Arana's world under a picture of frenzy

August 11, 2009

Un vin fiert pe vf. Omu

Filed under: Logos,Personal — Arana @ 19:36
Tags: , , , , ,

Ziua 1:

Joi dimineaţă, ora 6, trezire fără alarmă şi cu mult chef de încă nişte ore de somn. O cafea tare şi îmbrăcarea, rucsacul era pregătit de seara. Ultimele retuşuri, la 7 fără ceva eram in autogară. Am plecat din Tg Mureş la 7:15 şi după un drum lung, prin ceaţă, soare şi apoi iar nori am ajuns în Buşteni pe la ora 11. La ora 12 eram deja pe traseu, prim oprire la Cascada Urlătoarea. Vremea era încă frumoasă, părea numai bună pentru o urcare de 4 ore. Cascada a fost drăguţă, cam multă lume şi cam mulţi copii, mult mai urlători decât sărmana vărsare de apă.

De aici, pe la 13-14, pe Jepii Mari ne e drumul cu destinaţia cabana Babele. Drumul prin pădure a fost fără peripeţii, mi-a luat ceva să mă obişnuiesc cu aerul mai tare. Deşi picioarele mă ţineau, chiar şi spatele, plămânii îmi făceau figuri, însă m-am redresat în cele din urmă. Cum am ieşit din pădure, pe ultima porţiune de căţărare s-a apucat şi ploaia. Turna vârtos, mă gândeam la rucsacul care probabil se va inunda, speram să mă ţină bocancii şi îmi mulţumeam că mi-am găsit pantaloni de tură, convinsă fiind că n-aveam nicio şansă în pantaloni scurţi. Am făcut un scurt popas, la o ciocolată caldă La Festa (da, la fel de infectă ca întotdeauna) la cabana Piatra Arsă, unde am fost relativ dezamăgită de oamenii şi, mai ales, de feţele pe care le afişau aceştia. Ne-am continuat drumul prin ploaie, jnepeniş, noroi şi frig. După încă o oră şi ceva, când am văzut mult aşteptata deja cab Babele, am răsuflat uşurată, în ciuda efortului suplimentar pe care a trebuit să îl depun pentru a ajunge cu bine. Cazare, apoi un somn lung, odihnitor, în speranţa că a doua zi vremea va ţine cu noi.

Ziua 2:

Vineri, trezirea s-a făcut în ceaţă. Din nou vreme urâtă, moral cam scăzut. Pornit spre vf Omu, fiind relativ aproape şi fără riscuri de a ne pierde complet prin ceaţă. A început din nou ploaia, mocăneşte şi plictisită. A meritat urcarea pentru cana de vin fiert şi poveşti cu francezi ce doreau să ajungă în Bran (sper că s-au hotărât să mai amâne o zi plecarea, căci 6-7 ore prin ploaie, pe coborâre, cu bagajele lor nu avea cum să fie plăcut). În plus, am aruncat câteva priviri admirative unui cuplu de englezi, care estimez că aveau deja pe la 60 de ani. Serveau prânzul şi păreau fericiţi şi împliniţi, ca oameni. La întoarcere, părea că norocul ne-a părăsit de tot, ploaia se înteţise, bătea şi vântul, iar la 2500m toate acestea sunt neiertătoare.

Am ajuns la cabană mai plouată decât cu o zi înainte şi nu vroiam decât o ciorbă fierbinte (de văcuţă, cu ardei iute) şi să mă cuibăresc în pat cu o carte. Am avut parte de ele, mi-a revenit şi optimismul şi părea că vremea va fi din nou cu noi. Asta pentru că se oprise ploaia, apăruseră pâlcuri de cer albastru, iar norii aveau o traiectorie ciudată printre munţi, oferind câteva momente preţioase de privelişte unică.

Ziua 3:

A debutat cu soare. În sfârşit. Am scos harta, iar la micul dejun şi cafea ne-am făcut planul. Urma o zi lungă, aşă că n-am uitat de ciocolată, apă şi ceva de mâncat, puse bine în rucsac, evident lângă pelerină şi haină de ploaie, căci ne aşteptam la orice. Prima oprire a fost la Peştera Ialomiţei, situată atipic în stânca, o peşteră în care urci şi urci pe culoare strâmte, scări umede. Alături de copii, bunici şi alte personaje, prost îmbrăcate şi încălţate, încât mă aşteptam să aud o căzătură în orice moment. Din fericire nu am avut parte de astfel de evenimente, iar ora petrecută în peşteră a fost de-a dreptul incitantă. Recunosc, sunt novice când vine vorba de peşteri.

Ne-am urcat apoi rapid înapoi la hotel Peştera – care mă deranjează prin luxul ostentativ afişat şi prin oamenii pe care îi adună, dar asta e altă poveste – iar de aici am luat-o pe marcajul către vf Bătrâna. După 2-3 ore de urcat pe pajişte, mâncat căpşunele de la ele acasă, pauze pentru admirat peisajul, am ajuns în Şaua Bătrâna. Situat la aproape 2200 m oferă o privelişte incredibilă, un platou neumblat, sălbatic şi totuşi prietenos, un loc unde te-ai gândi că ţi-ai putea petrece poate o eternitate împietrită. Drumul a urmat apoi un sus jos nu foarte abrupt, trecut din nou printr-o porţiune cu jnepeniş (foarte obositor, trebuia efectiv să mă lupt cu el), în continuă urcare, trecând pe vârfurile Guţanu, Doamnele şi Găvanele, acesta din urmă situat la 2472m. Peisajul era incredibil, se vedea până în zare, inclusiv Piatra Craiului şi, bănuiesc, Făgăraşii. Munţi destul de netezi şi de uşor de parcurs, picioare şi plămâni să ai căci răsplata e pe măsură.

Era deja trecut de ora 6 şi soarele începea să se ascundă pe după munţi, iar aerul devenea tot mai rece. Aş mai fi zăbovit, dar foamea era intensă şi în plus nu vroiam să ajungem pe întuneric. Aşa că întoarcerea am făcut-o spre Omu, de data asta fără să mai urcăm efectiv, prin Şaua Sugărilor. Abia în zona asta am început să vedem iar oameni, după cam 5 ore cât am reuşit să alegem trasee neumblate şi să ne bucurăm cu adevărat de natură. N-am putut să nu mă gândesc ce-a fost in capul unor turişti ce şi-au pus cortul tocmai în şa; chiar mă întreb cum au petrecut noaptea aceea – norocul lor că n-a mai fost vântul sălbatic ce credeam că ne va lua cu tot cu cabană cu o noaptea înainte.

S-a terminat şi ultima zi, eram extenuată, dar fericită. Nu pentru că am acum ce povesti, ci pentru că am trăit aşa ceva şi pentru că ştiu că există locuri de genul acesta, care nu fac decât să îmi deschid pofta pentru mai mult. Urma ultima zi, cu o plănuită coborăre pe Jepii Mici, pe care i-am stăpânit anul trecut în urcare…

Ziua 4:

Ne trezeşte soarele, însă zgărcit se ascunde repejor în nori, apoi într-o ceaţă ce făcea vizibilitatea fix zero. Vedeam cum ultima zi vrea să ne joace feste, am încercat să o învingem, dar prudenţa şi-a impus voinţa. Ne-am trezit astfel rapid în Buşteni, cu telecabina şi din nou ploaie. Eram uşor tristă că s-a terminat brusc şi am fost abrupt ruptă de lumea aceea străbătută de un strop de magie. Aştept să se ivească din nou ocazia, pentru următoarea deplasare. Poate am descoperit prea tărziu muntele. Dar măcar ştiu să îl respect şi să îl apreciez şi să mă bucur de ce-mi oferă.

Pe post de încheiere:

Arana

PS: Ştiu că nu sunt multe poze, aveam doar un aparat nu tocmai bun, iar cum primele două zile a plouat iar apoi a treia ne-a furat cu totul, nu am prea pozat nimic. Doar aşa, câteva indicii despre ce e acolo.

18 comentarii »

  1. Unul dintre cele mai misto RT-uri, pentru o zona aparent banala – Bucegi – dar care ascunde locuri cu adevarat miraculoase, unde timpul sta in loc si ai sentimentul ca muntii sunt doar ai tai.
    „[…]un platou neumblat, sălbatic şi totuşi prietenos, un loc unde te-ai gândi că ţi-ai putea petrece poate o eternitate împietrită.” zugraveste perfect senzatia pe care o ai acolo.

    Comentariu de nu_am — August 12, 2009 @ 02:14

  2. Ce poza misto!

    Comentariu de mofturi de ochelarist — August 12, 2009 @ 09:04

  3. @nu_am: hehe, i tried…

    @mofturi de ochelarist: Senzatia de a fi acolo era de sute de ori mai misto decat poza😀

    Comentariu de Arana — August 12, 2009 @ 09:50

  4. he he, eu am fost la mare dar parca nu se compara cu muntele misterios🙂

    Comentariu de mad_dream — August 12, 2009 @ 10:27

  5. Excelent jurnal de munte🙂 Pacat de primele doua zile; e totusi bine ca ati putut urca pe vremea aceea; eu am prins vreme asemanatoare in Retezat, dar erau si trasnete sus pe creasta, nu s-a incumetat nimeni sa se plimbe🙂

    Din povestile tale Bucegii par tare frumosi. Eu nu m-am incumetat niciodata sa merg, prea am vazut la stiri ce aglomeratie si dezolare e acolo. Dar daca ma uit la ultima poza pusa de tine mi-as lua acum bocancii + rucsacul si as porni inspre Bucegi.

    Comentariu de adinab — August 12, 2009 @ 10:40

  6. @mad_dream: ehhhh, lasa ca are si marea farmecul ei, chiar mi-e putin dor de ea…

    @adinab: Sa stii ca Bucegii sunt aglomerati doar prin zona Babele, Caraiman si uneori la Omu. Dar traseul pe care am mers, nici urma de om. De fapt, erau niste urme de turme de oi, dar cam atat. Depinde si cand mergi, vremea capricioasa a avut avantajul de a tine departe populatiile de telecabinisti, hehe

    Comentariu de Arana — August 12, 2009 @ 10:45

  7. Am aproape 50 de ani. Sunt o indragostita de munte si inainte sa ma marit, adica pana la 28 de ani, am mers des pe poteci de munte si am trait astfel de momente sunt unice si minunate. Apoi au venit copiii, obligatiile, lipsa de timp, lipsa de bani, etc. Sporadic am mai fost pe ici pe colo ca orasenii…Saptamana trecuta mai exact miercuri si joi, ne-am strecurat printre picaturi, am fost cu cei doi baieti ai mei la Busteni, si am urcat la Babele. Ne-am bucurat de priveliste si copiii au fost super incantati. Nu am facut prea multe drumuri deoarece eram neeechipati adecvat, si eu stiu cat e de riscant la munte sa te aventurezifara echipamentul adecvat. Asa ca acum citind relatarile tale m-am bucurat sa retraiesc chiar si virtual placerea ce o simti acolo aproape de cer…O viata frumoasa si cat mai multe drumetii sa iti dea Dumnezeu…O sa retin adresa si o sa mai intru sa mai citesc si despre alte excurii pe care ai sa le faci…Cu sinceritate Carmen

    Comentariu de carmen — August 12, 2009 @ 11:04

  8. Si pe mine au incercat sa ma educe ai mei parinti astfel incat sa apreciez si natura, si sportul si activitatea intelectuala. Si eu cred ca le-a reusit si ma bucur ca sunt inca copii crescuti in acelasi spirit. Si ai mare dreptate cu echipamentul, am vazut oameni neechipati care se aventurau pe cate un traseu. Inconstienta aceasta poate duce la dezastre, doar cate cazuri ne sunt prezentate zilnic. Da, trebuie sa te bucuri de natura, insa trebuie sa fii si responsabil, altfel bucuria are toate sansele sa fie curmata de o tragedie. Cu atat mai mult cand iti implici si copiii.

    Comentariu de Arana — August 12, 2009 @ 11:55

  9. @Arana – Poate ca voi programa o excursie in Bucegi, pentru anul viitor. M-ai momit😉

    Apropo de echipament: conteaza si sa fii obisnuit cu el. Anul trecut, in Retezat, am stat de povesti cu trei batranei (erau trecuti bine de 60 de ani si coborau de pe munte dupa ce facusera o bucata buna de creasta). Echipamentul lor era old school (nadragi scurti cu bretele, espadrile de piele intoarsa purtate cu sosete de lana peste cele de bumbac, rucsaci cu cadru – the works). Daca i-ai fi trimis pe traseu cu bocanci de-astia moderni si cu haine goretex probabil ca s-ar fi simtit mizerabil cateva zile. Eu asa am patit cand mi-am luat primii bocanci🙂

    Am mai intalnit „campioni” echipati ca-n reviste si care se impiedicau la fiecare pas/incepeau sa planga la 15 minute de varf pt ca ei „nu mai pot merge”; de-aia e frumos sa incepi sa mergi pe munte cat esti copil – inveti o gramada de chestii de la parinti si ajungi sa-ti cunosti si puterile.

    Comentariu de Adina — August 12, 2009 @ 17:48

  10. Mi-e dor sa urmaresc apusul dincolo de Vf Scara, cu o cana de vin fiert in mana….

    Comentariu de seca — August 12, 2009 @ 18:42

  11. Super pozele… atat peisajele cat si realizarea🙂.

    Offtopic: Esti aceeasi Arana de pe forumul Metalhead?

    Comentariu de Garm — August 12, 2009 @ 20:44

  12. @Adina: daaaa, cand vezi batranei cu echipament din acela ancient, foarte misteux imaginea. Si da, e o greseala mare sa mergi cu bocanci noi pe munte. Eu ii tocesc in oras inainte, sa fiu sigura ca nu am surprize. Restul echipamentului mi se pare mai ingaduitor, de obicei daca e de calitate nu ai surprize de genul ma strange, se rupe, asud in el etc.

    @Seca: heh, depinde de tine sa fii acolo. Vinul fiert pe munte e unic, parca e mai bun, mai aromat, mai plin de semnificatie.

    @garm: Nu eu le-am facut, dar citeste cine le-a facut. Multumim, da’ sa stii ca era o sarmana sapuniera😀

    Si da, the one and only :)) Am pe forum adresa blogului la semnatura😛

    Comentariu de Arana — August 12, 2009 @ 21:21

  13. Nu strica o oarecare prudenta,dar,daca bocancul e de calitate n-ai de ce sa-ti fie frica.Bocancii noi primeam botezul direct pe cararile montane.Nu-i rodam la oras.
    He he,cunosc un batranel care locuieste aproape de tine,din Tarnaveni, care pastreaza echipamentul de munte clasic.Arata foarte fain in el.Un moshuletz simpatic.
    Ai incheiat frumos RT-ul cu acea poza.Momente de relaxare si solitudine in lumea Aranei.
    Ce visai in momentele acelea?Hai,nu fi sfioasa,spune-ne si noua🙂
    La cat mai multe ture Arana.Mai asteptam RT-uri touchy😉

    Comentariu de Argentina — August 13, 2009 @ 00:53

  14. @Argentina: Legat de bocanci, m-a traumatizat o experienta a unei prietene, cum niste ani, care se pregatea de ceva concurs chestii cu ture pe munte (nush ce challange). Si a mers la antrenament cu bocanci nou-nouti si s-a intors cu picioarele in pioneze. Macar asa de fataiala tot trebuie sa ii iau o data :)) (da, oricum ma pregatesc sufleteste sa-mi caut o pereche de bocanci; pantaloni mi-a luat doar vreo 3-4 luni sa imi gasesc)

    Legat de visat, sunt aproape sigura ca ma gandeam ca n-as mai pleca de acolo niciodata. Si in plus probabil savuram un patratel de ciocolata ori o bomboana cu cafea😛 Multumesc de aprecieri, clar mai scriu, de’abia astept urmatoarea tura!😀

    Comentariu de Arana — August 13, 2009 @ 17:08

  15. Imi place outfitul din ultima poza🙂

    Comentariu de Miranda — August 13, 2009 @ 22:26

  16. Hihi, accesoriu special e muntele🙂

    Comentariu de Arana — August 13, 2009 @ 22:37

  17. Cand va va prinde amurgul pe Brana Aeriana si ploaia pe Creasta Vaii Albe, cand veti simti adierea vantului de mai pe Coltii Morarului sau atingerea noptii pe Creasta Malinului si, mai ales, cand veti patrunde in lumea de vis a albisoarelor Caraimanului, a abruptului nordic al Costilei, Morarului, cand veti calca pe urmele lui Mos Butmaloi, Nicolae Gelepeanu, Nicolae Bogdan, Bucura Dumbrava, fratilor Titeica, Mihai Haret etc, cand veti….,ei bine, doar atunci va veti indragosti cu adevarat de Bucegi.

    Comentariu de boreal2007 — Septembrie 11, 2009 @ 21:50

  18. @boreal2007: Uneori trebuie sa vezi doar o farama sa te indragostesti, nu crezi ca e posibil? Dar ti-am vazut blogul si pasiunea si te inteleg… multumesc pentru vizita si pentru semnul lasat!

    Comentariu de Arana — Septembrie 12, 2009 @ 09:18


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: