Arana's world under a picture of frenzy

Februarie 1, 2010

Iar leapşa. Cărţi (Pt. n+n+n…)

Filed under: Altii,Carti,Intruziuni — Arana @ 16:46
Tags: , ,

De data asta am văzut-o venind din 2 locuri (rontziki şi mofturi de ochelarist), dacă mai e şi din altă parte şi încă n-am fost pe fază, îmi cer scuze, recuperez recuperez.

1. Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?

Da, folosesc semne de carte. Mai îndoi paginile dacă vreau să marchez ceva pe pagina respectivă şi nu am la îndemână creion sau post-its. Sunt destul de fanatică după diverse produse de papetărie, inclusiv semne de carte cât mai drăguţe şi mai interesante. Problema este că sunt foarte pricepută să le şi pierd.

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi, dacă da, care a fost aceasta?

Da, am primit de ziua mea Chuck Palahniuk – Fight Club, Henry Miller – Plexus şi Anthony Brugess – The Wanting Seed. Şi un tratat de drept civil în 3 volume – de fapt Tratatul care s-a scris în literatura juridică română. Primesc cadouri cărţi relativ des, din fericire!

3. Citiţi în baie?

În baie? Nu. Ar trebui?

4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi, dacă da, care ar fi fost aceasta?

Da, prima dată m-am gândit prin clasa a 2a sau a 3a, după ce recitisem Winnetou. Ghiciţi despre ce era. Revenind de la visele copilăriei, habar n-am, nu cred că mă pricep să scriu oricum. Am auzit prea mult că eu nu am talent la scris tocmai de la oameni de la care n-ar fi trebuit să aud aşa ceva pentru a mai gândi altfel. Deşi, pe de altă parte, au fost o sumedenie de voci care m-au întrebat dacă nu vreau să scriu, că m-ar vedea autoarea unui roman introspectiv. În concluzie, nu ştiu. Iar dacă aş sti probabil nu aş avea curaj să vorbesc despre.

5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?

Multe, diverse, pentru toate gusturile şi buzunarele. Să mai fie, cu cât mai mult cu atât mai bine. Eu caut peste tot, o bibliotecă frumoasă e una care te reflectă în primul rând ca cititor şi abia în al doilea rând drept colecţionar.

6. Care este cartea preferată?

Am răspuns de prea multe ori la întrebarea asta. Demonii. Aştept să fie detronată. Trebuie să o recitesc, că tot veni vorba. Orbirea e pe aproape.

7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?

Mi-ar plăcea să – tocmai am zis un exemplu. Doar că nu prea îmi iese, mereu apare ceva nou care mă duce pe alt drum.

8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?

Aş avea ce să le spun. Depinde de la caz la caz. Doar că trebuie să fie un anumit gen de întâlnire, că aşa am fost la Rushdie după autograf şi în afară de „Sir, I trully think you are one brilliant author” n-am apucat să zic nimic. Aş vrea să văd omul din spatele cărţii. Să văd cum gândeşte şi cum vorbeşte, de unde îşi trage seva, să văd de unde se nasc minunile. Da, sunt sigură că ar fi multe de povestit, deşi trebuie să recunosc că mi-ar fi teamă şi de o eventuală dezamăgire, un soi de cădere a eroului de pe soclu.

9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?

Evident. Cu prieteni, pe blog, cu fratele meu, cu oricine ştiu că e interesat de lectură şi pot afla chestii interesante. Şi da, recunosc îmi place şi să dau „sfaturi” despre cărţi, căci multe persoane, cunoştinţe par a fi oarecum admirative faţă de faptul că citesc, că citesc mult şi că sunt şi capabilă să vorbesc despre ce citesc. Şi da, aş fi ipocrită să nu recunosc că îmi cade foarte bine când cineva îmi cere recomandarea sau părerea sau pur şi simplu o idee. Până la urmă cititul este o pasiune şi nu văd cum aş putea fi altfel, să nu vorbesc despre, să nu fiu implicată cu adevărat şi aproape iraţional, uneori, în dezvoltarea pasiunii.

10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?

Recomandări, din auzite, coperta, cuvintele de pe spate, recenzii, referiri în alte cărţi, faptul că am mai citit autorul, controverse, habar n-am, o tonă. Îmi place să experimentez, iar asta ajută.

11. Care credeţi că este o lectură “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?

Cineva? Care cineva? Nu cred că am găsit încă acea Carte pe care oricine ar trebui să o citească; la urma urmei, tot dobitoc rămâne pe oricine ar citi. Să fim serioşi.

12. Care este locul preferat pentru lectură?

Păi ar putea exista. Vedeţi aici. Deocamdată, probabil în pat. Şi cu o cafea/un pepsi lângă mine.

13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?

Depinde. Chiar nu am un ritual şi totul are legătură cu dispoziţia şi cheful din momentul respectiv.

14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?

Da, am citit. În general prefer totuşi chestii scurte, maxim 100-200 pagini. Se pune faptul că învăţ destul de mult după diverse cursuri, scheme, schiţe, articole etc. pe care le am în format electronic? Dacă da, atunci chiar des mi se întâmplă să.

15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?

Şi, şi. Ar fi o prostie să citesc doar cărţi cumpărate; şi în plus asta ar însemna să nu fi citit mai nimic până pe la 19 ani. Ceea ce nu e cazul, din fericire.

16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?

Hmm, poate cândva am să vorbesc pe larg despre asta. O oarecare imagine se desprinde – poate – şi de aici.

Anunțuri

Decembrie 20, 2009

Metalul alfabet (Pt. 1)

Filed under: Altii,Muzica — Arana @ 14:10
Tags: , , , , ,

În călătoriile mele printre bloguri, am ajuns şi la fireflight unde am dat peste o idee tare faină. Tot căutam eu pretext să mai pun nişte muzică aici, a apărut între timp şi un widget cu ultimele ascultate de la last fm iar acum, alfabet metalic. Ideea originală e aici, iar autoarea mi-a dat permisiunea să o împrumut şi eu. Azi prima parte, văd ce şi cum va fi continuarea şi în funcţie de rezultat.

A – Absu, Amy. Black/thrash, de pe albumul omonim din 2009, i-am văzut şi live şi sună incredibil!

B – Belenos, Oraison Funebres. Francezi, mitologie celtică, black mai atipic, influenţe interesante, versuri franceze, ce mai, minunăţie. Piesa e de pe albumul din 2007, Chemins des Souffrances.

C – Candlemass, Mirror Mirror. Doom clasic/epic la cel mai înalt nivel. Ancient Dreams, 1988 (aproape aceeaşi vârstă cu mine!)

D – Decrepit Birth, The Living Doorway. Brutal/technical death metal. Foarte creativ.

E – Emperor, The Majesty of the Nightsky. Dacă nu aţi ascultat încă albumul In the Nightside Eclipse, nu ştiu ce aşteptaţi. Mie mi-a deschis ochii şi mi-a dărâmat o serie de prejudecăţi. Tocmai de asta i-am şi ales în detrimentul altor trupe, cu E, care m-ar „defini” mai bine.

F – Forgotten Tomb, Entombed by Winter. Orice ştiaţi despre italieni, nu mai contează. Oamenii ăştia fac fix pe dos şi sună halucinant.

G – Gorguts, The Art of Sombre Extasy. Tehnic, plin cu cele mai reuşite artificii, de studiat, de ascultat cu toate urechile din dotare şi câteodată nici acelea nu sunt de ajuns. Din fericire oamenii s-au reunit sub o nouă formulă şi acum pregătesc ceva nou, care promite să fie rupere.

H – Hieronymus Bosch, The Garden of Unearthy Delight. Eşti o trupă de prog/tech death şi te gândeşti să iei numele unuia dintre pictorii mei preferaţi. Şi apoi cânţi aşa. Enjoy

I – In Lingua Mortua, Awe and Terror. Black, progressive, ceva avantgarde, execuţie excelentă, produs foarte creativ şi complex, de ascultat iar şi iar şi iar to infinity and beyond.

J. Ar trebui să vină aici videoclipul cu nr 10, cât îmi propusesem pentru un prim post. Dar sincer n-am idee ce să bag, aparent litera asta nu mi-a oferit nimic. Dacă la altele m-am gândit ce să aleg şi de abia aştept capitolul 2 să mai bag şi alte chestii, aici sunt pe minus. Aşa că alfabetul meu va elimina litera j, desigur dacă nu vine cineva cu vreo propunere care să mă uimească peste măsură (no judas priest, totuşi).

Va urma

Arana

Decembrie 1, 2009

Romănia azi

Filed under: Altii,Event,Logos — Arana @ 22:27
Tags: , , ,

Nu mai fac posturi politice. Mi-am promis. Plus că nici nu am chef să explic tuturor retarzilor cum funcţionează puterile în stat, ce face preşedintele etc. Dezavantajele studentului la drept: ştie. Trebuie însă să felicit Timişoara. Ştiţi de ce. Primele reacţii le-am văzut la tomata şi ovidiu sârb. Vă mulţumesc vouă şi celor care gândesc ca voi. Este inadmisbil că am ajuns să creadă Ilici că poate să micţioneze pe oamenii care au dat jos comunismul. Nu ştiu cum se poate întâmpla asta, la 20 ani după revoluţie şi nu pot să accept că suntem un popor atât de retardat că îi vom da puterea înapoi. Din fericire termin facultatea. Dacă se întâmplă ceea ce mă sperie cel mai tare, o şterg de aici, fără vreo urmă de regret (nu ne băgăm în familie şi prieteni aici, nu despre asta e vorba). Sper să mă înşel. Sper să nu fim atât de retardaţi. Sper… Atât.

Septembrie 30, 2009

Întrebări şi răspunsuri

Filed under: Altii,Intruziuni,Personal — Arana @ 11:12
Tags: ,

Teodora de la Însemnări din subterană m-a invitat să mai răspund la un set de întrebări. Care sunt cel puţin interesante, aşa că fac abstracţie că în 2 posturi consecutive am 2 lepşe.

1. Ce vârstă ţi-ai da dacă nu ai şti câţi ani ai?

La câte prostii sunte în stare să fac uneori, la cât de răsfăţată sunt şi cum resping unele idei, probabil 15. Pe de altă parte, maturitatea din alte probleme, seriozitatea şi grijile mă fac să cred că am trecut de 25. Sunt un om al extermelor, poate de asta nici nu mă mai interesează câţi ani am de fapt…

2. Ce e mai rău: să eşuezi sau să nu încerci?

Să nu încerci. Da, e dureros să eşuezi, dar mi se pare aproape imposibil de trăit cu gândul „ce ar fi fost dacă”; iar asta cu atât mai mult cu cât în eşecul tău, vina îţi poate aparţine într-o proporţie extrem de mică. Să încerci, să dai tot ce poţi, rezultatul din partea ta să fie atins, iar ce nu mai depinde de tine… risc.

3. Dacă viaţa e atât de scurtă, de ce facem multe lucruri care nu ne plac ?

Dacă aş avea răspunsul, aş fi un om mult mai fericit. Probabil din masochism. Ori din necesitate. Ori din prostie. Ori pentru că suntem prea idioţi să ştim că ceva nu ne place.

4. Când ţi se pare că s-a vorbit şi s-a făcut totul, ţi se pare că ai vorbit mai mult decât ai făcut ?

Cel mai probabil nu. N-am răbdare să vorbesc.

5. Dacă moneda naţională ar fi fericirea, cât de bogat ai fi?

Cam siropoasă întrebarea. Probabil aş fi destul de săracă, alternând cu momente în care aş avea toata avuţia din lume. De ce? Pentru că o fericire continuă nu e fericire.

6. Care este lucrul pe care ai vrea să îl vezi cel mai mult schimbat la oameni?

Creierul.

7. Faci ceea ce ai visat că faci, sau faci ceea ce faci pentru că împrejurările te-au adus aici?

Sunt studentă, pentru încă un an. Poate la facultatea pe care am visat-o. Dar nu neapărat. Oarecum între, am reuşit să am maturitatea necesară să îmbin necesitatea cu plăcutul. Dacă era după vise, poate era mai bine…

8. Dacă media de viaţă ar fi de doar 40 de ani, ţi-ai trăi viaţa diferit?

Păi şi nu este?

9. Eşti mai preocupat să faci lucrurile cum trebuie sau lucrurile care trebuie?

Greu de spus. Depinde de context, dar cred că ambele. Uneori sunt obsedată să fac ce trebuie – sau ce cred eu că alţii cred că trebuie să fac – şi evident şi cum trebuie. Nu pot să le disociez, dacă faci ceea ce trebuie, probabil o faci cum trebuie. Altfel, ce sens are?

10. Dacă ar fi să oferi un singur sfat unui copil despre viaţă, care ar fi acela?

Termină viaţa, înainte să te termine ea pe tine.

11. Ce ai prefera să fii: un geniu stresat sau un prost fericit?

Nu ştiu de câte ori am spus că dacă aş fi proastă, clar aş fi mult mai fericită. Dar nu, nu e ceva la ce aş aspira, niciodată. Dacă s-ar fi putut să fiu suficient de inteligenţă încât să consider prostie nivelul la care sunt acum, chiar şi atunci, aş fi vrut probabil doar mai mult.

12. Ce-ai alege între amintirile pe care le ai până acum sau a fi incapabil să îţi mai ai amintiri de acum înainte?

Întrebarea asta îmi aduce aminte de Eternal Sunshine of the Spotless Mind. De câte ori am văzut filmul, m-am întrebat eu ce aş face. Şi nu cred că aş putea renunţa la amintiri. Pe de altă parte, a fi incapabil de a acumula noi amintiri e destul de mult a trăi degeaba. Probabil m-aş sinucide, deci.

13. Îţi mai aduci aminte de momentul acela de acum 5 ani când erai extrem de nervos şi nefericit? Mai are vreo importanţă acum? mai ai amintiri de acum înainte?

Da. A se vedea şi răspunsul la numărul 12. Nimic din ce m-a marcat nu a fost dat uitării. Şi nici nu am de gând să fac asta. Totul e important, pentru că aşa am ales să trăiesc. Şi pentru că am o memori enervantă ce nu vrea să cunoască uitarea.

14. Care este cea mai frumoasă amintire de-a ta din copilărie? Ce o face atât de specială?

Nu există doar una şi chiar dacă ar exista e a mea, nu a tuturor. Cumpăraţi-vă dacă nu aveţi, eu nu le împart.

15. Dacă ai câştiga un milion de dolari, ai renunţa la ceea ce faci acum?

Probabil. M-aş apuca de vise.

16. Când a fost ultima oară când te-ai aruncat cu capul înainte în ceva în care credeai din tot sufletul, deşi toţi te sfătuiau să nu încerci?

Ieri? Acum o săptămână? Mai tot timpul, de când cu hotărârea de a schimba nişte lucruri, cu atât mai mult.

17. Când a fost ultima oară când ţi-ai auzit sunetul propriei respiraţii?

În fiecare seară, înainte să adorm. Mă linişteşte.

18. Care e lucrul pe care ţi l-ai dorit întotdeauna să îl faci şi încă nu l-ai făcut? Ce te opreşte?

Să nu îmi pese. Mă opreşte toată fiinţa mea.

19. Care e lucrul pe care îl faci mai bine decât toţi ceilalţi pe care îi cunoşti?

Să pun la suflet toate prostiile. Să calculez cotele succesorale (:D)

Să se chinuie şi: Runia şi Phaedrus!

Arana

PS: Promit ca următorul post nu va mai fi o leapşă!

Septembrie 28, 2009

Iar recomandări, iar leapşa

Filed under: Altii,Carti — Arana @ 13:19
Tags: , ,

Tot de la Runia, e vorba de data asta despre 10 cărţi care – în viziunea mea, a lepşuitului – trebuie citite. Recunosc, sunt puţin în pană de inspiraţie şi de asta scriu postul. Iniţial am vrut să nu răspund, pentru că cine sunt eu să recomand chiar aşa. Da, au fost şi sunt oameni care au încredere în gusturile mele şi care îmi cer părerea şi care mă roaga să le recomand ceva. Dar de obicei e vorba de oameni pe care îi cunosc şi îmi cam dau seama ce le-ar plăcea şi ce nu, ce se potriveşte personalităţii lor. La un nivel general însă, nu pot decât să recomand ce îmi amintesc acum şi la ce mă gândesc întâi. Sunt convinsă că dacă aş avea altă dispoziţie, alte circumstanţe, lista de 10 ar fi alta. Bun, să nu dau totuşi prea multă importanţă, e tot un joc şi gata.

  1. F. M. Dostoievski – Demonii: pentru mine, oricât de absolut sună afirmaţia asta, un intelectual nu ar trebui să treacă prin viaţă fără să citească romanul acesta. Eu nu aş putea să îi scriu vreo cronică, ori să pun fix degetul pe un anumit motiv, e o capodoperă, e o manifestare a geniului şi atât. E – pentru mine – dovada incontestabilă a faptului că Dostoievski este unul dintre cei mai mari scriitori din câţi au scris vreodată. Până acum nu mi-a reproşat nimeni că de ce i-am spus să o citească, dimpotrivă. Cartea asta, indiferent cât de vanitoasă aş părea, o recomand într-adevăr tuturor, cu orice ocazie.
  2. Gabriel Garcia Marquez – Un veac de singurătate: cartea pare a fi printre cele mai măiastre din zona realismului magic. Este obsedantă şi extremă – adică duce totul până la noi limite, povestea are începutul şi sfârşitul aproape identice, totuşi greu de identificat ca momente de sine stătoare. Este feerică şi totuşi tragică, imensă prin talent şi prin bogăţie. După ce o citeşti nu ai cum să nu te simţi copleşit, insignifiant, strivit.
  3. Salman Rushdie – Copiii din miez de noapte: dintr-un anumit punct de vedere mi-a amintit de cea de la punctul 2. Din ce am citit de Rushdie şi din câte am ajuns să îi cunosc stilul, aceasta chiar trebuie citită. E posibil să nu prindă, să pară lungă şi obositoare (nu că lungimea în sine e defectul, ci lungimea inutilă). Pe mine m-a prins destul de tare şi m-a făcut să ridic standardul, la ce aştept de la acest gen de monografie. Se regăsesc şi aici suficiente elemente de realism magic, împletite însă cu o credibilitate dezarmantă. Fermecătoare.
  4. John Steinbeck – Of mice and men: Steinbeck nu se numără printre autorii mei preferaţi. Îmi place, dar cam atât. Of mice and men – pe care am avut norocul să o citesc în engleză – este tulburătoare prin simplitate, prin lipsă de artificii, prin sinceritate. Este oarecum opusul precedentelor, dovedind cum literatura se poate naşte şi dezvolta pe un schelet simplu. E dramatică, doar deloc siropoasă. Transmite un soi de tristeţe rece, crudă, aproape inumană. Deşi nimic nu pare a depăşi, o secundă măcar, umanitatea şi degradarea ei.
  5. Milan Kundera – Insuportabila usurătate a fiinţei: m-a făcut să dezvolt o adevărată obsesie pentru Kundera, astfel am ajuns să îl cunosc ca pe un scriitor cu un stil extrem de definit, interesant şi original. Structural, acelaşi schelet se regăseşte în mai toate cărţile lui, însă tema şi ideile din aceasta m-au impresionat cel mai mult. Desigur, a fost şi socul noutăţii, al descoperirii, al spiritului ludic ce îmbracă tragismul uman.
  6. Orhan Pamuk – Mă numesc roşu: mă întreb cum trebuie să îţi functioneze mintea să poţi scrie aşa. Pluriperspectivismul capătă noi înţelesuri şi dimensiuni, peisajul exotic este redefinit, iar întreaga carte inspiră ideea de jocul cu viaţa şi moartea la nivel de artă. Chiar dacă Pamuk a stat pe buzele multor oameni, nu cred că asta îi diminuează valoarea intrinsecă. Pentru că obiectiv vorbdin, cartea se ridică la un nivel literar înalt, este cizelată, cultă, originală.
  7. George Orwell – 1984: Din toate distopiile pe care le-am citit, aceasta mi s-a părut cel mai bine scrisă, cea mai puternică afirmaţie, cea mai înspăimântătoare prin realism. Nu ştiu dacă îţi trebuie o doză de nebunie să scrii aşa ceva, sau dacă oricum nebunia vine odată cu atât de mult talent, ce contează însă ca trebuie citită. Pentru că pe cât de succintă pare, pe atât este de măreaţă de fapt. Nu sunt multe de spus, e de înţeles, pentru că oferă o doză enormă de poftă de libertate.
  8. Mihail Bulgakov – Maestrul şi Margareta: am scris aici de ce.
  9. Haruki Murakami – Kafka pe malul mării: asta o recomand azi; mâine s-ar putea să fie Wind-up Bird Chronicle sau alta. Depinde. Murakami este, lângă Marquez, omul care m-a făcut să mă îndrăgostesc de realismul magic, să fiu fermecată de înspăimântător. Cărţile sale îţi poruncesc să visezi şi să crezi în vise. Uneori, nu e nevoie de nimic altceva pentru a încununa o existenţă. (am scris la un moment dat mai multe despre Murakami, dacă interesează pe cineva, acesta este postul)
  10. … las lista deschisă; nu poţi închide aşa ceva. Desigur, i-aş menţiona oricând pe Hesse sau Umberto Eco sau Fowles. Sau câte alte cărţi. Dar am spus că nu acord mai multă importanţă decât trebuie şi că îmbin un exerciţiu de memorie cu plăcerea evocării şi cu alesul printre aleşi.

Nu dau mai departe leapşa, căci nu ştiu sincer cui. Desigur, be my guest să o preluaţi dacă doriţi. Şi adresez o invitaţie generală: la comentarii, recomandaţi-mi voi ceva. Sau recomandaţi ceva altui comentator.  Să vedem, poate iese un joc cu surprize pentru toţi.

Pagina următoare »

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.