Arana's world under a picture of frenzy

Decembrie 6, 2009

Fraţii Florian la MŢR

Am citit prima dată vestea la adina şi m-am tot gândit că tare aş vrea să merg:

Marţi, 8 decembrie, la ora 19.00, la Povestitorii de la Şosea, vor citi scriitorii Matei Florian şi Filip Florian.
Moderator – Marius Chivu.
Vino la Clubul Ţăranului pentru a-i asculta citind şi pentru a-i întreba multe şi mărunte!

(detalii aici)

M-am hotărât să merg. Nu am participat până acum la niciun eveniment de acest gen, nu ştiu cum funcţionează (aşa că cine ştie dacă trebuie ceva de genul rezervare/invitaţie/alte formalităţi să îmi spună şi mie să nu mă obosesc să mă duc degeaba), nu cunosc pe nimeni, dar mă duc. Măcar să îi spun anticipat La mulţi ani lui Matei, dacă tot suntem născuţi pe aceeaşi dată. Mai merge cineva?


Anunțuri

Decembrie 1, 2009

Romănia azi

Filed under: Altii,Event,Logos — Arana @ 22:27
Tags: , , ,

Nu mai fac posturi politice. Mi-am promis. Plus că nici nu am chef să explic tuturor retarzilor cum funcţionează puterile în stat, ce face preşedintele etc. Dezavantajele studentului la drept: ştie. Trebuie însă să felicit Timişoara. Ştiţi de ce. Primele reacţii le-am văzut la tomata şi ovidiu sârb. Vă mulţumesc vouă şi celor care gândesc ca voi. Este inadmisbil că am ajuns să creadă Ilici că poate să micţioneze pe oamenii care au dat jos comunismul. Nu ştiu cum se poate întâmpla asta, la 20 ani după revoluţie şi nu pot să accept că suntem un popor atât de retardat că îi vom da puterea înapoi. Din fericire termin facultatea. Dacă se întâmplă ceea ce mă sperie cel mai tare, o şterg de aici, fără vreo urmă de regret (nu ne băgăm în familie şi prieteni aici, nu despre asta e vorba). Sper să mă înşel. Sper să nu fim atât de retardaţi. Sper… Atât.

Noiembrie 25, 2009

Bookasm. Gaudeamus şi Rushdie.

Iubitori ori nu de carte, cam toată lumea ştie ca zilele astea la Romexpo are loc târgul de carte Gaudeamus. Acum ceva săptămâni când am auzit prima dată că va veni şi Rushdie pe la noi, cu această ocazie, deja mă vedeam în faţa lui cu Copiii din miez de noapte în braţe. Şi mai ştiam şi fix ce vreau să îi spun.

Deşi n-am scris prea multe despre Rushdie – de fapt doar Grimus beneficiază de o recenzie, aici – cartea de care vă spuneam m-a făcut să mă îndrăgostesc de omul acesta. E imensă, o Capodoperă a literaturii contemporane. Nu vreau să spun moderne, pentru că Rushdie e unul dintre puţinii contemporani pe care i-am citit despre care pot afirm, cu tărie şi încredere, că îşi va scrie propria foaie în istorie. Şi nu, nu pentru că poate va fi executat de islamişti (pentru că, să o spun pe cea dreaptă, multă lume pentru asta îl citeşte iniţial), ci pentru ce şi mai ales cum scrie. Complex, obositor, mare. Un monstru de creativitate şi de talent şi de vocaţie. Nu exagerez, pentru că nu îmi place să ofer gratuităţi şi nu mi-e greu să critic. Tocmai că mi-e greu să laud, să arăt cât de mult înseamnă scriitura acestui om şi cât de multe poate oferi unui cititor. Nu vreau acum să vorbesc despre el, poate după citesc proapăt achiziţionata şi semnata Seducătoarea din Florenţa, poate zic voi putea să scriu despre. Şi să insist mai mult în de ce îl apreciez atât de mult pe Rushdie.

Sincer, acea jumătate de oră sau cât am stat la coadă a trecut imediat. Îmi repetam în cap cuvintele, ca un învăţăcel din clasa 1 ce îi va înmâna primul buchet de flori învăţătoarei. Ţineam „Copiii” în braţe şi zâmbeam. Am socializat puţin cu tipele de stăteau în faţa mea la coadă, care remarcaseră că a mea carte era plina de indexuri colorate. Una din ele mi-a spus că sunt sora ei, că la fel arată şi ediţia ei de acasă şi că mă admiră că am venit cu ea. Mie aşa mi s-a părut normal. Am fost printre foarte puţinele persoane de acolo care nu erau cu cartea proaspăt scoasă din ţiplă. Nu neg, în primele 5-10 minute m-am lăsat acaparată de un sentiment destul de ciudat, nervi amestecaţi cu frustrare. Parcă simţeam ipocrizia în jurul meu, vociferam cum că mă întreb câţi de acolo l-ar fi citit pe S.R. dacă nu venea în România. La fel cum scărţâiam şi aseară când, butonând pe la tv, am văzut ştirea despre venirea lui, evident cel mai important lucru pe care l-au găsit a fost condamnarea lui de către islam, faptul că trăieşte în exil şi cum de asta trebuie citite Versetele Satanice. Nu fix cu aceste cuvinte, dar cert cu acest mesaj. Dar mi-a trecut. Pentru că m-am hotărât să mă concentrez pe motivele mele, să mă gândesc la ce m-a determinat pe mine să vreau să îl descopăr şi de ce eram eu acolo, la coadă, cu un zâmbet imens pe buze.

Am ajuns şi eu la rând, l-am surprins cu cartea mea (Oh look someone has read this), m-am surprins pe mine cu un accent pur british – nu ştiu sincer de unde a ieşit – şi vocea puţin stinsă (iar mie asta nu mi să întâmplă niciodată) şi i-am mulţumit pentru că scrie. Mă înroşisem şi mâinile îmi tremurau mai ceva ca înaintea vreunui examen. Sunt emotivă şi totuşi mă bucur că pot trăi nişte lucruri atât de mărunte cu atăta entuziasm şi dăruire. Pentru că aşa sunt, şi pentru că deşi de cele mai multe ori această implicare a mea îmi face doar probleme, în momentele acestea unice îi înţeleg rolul, dezvăluindu-şi latura pozitivă.

Câteva cuvinte şi despre târg, căci am ajuns pe la ora 4 acolo şi am avut timp să mă învârt. Spaţiu mare, edituri multe, oferte bune, loc suficient pentru învârtit şi admirat, mai aerisit parcă decât în alte dăţi. Nici nu era foarte multă lume, sunt sigură că în weekend vor fi mai mulţi şi va fi mult mai sufocantă atmosfera. Mi-a plăcut şi chiar mi-am găsit ce mi-am propus, ba ceva şi în plus şi deşi am rămas oarecum cu buzunarul gol, nu contează. Tocmai de asta nici n-am mai trecut pe la toate editurile, oprindu-mă doar la Polirom, Humanitas, Art, Vellant, All, trecut pe lângă Nemira şi nu mai ştiu fix ce. Nu eram foarte atentă pentru că mă gândeam doar la ce urma să se întâmple. Şi cum m-am şi trezit cu banii daţi, nici vorbă de chef pentru alte hoinăreli şi descoperiri.

Aş mai merge la lansarea romanului Nici o privire de dragul de a vedea cum îl prezintă Filip Florian. Vedem totuşi, căci simt că azi am epuizat mare parte din doza de entuziasm. Nu particip des la evenimente livreşti, sunt mai degrabă introvertită şi un cititor introspect. Dar când o fac, e cu totul. Extaz stupid? N-am idee, ştiu doar că e o senzaţie mult prea tare pentru a mi-o nega sau, mai grav, cenzura ori ascunde de privirile altora. Acum să am doar timp şi spor la citit. A propos, când e următorul târg? Şi cum credeţi că aş putea face bani din citit ca apoi să îi dau… tot pe citit? 😀

Arana

Octombrie 28, 2009

Budapesta. Absu

Filed under: Event,Muzica — Arana @ 18:57
Tags: , , , , , ,

După o perioadă de relativă letargie, era cam timpul să rup monotonia şi să inserez în trista nebunie ce înseamnă anul 4 un eveniment. Ne-am vorbit, ne-am hotărât şi cu mare greutate ne-am decis asupra detaliilor pentru ca sâmbătă dimineaţă să plecăm spre Budapesta. Pretextul? Concert Absu, aflaţi in turneu, unul ce ocoleşte România. S-a dus aşadar muntele la Mahomed.

Plecare la 6 dimineaţă, buimacă de somn – am avut parte de o oră şi 40 minute de dormi – ajuns pe autostradă n-am idee cum, somn. Mă trezesc pe soare şi peisaje din ce în ce mai interesante. Valea Oltului îmi era complet necunoscută până acum, dar e uimitoare. O dată în plus mi se confirmă că sunt lucruri de văzut pe la noi. Nu oraşe, nu creaţii umane, ci natură, multă natură, îmbietoare, interesantă, extrem de atrăgătoare. Soare, ceaţă, munte. În acelaşi spaţiu şi timp, o şosea aproape pustie, maşina alunecând parcă încet încet într-o altă lume. Mai caldă, mai apropiată de esenţă. Pentru cî în momente din astea poţi simţi un soi de ciudată libertate, oferită de ideea de spontaneitate, drum nebun, drum lung, prieteni. Se conturase deja o desfăşurare cât se poate de bună pentru excursie.

Primul popas a fost Sibiu, aveam nevoie să umblăm puţin pe picioarele noastre, sângele cerea cafea, iar stomacul mâncare. Cafeaua a fost refill şi în Arad, era deja pe înserat, trecuseră în jur de 10 ore de la începutul călătoriei. Trecem graniţa, Szeged, autostradă, Budapesta, cazare (excelentă de altfel). Aproape 15 ore de drum. Credeam că va fi ucigător de plictisitor, dar a fost chiar interesant. Ideea de road-trip în sine e ofertantă, te simţi poate mai spontan, pentru că îţi permite variaţie, îţi permite să faci ocoluri sau scurtături când şi cum ai chef, iar dacă compania e pe măsură, merită fiecare km. Obositor, nu zic nu, dar am avut puterea în seara respectivă să mai savurăm şi o bere în Ungaria. Eu am ales Dreher brună, de-a lor, mai savuroasă decât berile de pe la noi. Destul de cremoasă, puţin dulceagă, aromată. Iubitorii de bere amară m-ar înjura dacă le-aş recomanda-o, în schimb iubitorii de Guiness ar fi probabil surprinşi plăcut. Şi cu ocazia asta vă spun şi de Borsodi, tot de-a lor, există şi în variantă brună (da, prefer berea neagră), de asemenea cu un gust tare bun.

Duminică. Vreme de tricou. Budapesta prietenoasă. Clar, a fost zi de văzut şi de admirat. Frumuseţea capitalei maghiare nu e lăudată degeaba; un fel de Praga mai mică zic mulţi, eu încă aştept să văd şi Praga. Ne-am perindat pe cheiul Dunării, ne-am urcat la Citadella, am fost pe la Castelul Regal (pe care nu îl văzusem şi care e imens şi extrem de interesant, chiar dacă i-am admirat doar exteiorul) şi Bastionul Pescarilor, Parlamentul (celebra clădire, în stil neo-gothic, care mie personal mi se pare un stil extrem de pretenţios, foarte alunecos şi foarte predispus la a da în kitch; tocmai de asta, a reuşi o creaţie cu adevărat impresionanta, în acest stil, e o realizare în sine), străduţe, puburi admirate de afară, şi prânzul/cina într-un loc foarte misteux, un soi de pub lounge, cu o chelneriţă tare drăguţă.

Ajung astfel în punctul culminant al excursie, concertul. Am ajuns relativ uşor la locul de desfăşurare, o clădire foarte mişto, cu un bar, o sală mare de concerte, una mică, o curte interioară destul de mare, cu oameni mulţi şi pestritţi. Am întărziat puţin, dar concertul a întârziat mai mult, începând pe la 8. Prima trupă, din alt film, Zoroaster pe numele lor, păreau minim fumaţi, cu un stil dubios de a cânta, cu potenţial de a fi interesanţi dacă n-ar fi plictisitori. Dacă sună prea ciudat, ideea e că par să cânte de dragul de, foarte indefinit, lent şi moale.

Au urmat două trupe pe care nu le ascultasem, despre Razor of Occam mai ştiam câte ceva, iar Pantheon I era complet necunoscută. Ambele m-au surprins foarte plăcut. Primii, deşi nu neapărat în zona mea muzicală (bine, nici Absu nu sunt fix, şi tot îmi plac de mor), au un sound rapid, nervos, vânos. Au dat tare bine live, instrumentişti marfă, cam dubios bassistul (aş zice minim nebun, nu tocmai în cel mai bun sens al cuvântului). Nu ştiu dacă îi voi asculta acasă, dar absolut deloc nu m-a deranjat prezenţa lor la concert, iar publicul – deşi mic – a reacţionat destul de bine. Mi-a plăcut şi cum au pus problema, despre ce cântă ei. Detalii:

‘Homage to Martyrs’ (albumul din 2009, primul full-lenght de altfel)is a tribute to the great men of science who died in the pursuit of knowledge, from the early astronomers who were burned at the stake for daring to displace man from the center of the universe to the modern theoreticians driven to insanity and suicide by their paradoxical discoveries and the cold denial of their peers. Exalting in the rich legacy bequeathed to us by our predecessors it also warns of the dire predicament awaiting us should this richness be vainly squandered.

Pantheon I sunt, cică, black metal. Ce am spus imediat după concert: au fix părţile din black care îmi plac mie, deşi nu sună tocmai trv. Nu sunt melo deloc, bateristul e dementuţ (căci dement e Proscriptor) şi mai şi bătea extrem de relaxat, de mâ întrebam dacă astă conştientizează ce face de fapt, vocea a fost chiar impressive, deloc deranjantă, ba dimpotrivă excelent pliată pe restul treburilor. Şi în loc de clape, aveau un violencel electric, cu violoncelistă… nu se auzea foarte bine, însă pasajele inserate mie mi-au gâdilat urechile. Mai vreau, chiar sunt o trupă foarte pliată pe o parte din orientările mele muzicale.

ABSU!!! Aş putea să povestesc mult. Despre cât de dement e Proscriptor. Despre cum unele piese au fost mai rapide, mai puternice, mai incredibile decât pe cd. Despre cum basistul-vocalistul – care avea probabil cam înălţimea mea – e genial, nu doar pentru ce face, dar şi cum face, inclusiv gesturi. Sau să constat că deşi muzica nu e deloc prietenoasă, iar publicul era mic, comunicarea a fost excelentă şi atmosfera pe măsură. Să laud sunetul, pentru că sala de concerte era ceva mai mare decât o sufragerie şi chiar mă întrebam oare cum o să se audă. Dar nu are sens. Pentru că sunt unele prestaţii ce nu pot fi descrise. Ori descrierile sunt inutile, totul stând în ce se întîmplă pe scenă. A meritat drumul, oboseala, banii, aş face totul de la capăt să îi mai văd o dată. Şi vineri era să mă răzgândesc, să nu mai ajung. Nu cred că aş fi putut să regret suficient dacă îi pierdeam. Weekend desprins din lumea asta, încheiat pe măsură.

A început cu nervi şi frustrare, s-a terminat la fel, dar astea sunt nimicuri. Să poţi să faci abstracţie de evenimente ce îţi ating destul de mult spiritul, să poţi să te bucuri de ceva, în ciuda tumultului personal. Da, poate şi aici se poate măsura nivelul unui concert. Duminică seara, Budapesta ne-a găzduit, am fost parte dintr-o întâmplare, am trăit încă o pagină de ţinut bine în colecţia vieţii. Next stop? N-am idee, dar am nevoie de cât mai multă adrenalină.

Pe post de încheiere:

Arana

August 16, 2009

Premiu (eu??)

Filed under: Altii,Event — Arana @ 11:57
Tags: , , ,

Câteodata sunt ca un copil mic. Mi şi prost şi naiv şi mă entuziasmez la tot felul de lucruri simpatice. Mi se întămplă mai ales în momente în care sunt coruptă de gânduri de om mare, trist şi împuiat de dileme. Iar dacă fix atunci îmi dai o jucărie de pluş ori o ciocolată, în loc să încerci să mă convingi de inutilitatea ori de normalitatea gândurilor mele, am tocmai reacţia descrisă. Eh, cam asta e pentru mine „Blogul de aur”, un premiu simpatic pe care de vreo săptămână l-am văzut că circulă şi care a ajuns la mine via o cale complet necunoscută. M-am simţit intimidată şi fericită. Era cutia de bomboane de ciocolată de care aveam nevoie. Or Heidi neagră cu portocale. Sau Heidi cu merişor. Revenind, am primit de la Poiematike şi urmează să dau mai departe altor 10 bloguri pe care le apreciez. Teoretic ar trebui să comentez şi să îi informez, dar mulţi au primit deja, aşa că va fi un simplu link către ultima lor postare (rezolv doi iepuri dintr-una aşa; bine, nu iepuri ci ciuperci sau ceva, că tot încerc să nu mai am de-a face cu carnea).

În ultima vreme am descoperit multe bloguri noi, asta şi pentru că fiind în vacanţă am avut timp să caut şi să mă bucur de ce îmi oferă lumea asta virtuală. E foarte greu să nominalizez ori să îmi definesc criteriile. M-am tot gândit cum să fac să fie bine, şi am hotărât să aleg doar 5, care îmi plac şi pe care le admir, pentru longevitate, pentru pasiune, care mă îmbie să scriu şi eu mai mult şi mai bine.

  • dragos c (Chestii livreşti)
  • cinabru
  • feeria (Enciclopedia lucrurilor frumoase)
  • adinab (blog de cărţi)
  • miranda (pentru elementul surpriză, pentru dedicarea ei şi pentru că a arătat că domeniul pe care îl abordează ea nu trebuie să fie superficial; şi da, pentru că recunosc că uneori sunt mai preocupată de exteriorul meu decât ar trebui să fiu şi încerc să mă lecuiesc de acest viciu)

Toţi cei din blogroll îmi sunt dragi şi îi citesc cu mare plăcere. Ba mai mult, sunt şi alte bloguri pe care le urmăresc şi încerc să îmi definesc sentimentele faţă de ele. Eu nu am dat premii, pentru că nu sunt în postura să fac aşa ceva. Nu vreau nici să linguşesc, pentru că e unul din lucrurile pe care le urăsc cel mai mult pe lumea aceasta. Am ales 5 bloguri care îmi plac, mai mult, mai puţin sau la fel de mult ca alte 5, 10, 15. E doar un joc, unul care mie mi-a dat un zămbet şi o idee de încurajare să continui ce fac aici. Aşa că am intrat în el, dar mai modest, căci aşa şade bine unui blog mic.

Offtopic: mâine dispar cam o săptămână, îmi urmez aventurile de vacanţă. A fost o decizie relativ spontană, pentru că trebuie să fac ceva, să mp bucur, sa văd, să uit. Posibil să mai intru pănă cam miercuri, ne auzim după cu noi relatări.

Arana

PS: observaţi că am pus postul şi în categoria Event. Clar, e un eveniment ceea se întâmplă (simt cum mi se urcă la cap deja).

Pagina următoare »

Blog la WordPress.com.