Arana's world under a picture of frenzy

Februarie 8, 2010

Nici o privire, J.L. Peixoto

Filed under: Carti — Arana @ 11:23
Tags: , , , ,

Când mi-a spus Clarisa de Peixoto şi a lui Nici o privire, am spus că o voi citi, sigur, căci sunt curioasă şi interesată de experimente literare aproape oricând. Totuşi sinceritatea mă impinge să recunosc că mă aşteptam la mai puţin, la o cărţulie modernă şi cu prea multe vorbe care spun prea puţin. Şi cam asta a şi fost impresia până am ajuns pe la jumătate, sau poate până am terminat prima din cele trei părţi. Până ce dintr-odată s-a produs revelaţia şi am constatat cu uimire că mă aflu în faţa unei cărţi extraordinare, care nu seamănă mai deloc cu ce am citit până acum, care creşte în cititor şi ajunge să fie mai mult decât o carte, un adevărat manifest al autorului, o strigare a acestuia împotriva lumii.

Strict subiectiv, cartea a reprezentat o adevărată aventură. M-am apucat să o citesc cu 2-3 zile înainte de Crăciun şi am terminat-o cam pe 4-5 ianuarie. M-am luptat cu cele aproximativ 250 pagini în format mic timp de 3 săptămâni. Rar păţesc să fie o carte atât de copleşitoare încât să simt nevoia să o las câteva zile deoparte întrucât pur şi simplu nu o puteam citi. Simţeam că e sfâşietor ce se întâmplă, o adevărată avalanşă de trăiri, nimic optimist ori încurajator. Şi în plus mi-a fost extrem de greu să îmbin toate astea cu atmosfera Crăciunului, cu veselia şi coloritul atât de opuse cărţii. Trebuie să spun, ca o lămurire în plus, că orice carte citită devine o parte din mine, iar eu parte din carte în timp ce o citesc. Câte ceva trebuie să se schimbe, să se înece, să trăiască, să moară, oricât de puţin, pentru a putea spune – dincolo de criterii să le spunem obiective – că acea carte a fost bună. În plus, pe lângă îndelungata aventură a lecturii, a mai trecut mai mult de o lună până acum când am ajuns să încerc să notez nişte aspecte. Memoria mea aşadar s-a diluat puţin, am intrat deja pe teritoriul memoriei de lungă durată, unde mi-e mai greu să fiu punctuală şi mi-e mai la îndemână să creez imagini rezultante a percepţiei, deci trecute deja prin filtrul propriu.

Stilul lui Peixoto este foarte fluent, cursiv. Se vede influenţa lui Saramago, în abordare, în felul în care imprimă mişcare scrierii, prin evitare întreruperilor de dialog şi prin „zgârcenia” cu punctuaţia şi paragrafarea (fără a fi un lucru fix rău sau bun, aţi observat cum câştigătorii premiului Saramago sunt influenţaţi în stil de acesta?). Acest risc nu este întotdeauna unul care să aducă un beneficiu cărţii, căci mi se pare mult mai greu pentru autor să găsească echilibrul atât de necesar pentru a face carte citibilă şi pentru a nu aduce, totuşi, în prim plan stilul in defavoarea conţinutului. Deşi structura logică este uneori greu de dibuit, întrucât romanul are o serie de elemente de realism magic, în ansamblul său se va găsi, în final, ceea ce trebuia urmărit. Ajunsesem la un moment dat că spaţiul, personajele atemporalitatea (mai stinsă ce-i drept, totuşi prezentă şi cu o semnificaţie clară pentru ansamblu) duc la impresia unei distopii. Nu, nu în sensul propriu şi de necontestat al genului, cum era Zâtul de exemplu, dar ideea este suficient de marcantă pentru a merita fi menţionată.

Ce mi se pare că descrie bine cartea este un soi de lirism dureros şi agasant. Repetiţii – de fapt îmi marcasem pasaje întregi, dar nu, nu le redau, nu vreau să fur din ansamblu şi, hotărât lucru, timpul ce a trecut de la lectură m-a făcut să apreciez în cu totul altă măsură întregul – foarte interesant plasate; pe de o parte reatrag atenţia cititorului, pe de altă parte însă am senzaţia că scopul este de a accentua limitele lumii cărţii, de a închide foarte strâns magia (neagră?) a universului descris. De asemenea, un pluriperspectivism foarte bine redat, cum ai vrea să fie o carte scrisă pe mai multe voci. Iar vocile acestea deşi sunt atât de singulare au o anumită monotonie, un fel de străbun comun ce comunică prin toţi, care poate fi la fel de bine satul, lumea, diavolul sau moartea.

O serie de simboluri şi de analogii încarcă romanul, de fapt acesta este aspectul de îl face demn de apreciere; povestea în sine este minimalistă, dar mi se pare mult mai greu să scoţi atât de mult din ceva atât de brut, faţă de a crea pornind de la serii întregi de intrigi şi fire ce urmează a se regăsi. Într-un registru modernist, Peixoto recurge la procedee ce amintesc de factura sa de poet. Iar acestea imprimă cărţii eleganţă, făcând din ea un roman cu toate şansele de a supravieţui testului timpului, de a trece peste a fi citită pentru că e la modă şi a ajunge la a fi apreciată pentru că este o dovadă de talent şi creativitate, îmbinate cu o gândire dubioasă, morbidă chiar; genul de amestec între geniu şi atracţie fatidică spre întuneric, atât de fascinantă oriunde în istorie.

Nu pot să nu mă întreb cum trebuie abordată de fapt cartea, cum a fost să o traduci, să desluşeşti vorbele autorului mai mult decât sarcina simplului cititor şi cum, în final, nu a ajuns să fie una din cărţile mele preferate. Da, am lăudat ce se întâmplă acolo pentru că este demn de laudă, dar există un obstacol, nu am nicio idee care şi de ce, ce mă împiedică să apreciez fără rezerve romanul. Poate că este totuşi prea modern. Poate că nu cred cu tărie în sinceritatea sa. Poate pentru că mi-e teamă că a fost doar un experiment, că nu îl reprezintă de fapt pe autor şi că nu va mai scrie aşa. Sau dimpotrivă, că a fost tot ce a avut de spus acesta, că orice nouă încercare nu va duce la o evoluţie. Enfin, poate caut eu chestii artificiale, dar efectiv ceva opreste romanul din a fi măreţ. Iar acesta este singurul său defect palpabil…

Jose Luis Peixoto – Nici o privire, ed. Polirom, 2009, colecţia Proză XXI, trad. Clarisa Lima

Arana

P.S: mi-a plăcut foarte mult ce, dar mai ales cum a scris Dragoş despre carte. Aici.

11 comentarii »

  1. m-am regasit in multe din frazele tale de mai sus.
    eu am citit cartea pentru prima oara in 2004 sau 2005, iar de atunci am fost marcata de ea, am tot incercat sa o traduc si sa o duc in romania, iar cand in sfarsit am semnat contractul ca sa o traduc, mi-am dat seama ca nu-mi aminteam mai nimic concret despre personaje sau actiune. supravietuia insa in mine impresia, atmosfera, efectul pe care il avusese cartea.
    ai veleitati profetice🙂 ai suprins ceva care (cred) ca e adevarat, in ultima parte a articolului… ramane de confirmat. nu spun ce, dar e si parerea mea🙂
    nu uita ca e cartea lui de debut… dupa aceea a crescut ca autor, insa pe alte planuri.

    Comentariu de coreamor — Februarie 8, 2010 @ 17:40

  2. Valeitati profetice? interesant😀 Desi, vreau sa cred in vanitatea-mi ca e vorba mai degraba de un simt literar. Cand citesti, cantitativ si calitativ, parca ajungi sa simti mai mult decat ce se infatiseaza unui cititor profan sau de ocazie… sau cel putin asa cred eu.

    Comentariu de Arana — Februarie 8, 2010 @ 18:40

  3. ok, simt literar ii zicem…
    am avut si eu aceelasi „feeling”, ca mai departe si mai bine de Nici o privire (pastrand registrul acesteia) ar fi greu de ajuns… autorul a pus acolo ceea ce stransese de ani de zile (el insusi a declarat asta). dar ma declar multumita ca a continuat si continua sa scrie, aratandu-si diverse fatete.

    Comentariu de coreamor — Februarie 8, 2010 @ 19:14

  4. Daca mai traduci ceva sau stii despre alte traduceri – chiar si linkuri spre chestii in engleza – te-as ruga sa nu uiti de mine. Sunt curioasa🙂

    Comentariu de Arana — Februarie 8, 2010 @ 19:15

  5. 🙂 ok, te anunt. dar sa nu zici „v-am zis eu!!”, te rog…🙂
    lucrez acum la Cimitirul pianelor, care va iesi in vara, cred. e faimosul (aici, pe taram lusofon) roman care s-a calificat la un mare concurs in Brazilia, lasandu-l in urma pe Lobo Antunes🙂 nu a castigat concursul, insa a fost calificat printre primele 10, parca.
    impresia mea e ca „speranta” creste de la roman la roman. se risipeste negura, cumva… si e normal. ma refer la continut, nu la speranta pe care ne-o punem in autor🙂 („tanara speranta”…)
    uite un fragment in engleza din O casa in intuneric (nu garantez ca traducerea e OK) http://www.transcript-review.org/en/issue/issue-13–croatia–slovenia–portugal/portugal-s-jose-luis-peixoto/an-extract-from-uma-casa-na-escuridao

    Comentariu de coreamor — Februarie 8, 2010 @ 19:29

  6. Am inteles ideea cu speranta; o fi si varsta, parca fiind mai tanar cu atat mai mult iti permiti sa nu ai speranta; paradoxurile de toate zilele…

    Comentariu de Arana — Februarie 8, 2010 @ 19:31

  7. da, asta e ideea. si mi se intampla acelasi fenomen (pe masura ce imbatranesc, incep sa vad si alte culori in afara de negru). voi muri probabil in culmea fericirii, plina de speranta haha

    Comentariu de coreamor — Februarie 8, 2010 @ 19:52

  8. Şi eu am fost impresionată de Nici o privire şi am cumva senzaţia că, indiferent în ce fel, mă va impresiona în continuare🙂 O aştept cu nerăbdare pe cea în lucru la Coryamor🙂
    Apropo de speranţă, mare dreptate aveţi…întotdeauna când suntem mai fragezi (că tineri suntem oricum!:)), suntem poate mai cârcotaşi, iar cu timpul mai învăţăm răbdarea, să ne bucurăm de ce avem, de ce trăim, vedem viaţa cu alţi ochi, în mai multe culori şi, într-adevăr, mai optimist şi mai cu speranţă🙂

    Comentariu de rontziki — Februarie 9, 2010 @ 20:07

  9. @rontziki: Ma intreb daca ce spui tu – si noi – este efectul maturizarii sau imbatranirii. hihi. Eu cred ca maturizare, eu vad batranetea undeva foaaaarte departe.

    Comentariu de Arana — Februarie 10, 2010 @ 09:43

  10. Eu n-am avut curajul să mă apuc de cartea asta. Pare mai deprimantă decât Portrait-ul lui Joyce. Am s-o duc la schimbul de cărţi, poate schimb pe ceva mai interesant înainte să-mi zbor creierii.

    Comentariu de ggl — Mai 17, 2010 @ 22:02

  11. De ce nu mai scrii?:)

    Comentariu de Adrian Ciubotaru — Februarie 19, 2011 @ 19:01


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: