; presiunile sunt prea mari, autocenzura e ridicata la rang de virtute, la fel si falsa diplomatie. In exterior ne controlam prea mult imaginea. Atunci, in momentul in care vrei sa exprimi ceva din interior, in momentul in care pornesti pe un drum al carui scop e dezvaluirea personalitatii, incet incet e nevoie sa fie atinse toate ramurile acesteia. O incursiune in intuneric si moarte poate fi la fel de fascinanta ca o incercare de plutire spre un imposibil frumos. Reproducerea interna a disperarii si caderii ce se simte in fiecare nota a albumului poate fi abordata inclusiv din perspectiva antitetica. In momentul in care ne dezvaluim, suntem suma unor aspecte paradoxale. Ne invartim intre viata si moarte la fiecare pas. Poate pentru majoritatea nu conteaza. Pentru mine insa a trai inseamna a explora orice senzatie, poate partea intunecata a vietii ceva mai mult. E vorba strict de o perspectiva. Nu spun ca e altfel sau nu, e doar perspectiva mea.

Arana

Pe post de epilog:

there are no more barriers to cross
all i have in common with the uncontrollable and insane
the vicious and the evil
all the mayhem i have caused
and my utter indifference to the world
i have now surpassed

my pain is constant and sharp
and i do not hope for a better world for anyone
in fact, i want my pain to be inflicted on others
i want no one to escape

but even after admitting this
there is no katharsis
my punishment continues to illude me
and i gain no deeper knowledge of myself
no new knowledge can be extracted from my telling
this confession has ment

nothing

Anunțuri

Februarie 24, 2008

Pirandello. Felul in care NU ne-am cunoscut.

Filed under: Carti,Personal — Arana @ 22:29
Tags: , , ,

Motto:

Daca nu eram pentru ceilalti acela care, pana acum, crezusem ca sunt pentru mine, atunci cine eram?

 

Undeva pierdut in memorie este un moment in care am inceput sa-mi analizez imaginea din poze. Gest aparent narcisist, ascundea nelinistea mea, crescanda, ca felul in care imi apar mie in oglinda e cu totul diferti de felul in care apar altora – fel reflectat in poze. Priveam pe hartia lucioasa o figura cunoscuta, insa nimic mai mult. Doar o figura lipsita de importanta, cateodata surprinzand printr-un zambet, insa de regula posaca si ferindu-si privirea.

Intr-un alt moment am abandonat ideea de a-i convinge pe altii asupra acestui fapt: ca nu ne vedem cum ne vad ei; ca suntem de cate ori sunteti. De ce am renuntat? Pentru ca ideea mea se lovea de niste stalpi ai ignorantei, de aburii tineretii si pentru ca incepusem sa cred ca e de fapt o problema de subestimare/supraestimare de care as fi suferit eu. Urmarea, am ingropat ideea, insa nu fara a face cunoscut faptul ca pozele cu mine nu sunt ceva ce-mi doresc, iar posesorii de aparate nu-mi sunt prieteni, decat dupa ce indeparteaza obiectivul de mine.

 

Acum cateva luni, cineva mi-a spus despre Unul, nici unul, o suta de mii a lui L. Pirandello. M-a atras titlul, si m-a atras coperta (un detaliu dupa „Reproducere interzisa” al lui R. Magritte); m-a influentat si recomdarea, care venea intr-un context destul de interesant si oarecum legat de subiect – perceptia asupra noastra vis a vis cu perceptia altora asupra noastra.

Romanul e istoria instrainarii, a negarii propriului eu pana la nebunie. Incet, detaliat, Moscarda duce o lupta ce-l ingroapa in propria uitare. E vorba de depersonalizare, de importanta pe care o acordam celor din jur, de complexitatea privirii noastre si a ratiunii supusa erorii, iar eroarea supusa la randul ei individualitatii fiecaruia.

Curand insa drama mea atroce s-a complicat cu descoperirea celor o suta de mii de Moscarda care eram eu nu numai pentru ceilalti, ci si pentru mine, toti cu acelasi nume de Moscarda, urat pana la cruzime, toti cuprinsi in acest biet trup al meu, care era si el doar unul, unul si nici unul, vai, daca ma asezam in fata oglinzii si il priveam fix si nemiscat in ochi, golindu-l de orice sentiment si urma de vointa. „

 

Nedorind a analiza cartea, pentru ca este o lectura cu adevarat personala, ma rezum, inevitabil, la „cine suntem, de fapt?”. Simplu, dar fara un raspuns precis. Fara a putea sa citim gandurile celorlati, sa surprindem in mimica lor istoria personala, ne rezumam la iluzii. Aparentele fac totul, de multe ori, pe ele fiind cladite adevarate culte ale individului x. Dincolo insa de celebritate, suntem noi. Fiecare zi si om este diferit in fiecare secunda, in fiecare minte. E slabiciunea existentei si farmecul ei, in acelasi timp. E inca un paradox, adaugat in cartea vietii, savuros si enigmatic, cum ii sta bine oricarei idei.

Arana

Verbum Regens

Filed under: Intruziuni,Ratio et Anima — Arana @ 10:44
Tags: , ,

A face ceva. A actiona. Sau pur si simplu a urma impulsurile interne, a lua decizii pe negandite, a fi spontan. De ce toata aceasta insiruire si unde e logica? Logica nu e. Tocmai. De cate ori actionam in aceasta maniera ne rupem de o parte din ratiune, de acea parte a constiintei care ne-ar spune ca trebuie sa… Si totusi aceasta modalitate de „a fi”, reprezinta de regula un suflu proaspat, nasterea unor idei neasptetate sau chiar refuzarea a ceea ce, intr-un plan extrem teoretizat, ar reprezenta binele, dar care concret, in acel moment, e de fapt o masura josnica, o incalcare a principiilor.

Se considera, de regula, ca acest verbum regens (lato sensu; nu ma refer la notiunea de concretizare a unei decizii planificate, notiune folosita in drept) este impotriva ratiunii. Si atunci de unde ar veni? Daca vrem sa acceptam ca exista anumite gesturi exteriorizate care provin dintr-o latura intunecata – paradoxul gandirii – am accepta automat ca suntem mai mult decat ratiune si, desi sustin intr-o oarecare masura aceasta idee, nu ii gasesc aplicabilitate in aces sens. Verbum regens nu este impotriva ratiunii, ci este esenta ratiunii. Sa luam un exemplu banal: un examen, sub forma grila, incercuiesti intai oarecum instinctiv; revii apoi asupra intrebarilor si in locuri unde erai extrem de sigur, incercuiesti totusi altceva, fiindca indoiala devenise prea puternica; in aproape toate situatiile, acest al doilea raspuns e gresit. Mie mi se pare destul de evident ca primul gest a fost un asa zis act nepremeditat, neanalizat. A venit dintr-o certitudine ce aparent nu isi gasea confirmarea in ratiune. Ratiune care, daca e sa o analizam, e mult prea plina de influente; libertatea ei, desi probabil cea mai apropiata forma de libertate suprema care i se releva omului, este totusi limitata. Inclusiv ratiunea sufera de tot ceea ce interactioneaza cu noi, de masca ucigatoare a indoielii. Tocmai de aceea, cu cat analizezi mai mult un eventual fapt, ajungi sa-l descreditezi si sa amani infaptuirea lui pentru eternitate.

Pe de alta parte, spontaneitatea poate fi o adevarata capcana. Ca orice lucru bun si rapid, nu este in intregime asa. Simtim de multe ori ca nu ne apartine, poate da nastere remuscarilor si unor adevarate drame interne sau, de ce nu?, de personalitate. Pentru ca de multe ori actiunile acestea par atat de paradoxale, de antitetice noua, incat dupa implinirea faptului, suntem pusi in fata unei noi oglinzi, unde ne zambeste un altcineva. E senzatia ca ratiunea se razvrateste impotriva noastra, ca isi cere bucata de libertate pe care i-am ingradit-o, ca vrea sa conduca ea, nu sa fie condusa de microbul analitic.

Evident, e imposibil de anticipat cand ar trebui lasata ratiunea sa fie ea, sau cand sa fie explorata si ingradita de insasi existenta omului. Poate fi chiar imposibil a actiona instinctiv, poate parea degradant sau necorespunzator statutului de cugetator. In final, nu exista invingator si invins, pentru ca oricare latura ar prelua conducerea, aceasta va fi echilibrata ulterior, traducandu-se, in viitor, intr-o alta experienta.

Arana

Februarie 23, 2008

Bacchante

Filed under: Intruziuni,Personal — Arana @ 11:09
Tags: , ,

Motto:

Afear’d of Bacchante,
And dost thou ‘hold the yill? –
Behind is the sleepless;
Eyne ‘holding na mo.

Preoteasa zeului Bacchus, dedicata trup si suflet slavirii zeului savorilor trupesti, apare ca o decadenta imagine a puritatii, un soi de frenezie existentiala dedicata corpului. Mitologia greaca este o infinita sursa de metafore si reprezentari. Cautand printre eroi si zei, e imposibil sa nu gasesti o imagine potrivita, reprezentativa, desigur o inaltare a nimicului pe care il reprezinti. Putini insa exploreaza calitatile prin aratarea antiteticului.

Asadar, Bacchante nu e zeita mea. Nu imi inspira dorinta nesabuita de a trai trupeste. Ochii ce vad, o ocolesc, caci ea nu poate aduce nimic bun. E murdara si aruncata in colturi, e marsava si ii place sa-i faca pe altii sa-i slujeasca, ametindu-i cu licori parfumate si dulci, ajungand cu totii sa idolatrizeze soarta ei. E de admirat ca e opusul a tot ce trebuia sa fie ea. Nu este frumoasa, nu este sculptata, nu innebuneste prin lirism – fie acesta al spiritului sau al corpului. Reuseste sa arate ce e mai rau in om, sa arate simplitatea pana si celor mai mareti regi, ucide pentru ceea ce vrea si scopul ei ar putea fi o stapanire din umbra, cea mai dulce forma de conducere.

Si atunci, de ce Bacchante? Pentru ca lepadand aparenta de prostitutie, ramanem cu claritatea si puterea spiritului. Niciodata n-a fost laudata decat pentru ce a oferit fizic. Sfidand soarta, ma apropii ei, desi trasaturile noastre comune se opresc la degustatul vinului. Sau e chiar asa? Greu de spus care e natura omului, pentru ca mereu ne impiedicam de aceleasi si aceleasi aspecte complet inutile si de fatada. Asta avem, cu asta defilam. Nu ne face nicio placere sa descoperim in cel ce-l uram un OM. E mult mai dulce satisfactia in fata defectelor fizice, decat o dureroasa intruziune in moral si spiritual. E vorba de vointa, de infruntare si de cautare. O provocare pana la urma, a afla ce e in spatele chipului, a descoperi unde inceteaza legenda si incepe sa se desfasoare prezentul si in fine, o provocare de a escalada paradoxurile, de a le acapara. Si toate astea doar deschizand ochii si ignorand numele. Pentru ca suntem ce suntem, nu ce ne-au spus zeii sa fim.

Arana


Sexus by Miller

Filed under: Carti,Personal — Arana @ 00:19
Tags: , ,

Un roman erotic. Sau asa s-a decis, pentru scenele explicite ce impanzesc frenezia de idei. E o varsta potrivita pentru a citi cartea? O varsta la care sa gasesti echilibrul pe care Miller il seaca de substanta, sa inlocuiesti explicitatea cu realismul brut al epocii moderne, pe scurt, o varsta la care romanul sa fie destul de influent pentru o alegere subita, pentru un mod nou de abordare a unei parti din viata. 21 cred ca este raspunsul meu.

Reprezentand un cadou, cartea o urmaream de mult. Daca m-ar intreba cineva de ce, nu i-as putea raspunde. Era o simpla senzatie ca dl. Miller creeaza ingenios, o creatie pe gustul meu. O mostra de literatura inovatoare, totusi accesibila (tind sa cred insa in capcana accesibilitatii, fiind de fapt o simpla manevra de explorare a unui numar cat mai mare de cititori), literatura despre creatie. Poate parea ciudat ca asta e ideea care m-a marcat in principal. Ca am trecut peste decadenta umana, peste nadir si zenit, agonie si extaz, suprema idealizare a placerii fizice. Insa pentru mine placerea intelectuala a fost cea care mi-a zgandarit dorinta de a explora cartea, de a intelege personajul si de a face ceva ce el nu a facut – sa scriu. Din nou.

Ideile exista. Circula liber, le prindem si le dam drumul aproape oriunde. Dar se pierd tot atat de usor cum apar. Efemeritatea lor, spre deosebire de a noastra, poate fi insa oprita. Mai devreme sau mai tarziu, important e sa nu se ajunga la prea tarziu. Nu avem talent de a ne exprima, pierdem esenta, ne lovim de clisee, limbaj de lemn si traim pentru fizic. Un truism? Un cliseu pe care il prind tocmai pentru ca incerc sa il evit? Intrucat a ma judeca singura e un act strict intrinsec, prefer sa nu analizez acest fapt. Nu e asta relevant. Relevanta e doar ideea. Care are multiple surse, multiple modalitati de exprimare. Un om interpreteaza cat si cum poate, atrage un manunchi de idei pe care le numeste principii si porneste la drum. Fiecare experienta e un drum. Ca orice drum, se poate infunda, bifurca, umple de gropi. Asta insa ramane sa decida timpul, fie el al luminii, fie al fluxului constiintei.

Arana

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.