Arana's world under a picture of frenzy

Septembrie 16, 2009

Film vs Carte: Recviem pentru un vis

Am o mare problemă cu ecranizările, iar asta se vede pe blogul meu. De multe ori le urmăresc din masochism, să văd cum s-a mai măcelărit o carte. Mereu am auzit că s-ar putea să fie şi invers, dar până acum nu ştiu dacă am întânlit vreun caz.

Recviem pentru un vis, filmul din 2002, a fost multă vreme unul din filmele mele preferate. L-am recomandat în stânga şi în dreapta, căci mă marcase, dar apreciasem nu doar mesajul foarte puternic ci mai ales felul în care e transmis. Imagini puternice, scurte, de intensitate maximă, o coloană sonoră excepţională, joc actoricesc desăvârşit în unele cazuri. Cam toate ingredientele pentru un film reuşit, care se remarcă şi prin faptul că nu urmăreşte clişee, nu te forţează să fii de acord cu el, dimpotrivă îmbie intr-un mod ciudat la libertate, la alegere, insistând ce-i drept pe consecinţele negative. Am fost fascinată şi de poveste – trebuie să recunosc – de modul în care dependenţa poate distruge mişeleşte, de felul laş în care un toxicoman va fi subjugat realităţii sale. Regizorul Darren Aronofsky a mers la limită cu acest film, s-a axat mult pe puterea viselor şi a imaginaţiei şi a ştiut să se joace cu tehnologia şi cu posibilităţile oferite de peliculă. Este un film foarte vizual, unde ajungi – cam ca bătrâna Sara Goldfarb – atras în ecran, în poveste, simţindu-te la rândul tău mic, nesemnificativ, răpus de forţa realităţii.

Recunosc, când am văzut filmul (şi revăzut imediat după, cam acum 5 ani presupun) nu ştiam de carte, dar am aflat la un moment dat de pe imdb, întrucăt Hubert Selby Jr – autorul – e şi scenarist. Doar acum am pus mâna pe carte complet întâmplător şi am dat să o citesc, extrem de entuziasmată. De la primele pagini însă mi-am dat seama că voi fi complet dezamăgită. Şi nu de film. Am fost surpinsă oarecum de cât de fidel a rămas filmul cărţii, dar nici nu era greu. Literatura trebuie să ofere mai mult decât o imagine şi în mod cert mai mult decât o înşiruire de evenimente. Stilul e leneş şi obositor, limbajul exagerat şi complet nepotrivit atmosferei, autorul pare să insiste să ofere veridicitate şi realism extrem unui sinistru episod din viaţa a câtorva oameni. Legăturile dintre ei par false – şi nu în sensul de sunt false pentru că îi leagă drogurile – ci tocmai acest liant nu e veridic, în carte. Cartea e efectiv lipsită de profunzime şi pare a fi necizelată, neterminată. Ca şi cum e doar o schiţă – cu scenele şi replicile – pentru ceva ce urmează să fie dezvoltat cât de curând. Este frustrant cât potenţial are, cât de mult s-ar fi putut jongla cu psihologia personajelor şi cu eurile acestora. E un tărâm perfect pentru a crea un univers cu adevărat macabru şi tulburător, care ar fi fost imposibil de transpus în imagini. Autorului însă parcă îi vine greu să se joace şi să exploreze. Totul e forţat, de la scenele în care tinerii se droghează, până la tratamentul lui Sara ori aventurile dubioase ale lui Marion. Cartea rămâne la un stadiu naiv, insuficient pentru a cuprinde imensitatea temei pe care are curaj să o abordeze.

Mi-e cât se poate de clar că nu e doar o întâmplare fericită – mai degrabă nefericită – că în acest caz cartea a fost sfărâmată. Nu ştiu dacă literatura poate învinge mereu, par să fie unele aspecte unde avantajele filmului sunt de necontestat. Tocmai pentru că are acele lipsuri cartea, filmul a reuşit să fie net superior. Acolo unde cuvintele au fost prea puţine, imaginile au reuşit să încropească senzaţiile şi trăirile imposibil de transmis în două rânduri scrise neglijent. Desigur, meritul regizorului este imens. Sunt scene întregi care îmi apar extrem de clare, chiar după atâta timp, pe când sunt aproape sigură că dacă nu exista filmul nici măcar nu terminam romanul. Este sec şi mort. Nu poţi să transmiţi un mesaj, o idee, un gând cât timp nu crezi în forţa lui şi nu te străduieşti să îl înfăţişezi ca fiind firesc, indispensabil creaţiei tale. Aronofsky fix asta face: e sincer şi duce până la capăt grotescul, îmbrăţişând din plin estetica urâtului. La Selby e doar urâtul, partea de estetic fiind pierdută undeva pe drum, fie într-un cotlon al gândirii autorului, fie nici măcar nu a existat.

Mă încearcă un sentiment apropiat furiei la adresa celor ce scriu doar aşa, să fie scris, fără pasiune, fără să creadă în creaţia lor. Ca şi cum un autor s-ar putea desprinde de ceea ce a relizat, ca şi cum nu ar trebui să fie definit prin opera sa. Şi nu mă refer la a indentifica un romancier cu subiectul romanelor sale, ci cu existenţa lor. Să ştii că simţi când îl citeşti. Să ştii că poţi avea încredere în faptul că nu te va batjocori dacă te pierzi în opera lui. Că dincolo de a-ţi satisface o pasiune, te alegi şi cu altceva, nu citeşti de dragul de a citi, ci pentru ce îţi poate oferi cartea. Iar mie, cartea Recviem pentru un vis nu mi-a oferit nimic, doar un spectacol amator, pus în scenă de nişte oameni care nu au nici dăruire, nici talent, nici chef de muncă, un spectacol superficial şi aproape kitch. Nu ştiu dacă pot numi asta artă şi m-au deranjat referinţele critice, ce numeau cartea capodoperă. Aş vrea ca înainte să se arunce cu astfel de cuvinte să se înţeleagă că centrul artei literare nu îl reprezintă nicidecum acţiunea. Ori poate greşesc eu, nu am pretenţia de a deţine calităţile necesare să fac judecăţi de valoare, însă am pretenţia ca atunci când cineva etichetează o carte să nu jignească eventualii cititori. Am fost deranjată şi în alte rânduri de anumiţi autori ori cărţi, însă nu ştiu dacă până la antipatie. Regret doar că am început să pun şi filmul în altă lumină, că mi-am lăsat umbrită senzaţia pe care o aveam în legătură cu el şi am început să caut răspunsuri. Am renunţat totuşi când mi-am reamintit să ascult tema muzicală centrală. Chiar dacă poate are un rol chiar prea important în derularea filmului, chiar dacă sunt ferm convinsă că fără aceasta, soarta Recviemului ar fi fost probabil diferită, vă invit să o ascultaţi sau să o reascultaţi. Este năucitoare. (Lux Aeterna)

Recviem pentru un vis, Hubert Selby Jr., ed. Humanitas, colecţia Raftul Denisei, 2007

Arana

PS: Vedeţi şi Requiem for a Tower, care este o varianţă a piesei folosită într-un trailer pentru jocu The Two Towers, din seria Stăpânul Inelelor; cică ar fi fost folosită şi în traileruri pentru alte filme (ştiu de I am Legend) în orice caz este una din cele mai bune variante a piesei respective, din câte am ascultat (şi sunt destule), evident exceptând cea originală.

30 comentarii »

  1. într-adevăr coloana sonoră a filmului este tulburătoare, ca şi filmul dealtfel. muzică şi imagini foarte răscolitoare…m-am simţit ca un peşte prins într-un cârlig dureros şi tenace.
    pe de altă parte, cred că mai sunt unele filme care se ridică la nivelul cărţilor de la care au pornit, dar e adevărat că sunt excepţii. ştiu că prin adolescenţă îmi plăcuse tare de tot zorba, filmul, iar după ce am citit cartea nu mi-am schimbat părerea. poate o fi fost de vină anthony quinn…:)
    cu lolita am eu o mică problemă…dar nu intru acum în detalii, oricum m-am băgat ca musca-n lapte pe pagina ta frumoasă…:D

    Comentariu de ana — Septembrie 17, 2009 @ 09:19

  2. @ana: Chiar te invit sa te bagi, nicidecum nu ai fi ca musca in lapte, dimpotriva! Zorba nu am vazut, iar Lolita nu mai tin minte mare lucru din film, dar am ramas cu senzatia ca s-a insistat prea mult pe CE se intampla si prea putin pe DE CE. Sunt chiar curioasa ce ai de spus!

    Comentariu de Arana — Septembrie 17, 2009 @ 09:28

  3. cam asta a fost și impresia mea legată de ambele ecranizări, (cea a lui kubrick și aceea mai recentă, cu jeremy irons), anume că au respectat fidel succesiunea evenimentelor, dar nu și evoluția psihologică a personajelor, sau justificarea mai detaliată a acțiunilor lor. îmi închipui că nu poate fi ușor să faci lucrul acesta, însă ce mai provocare suculentă! în plus, nici una dintre actrițele care au jucat-o pe lolita nu m-a convins, ca aspect fizic. de jucat, amândouă au jucat bine. dar nu erau nimfete, ci adolescente. am scris recent un fel de comentariu amatoricesc despre lolita lui kubrick, de aceea nu-mi vine să mă repet aici, hehe.
    toate bune și să ne mai auzim!🙂

    Comentariu de ana — Septembrie 17, 2009 @ 10:15

  4. @ana: Da, intre timp am citit la tine, ca deh, curiozitatea si am observat articolul, mi s-a parut foarte bun, desi repet nu mai tin minte mare lucru din film (nici macar nu stiu pe care l-am vazut, dar parca nu pe cel al lui kubrick). Oricum, din cate am citit la un moment dat, era greu sa aleaga pe cineva foarte tanar, hollywood policy bla bla, si de asta problema cu varsta. Totusi, poate gaseau adolescente mai firave ca infatisare, ai dreptate.

    Comentariu de Arana — Septembrie 17, 2009 @ 10:18

  5. Arana, elegantă în scris ca de obicei! Ştiu că mulţi vor să se lase convinşi să citească o carte,însă ai reuşit să mă convingi să NU citesc cartea asta şi îţi mulţumesc. Filmul este într-adevăr extraordinar. Dacă tot ai pus problema relaţiei film-carte, eu ştiu un exemplu în care filmul e la fel de bun ca şi cartea -sau invers, nu contează: Zbor deasupra unui cuib de cuci a lui Ken Kesey(regia Milosz Forman) 🙂

    Comentariu de insemnaridinsubterana — Septembrie 17, 2009 @ 19:41

  6. Multumesc. Acum, nu stiu daca am urmarit vreo secunda sa conving pe cineva sa nu citeasca aceasta carte, dar as fi ipocrita sa nu recunosc ca pentru mine si preferintele mele, a fost in mare parte o pierdere de vreme si motiv de nervi, pe alocuri.

    Comentariu de Arana — Septembrie 17, 2009 @ 19:54

  7. După mine, e o calitate şi asta: să convingi să nu. Ştiu că nu ţi-ai propus asemenea lucru, dar forţa persuasivă funcţionează. 🙂

    Comentariu de insemnaridinsubterana — Septembrie 17, 2009 @ 21:39

  8. Da, cred ca e o calitate. Tot de argumentatie tine, pana la urma…🙂

    Comentariu de Arana — Septembrie 17, 2009 @ 21:50

  9. Variatiuni pe aceeasi tema…
    Trainspotting
    Am o problema cu filmu` asta l-am vazut de un milion de ori si l-as mai vedea de inca atatea ori. Vazui filmu, cetisi cartea, nu pot sa zic ca mi-a displacut cartea, din contra, pe de o parte, in carte fiecare capitol e dedicat cate unui personaj, iar in acel capitol naratorul este personajul, iar in film naratorul este unul singur Renton, desi in carte ii sunt alocate lui Renton mai multe capitole. Filmul nu tine cont de toata naratiunea, am impresia ca e o selectie a celor mai bune intamplari.
    Chiar daca imi place cartea, coloana sonora are un rol crucial, de exemplu, daca vazuisi/cetisi filmu/cartea in momentul in care Renton ia o supradoza si ajunge la spital, imaginatia mea nu ar fi zburat spre „A perfect day” si sunt mai multe exemple pe care nu mi le amintesc in momentul asta.
    Concluzia este ca daca regizorul este bun, prin avantajul imaginii si al sunetului, un film poate sa iasa mai bine decat o carte.
    Ca tot veni vorba de Kubrik sunt curios de „A clockwork orange” cum o fi cartea.
    Regards

    Comentariu de Bartholomeu Furtună — Septembrie 17, 2009 @ 22:21

  10. @Bartholomeu Furtuna: Da, uite nici Trainspotting n-am citit, filmul fiind extrem de reusit. Chiar azi ascultam niste chestii de pe coloana sonora, dar nu stiu ce sa zic, parca nu prea imi mai vine acum sa citesc o carte pe aceeasi tema. Da, concluzia ta e valabila, insa nu mereu, pentru ca sunt carti ce nu sunt pliate pe asa ceva. Tema aceasta insa ofera foarte mult si e prin sine cu atat mai puternica, cu cat cineva se joaca mai mult cu imaginile si prezentarea lor.
    La fel si Clockwork Orange, unde coloana sonora m-a bagat in mormant si m-a scos de acolo in repetate randuri. Aici doar am incercat sa citesc cartea, dar era in romana, si era infect limbajul. Apreciez insistentele traducatorului de a adapta limbii romane slangul acela dubios din carte dar nu, nu mai vreau asa ceva. Zau, m-a traumatizat, era oribil. Mi-a pierit cheful si de a cauta varianta in engleza.

    Comentariu de Arana — Septembrie 17, 2009 @ 22:31

  11. PS: Avatarele noastre par a avea ceva in comun, hehe😀

    Comentariu de Arana — Septembrie 17, 2009 @ 22:31

  12. ((: buna observatie, nu ma uitasi la avatarul tau.
    Asia ca de la un plaman plin de smoala la un plaman plin de smoala.
    Aproppos de OST, nu ai cum sa nu cazi in infern si apoi sa te plimbi pe campliile lu` Elizeu ((: cand asculti Beethoveen😀.
    Probabil ca nu am sa cetesc si cartea din spatele lui Kubrik.
    Am omis sa spun ce nu mi-a placut la traducerea Trainspotting, probabil sunt subiectiv, da m-a scos din minti expresia „gen” care apare de vreo trei ori pe fiecare rand.
    Regards

    Comentariu de Bartholomeu Furtună — Septembrie 17, 2009 @ 22:37

  13. Nu stiu cat de subiectiv esti, dar stiu in mod cert ca o traducere proasta te poate face sa dai cu cartea respectiva de toti peretii.

    Comentariu de Arana — Septembrie 18, 2009 @ 11:21

  14. Am scris si eu acum cativa ani pe aceasta tema, a cartii versus ecranizarii. (Nu vreau sa-mi fac reclama prin asta mai ales ca spuneam doar ca m-au enervat ecranizarile si atat.)

    Repetand ce spuneam atunci: Fight Club si A noua poarta. Filmele sunt in regula, dar ramai complet dezamagit dupa ce citesti cartile…

    Comentariu de machiavellian — Septembrie 20, 2009 @ 15:15

  15. @machiavellian: daca spui ca ai scris despre tema data, nu e reclama, si chiar daca ar fi, sa traiesti!😀 Fight Club e alta chestie necitita de mine si alt film bun. Constant – in urma comentariilor – ca sunt multe filme bune si excelente inspirate de carti, dar al caror subiect nu m-a atras ca sa citesc cartea. Acum nu stiu daca asta e spre binele meu – ca oricum nu-mi placea cartea – sau e o pierdere, general vorbind, fiind posibil sa se piarda niste carti si niste cititori…

    Comentariu de Arana — Septembrie 20, 2009 @ 15:21

  16. Vad ca n-ai spus nimic de A noua poarta. Daca esti curioasa, cartea e Clubul Dumas, Arturo Perez-Reverte.

    Comentariu de machiavellian — Septembrie 20, 2009 @ 20:48

  17. N-am spus nimic pentru ca nu imi suna cunoscut. De Arturo Perez Reverte am incercat sa citesc ceva si n-am reusit, mi s-a parut foarte prost… si vad ca nici tu nu esti incantat. Dar caut filmul daca e.

    Comentariu de Arana — Septembrie 20, 2009 @ 20:53

  18. Ba da, cartea a fost foarte buna. Filmul m-a dezamagit, asta dupa ce citisem cartea.

    Comentariu de machiavellian — Septembrie 21, 2009 @ 03:32

  19. machiavellian, bun, m-am lamurit si eu in sfarsit. Eram sigura ca zici invers, cred ca eram eu prea adormita aseara.

    Comentariu de Arana — Septembrie 21, 2009 @ 09:06

  20. Offtopic: Arana, adresa mea este : http://www.isuciu.ro (mofturi de ochelarist)

    Comentariu de mofturi de ochelarist(www.isuciu.ro) — Septembrie 21, 2009 @ 22:14

  21. Am corectat, merci, nu stiu ce am facut de am dat complet peste cap si linkul si numele si tot. Sunt ametita cateodata, cand trebuie sa ma descurc cu tainele tehnologiei moderne😀

    Comentariu de Arana — Septembrie 22, 2009 @ 00:58

  22. Tot la capitolul film vs. carte, au existat si cazuri in care exercitiul de concentrare necesar pentur a intelege substratul cartii a fost facilitat de film (Orange Clockwork ?)

    Comentariu de krossfire — Septembrie 27, 2009 @ 09:45

  23. @krossfire: da, good point. E valabil si aici, sa stii, filmul transforma si intareste mesajul.

    Comentariu de Arana — Septembrie 27, 2009 @ 12:12

  24. hmm…
    eu am iubit cartea pentru cateva replici care nu mi-au atras atentia in film. una e asta:

    Sara Goldfarb: I’m somebody now, Harry. Everybody likes me. Soon, millions of people will see me and they’ll all like me. I’ll tell them about you, and your father, how good he was to us. Remember? It’s a reason to get up in the morning. It’s a reason to lose weight, to fit in the red dress. It’s a reason to smile. It makes tomorrow all right. What have I got Harry, hm? Why should I even make the bed, or wash the dishes? I do them, but why should I? I’m alone. Your father’s gone, you’re gone. I got no one to care for. What have I got, Harry? I’m lonely. I’m old.
    Harry Goldfarb: You got friends, Ma.
    Sara Goldfarb: Ah, it’s not the same. They don’t need me. I like the way I feel. I like thinking about the red dress and the television and you and your father. Now when I get the sun, I smile.

    PS: sorry de lungimea citatului…

    Comentariu de danutz — Septembrie 30, 2009 @ 01:06

  25. @danutz: Bun venit, in primul rand. In al doilea rand, nu trebuie sa iti ceri scuze pentru lungimea citatului, cred ca era o problema doar daca postai toata cartea, in rest nu!

    Iar in al treilea rand, da, ai dreptate, cat citeam carte fix la aceasta replica (It’s a reason to get up in the morning) m-a luat un val de indignare amestecata cu mila, o costientizare cruda a psihologiei personajelor. Dar pe de alta parte, imi si amintisem replica si in film si tot spre acesta tragea balanta. Oricum, multumesc pentru citat, e unul din cele mai puternice din intreaga carte.

    Comentariu de Arana — Septembrie 30, 2009 @ 09:46

  26. de mult nu am mai vazut un film care sa transmita un mesaj atat de puternic .. chiar daca ceea ce li se intampa personajelor este dramatic trebuie sa acceptam evenimentele ca atare .. realitatea nu este departe de ele😐 Nu am citit cartea dar cred k va fi la fel de emotionanta k si filmul .. dak esti obisnuit sa ciutesti .. vei intelege aproape orice limbaj🙂

    Comentariu de marina — Martie 30, 2010 @ 14:54

  27. De fapt, daca esti obisnuit sa CITESTI, nu vei inghiti orice porcarie ci dimpotriva vei fi in stare sa faci diferenta intre scrieri de calitate ori proaste, profunde ori superficiale, socante ori reale etc etc. Si daca chiar te-ai fi uitat pe blogul meu ai fi vazut ca sunt obisnuita sa CITESC, ca fac asta din placere, ca de fapt pe asta era construit blogul si ca, in esenta, nu am nevoie de observatii gen „vei intelege orice limbaj”

    Comentariu de Arana — Aprilie 7, 2010 @ 08:29

  28. am dat intamplator peste aceasta pagina, cautand cine a scris „Recviem pt. un vis” (am citit-o acum vreun an)…
    Si ma intreb; daca nu ar fi fost atat de profunda cartea si-ar mai fi batut cineva capul sa faca un film dupa ea si inca o replica destul de fidela?
    Probabil nu este stilul tau preferat de a scrie o carte.

    Comentariu de musetel — Ianuarie 8, 2011 @ 11:21

  29. S-au ecranizat o gramada de balarii; faptul ca exista o ecranizare nu ofera valoare per se cartii.

    Comentariu de Arana — Ianuarie 8, 2011 @ 11:22

  30. requiem for a dream este superioară ecranizării. ecranizarea este ușor mai accesibilă, realismul vulgar fiind mult mai ușor de evidențiat prin imagini/peliculă. ca să-l ecranizezi pe kafka este imposibil, de pildă. la fel și cu Fight Club, nu poți transmite senzațiile care se preling prin cuvintele cărții mot-a-mot pe ecran. sunt foarte curios cum va fi ecranizată [lucrarea] the catcher…., o altă carte fabuloasă prin puterea de exprimare, și nu prin dialoguri care să poată fi copy-paste pe buzele actorilor.
    traducerea cărții a clockwork orange e ok. am verificat originalul, nu e în niciun caz lesne de citit, datorită unor expresii greu de digerat (e ca și cum ar încerca un vorbitor de limbă engleză să citească amintirile lui creangă). văd că toată lumea caută să citească în original și strâmbă din nas în fața traducerilor de parcă absolut toate marile scrieri se întreamă pe teritoriile vorbitorilor de limbă engleză… eu abia am terminat Millennium, îmi închipui că sunteți de acord cu mine că nu-s prea mulți care cunosc limba lui Larson… și apropo de film versus carte, cartea este î n t o t d e a u n a mai bună decât filmul. mai puțin accesibilă, desigur. dar în niciun caz mai proastă. by the way, poate că mă înșel și există totuși o excepție, the remains of the day este o carte extraordinară, dar, spre deosebire de ecranizare, lasă să-i scape lui stevens, la sfârșit, o undă de regret, absentă din film mulțumită pinter.
    hm, tocmai am recitit amalgamul ăsta de trei parale, și nu mai sunt așa sigur că am făcut bine intervenind.
    în orice caz, numai de bine.

    Comentariu de iuliiuli — Martie 27, 2012 @ 17:57


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: