Arana's world under a picture of frenzy

Mai 27, 2008

Ocean Mare – Al. Baricco

Filed under: Carti — Arana @ 22:17
Tags: , , ,

Cum promiteam acum o saptamana si ceva, revin cu incercarea de a surprinde cateva pasaje dintr-un roman care pe mine personal m-a incantat si m-a dus departe… Poate nu m-a incantat in masura in care speram in momentul in care am citit primele cuvinte:

Nisip cat vezi cu ochii, intre ultimele coline si mare – marea – in aerul rece al unei dupa-amieze ca si trecute si binecuvantate de vantul care sufla intotdeauna dinspre nord. Plaja. Si marea. Ar putea fi perfectiunea (…)

Poate am visat prea mult cand am citit-o si am perceput o comoara acolo unde nu era decat infinitate de desert. Desi ma indoiesc… la cate carti si senzatii mi-au trecut prin maini si prin ochi, prin minte si prin suflet, ar fi greu sa ma las inselata de un basm stupid. Ar fi chiar imposibil sa cad in capcana unui exhibitionist, surprinsa de socul subiectului, ignorand cu desavarsire fondul alterat. In anii de cand incerc sa devorez carti – esuand de multe ori – am invatat sa nu compar cartile intre ele si autorii intre ei. Poate doar cartile aceluiasi autor. Dar altfel nu are sens, caci risti sa pierzi ce iti ofera fiecare autor in parte. O carte e o experienta, o traire, un gand, un sentiment. Daca e proasta – sau nu e pe placul tau – las-o. Nu o uri, nu te razboi cu ea, nu face din ea dusmanul tau. Cauta alta, una care sa ti se plieze pe suflet.

De ce totusi aceasta lunga introducere si aceasta dorinta de a justifica tocmai acum cartea? Pentru ca acum am vazut asta (si imi pare rau ca ii fac reclama) si m-am simtit jignita, injunghiata ca iubitoare de carti, ca iubitoare de mare, ca admiratoare a literaturii ce stie sa se joace cu cititorul. Caci asta face Barrico – te transpune intr-o lume de vis si alintare, ca apoi sa-ti dea drumul, sa te lase oarecum deznadajduit, sa te faca poate chiar sa-l urasti. Dar nu pentru ca nu e talentat, nu pentru ca a scris un roman prost sau pentru ca a atras atentia celor nepotriviti. Ci doar pentru ca se lasa citit si pentru ca are privilegiul marii la picioarele lui. Un privilegiu care ii da dreptul la miros de suprarealism, la adieri de magie dar si la zdravene cazaturi pe taramul secului, al lumii reale si dizgratioase, care te indeparteaza prin simplitate si prin uratenie. Pacat doar ca tindem sa uitam ca hiperbola e un manifest al visului, iar simplitatea e o masca a rutinei in care oricum ne zbatem, fie ca recunoastem, fie ca nu.

Barrico poate incearca sa convinga cititorul sa creada in mare. Sa creada ca in hanul Almayer se termina timpul si spatiul nostru. Ca dincolo de peretii lui secretele dispar si oamenii devin eterni. Isi pierd materialitatea pentru a se transforma in niste stafii ale temerilor si ale nebuniei. Nu exista un singur personaj caruia sa ii poti atribui masca normalitatii cata vreme se afla acolo. Se intalnesc intamplator, impinsi de impulsuri necunoscute. Te fac sa renegi coincidentele, sa-ti cauti trecutul si sa vezi oamenii care te-au uimit prin trecerea prin memoria ta. Poate e prea subtil. Sau poate dimpotriva, e atat de evident ce vrea, atat de puternic si de zdrobitor incat vrei sa-l refuzi. Nu putem da drumul autorului in camera noastra doar asa! Adica chiar sa ne fi furat cheia de sub ochi cu atata nonsalanta? Aparent da. Oricum va parasi hanul. Si va parasi si atemporalitatea. Si furtuna si marea. Si atunci cu ce ramai? Cu sfarsituri, inmultindu-se, haotice si resemnate sfarsituri. Nu exista un final al cartii, caci pana si inceputul, tabloul alb e doar o deschidere. Poate vrei sa schimbi tu. Sa chemi inca odata personajele langa tine, sa te sperii si sa dormi alaturi de ele. Sau poate doresti sa redeschizi hanul, inghitit de valuri moarte, sa renunti la viata pentru nemurire.

Nu va spun sa cititi cartea. Mi-e frica sa fac asta, sa sugerez ceva ce unii ar uri, si m-ar uri nedefinit pe mine.

„Un triumf al mitului. Marea, pana la urma, nu e decat un miraj. Alessandro Baricco este, insa, un mare poet” (Le Figarro)

Sa invatam sa visam o carte inainte sa o aruncam…

Arana

4 comentarii »

  1. ceva de genul ăsta, am păţin la o scară mult mai mică .. cu Salinger şi Catcher in the rye. damn it. v’o săptămână n-am fost bun de nimic. mi-e şi frică să încerc să îl recitesc …

    Comentariu de daimon — Mai 27, 2008 @ 23:35

  2. O alta carte in care marea este omniprezenta, prin niste descrieri foarte sensibile si sentimentale este Marea, Marea de Iris Murdoch (se gaseste tot la Polirom).

    Este vorba despre un batran si celebru regizor de teatru care se retrage spre final de activitate intr-o casa singuratica pe malul marii, cautand linistea si meditatia. Tot ce se intampla apoi insa devine un imens teatru al vietii, in fiecare act trecandu-i prin fata ochilor personaje din diferite momente ale devenirii sale…si deasupra tutoror, prima sa iubire, cea pe care nu o uitase niciodata.

    Iar dincolo de scena…e doar marea.

    Comentariu de Asherah — Iunie 2, 2008 @ 12:27

  3. Merci de recomandare, am sa caut cartea🙂

    Comentariu de bacchante — Iunie 2, 2008 @ 13:15

  4. […] se întâmplă să pun mâna pe câte un autor, care pe moment sa mă bulverseze. Am descris asta aici. A fost prima mea întâlnire cu autorul viselor. Alessandro  Baricco nu se citeşte greu. Nu […]

    Pingback de Silk (mătase) A.B. « Arana’s world under a picture of frenzy — Mai 16, 2009 @ 12:58


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: