Bookasm. Gaudeamus şi Rushdie.

Iubitori ori nu de carte, cam toată lumea ştie ca zilele astea la Romexpo are loc târgul de carte Gaudeamus. Acum ceva săptămâni când am auzit prima dată că va veni şi Rushdie pe la noi, cu această ocazie, deja mă vedeam în faţa lui cu Copiii din miez de noapte în braţe. Şi mai ştiam şi fix ce vreau să îi spun.

Deşi n-am scris prea multe despre Rushdie – de fapt doar Grimus beneficiază de o recenzie, aici – cartea de care vă spuneam m-a făcut să mă îndrăgostesc de omul acesta. E imensă, o Capodoperă a literaturii contemporane. Nu vreau să spun moderne, pentru că Rushdie e unul dintre puţinii contemporani pe care i-am citit despre care pot afirm, cu tărie şi încredere, că îşi va scrie propria foaie în istorie. Şi nu, nu pentru că poate va fi executat de islamişti (pentru că, să o spun pe cea dreaptă, multă lume pentru asta îl citeşte iniţial), ci pentru ce şi mai ales cum scrie. Complex, obositor, mare. Un monstru de creativitate şi de talent şi de vocaţie. Nu exagerez, pentru că nu îmi place să ofer gratuităţi şi nu mi-e greu să critic. Tocmai că mi-e greu să laud, să arăt cât de mult înseamnă scriitura acestui om şi cât de multe poate oferi unui cititor. Nu vreau acum să vorbesc despre el, poate după citesc proapăt achiziţionata şi semnata Seducătoarea din Florenţa, poate zic voi putea să scriu despre. Şi să insist mai mult în de ce îl apreciez atât de mult pe Rushdie.

Sincer, acea jumătate de oră sau cât am stat la coadă a trecut imediat. Îmi repetam în cap cuvintele, ca un învăţăcel din clasa 1 ce îi va înmâna primul buchet de flori învăţătoarei. Ţineam „Copiii” în braţe şi zâmbeam. Am socializat puţin cu tipele de stăteau în faţa mea la coadă, care remarcaseră că a mea carte era plina de indexuri colorate. Una din ele mi-a spus că sunt sora ei, că la fel arată şi ediţia ei de acasă şi că mă admiră că am venit cu ea. Mie aşa mi s-a părut normal. Am fost printre foarte puţinele persoane de acolo care nu erau cu cartea proaspăt scoasă din ţiplă. Nu neg, în primele 5-10 minute m-am lăsat acaparată de un sentiment destul de ciudat, nervi amestecaţi cu frustrare. Parcă simţeam ipocrizia în jurul meu, vociferam cum că mă întreb câţi de acolo l-ar fi citit pe S.R. dacă nu venea în România. La fel cum scărţâiam şi aseară când, butonând pe la tv, am văzut ştirea despre venirea lui, evident cel mai important lucru pe care l-au găsit a fost condamnarea lui de către islam, faptul că trăieşte în exil şi cum de asta trebuie citite Versetele Satanice. Nu fix cu aceste cuvinte, dar cert cu acest mesaj. Dar mi-a trecut. Pentru că m-am hotărât să mă concentrez pe motivele mele, să mă gândesc la ce m-a determinat pe mine să vreau să îl descopăr şi de ce eram eu acolo, la coadă, cu un zâmbet imens pe buze.

Am ajuns şi eu la rând, l-am surprins cu cartea mea (Oh look someone has read this), m-am surprins pe mine cu un accent pur british – nu ştiu sincer de unde a ieşit – şi vocea puţin stinsă (iar mie asta nu mi să întâmplă niciodată) şi i-am mulţumit pentru că scrie. Mă înroşisem şi mâinile îmi tremurau mai ceva ca înaintea vreunui examen. Sunt emotivă şi totuşi mă bucur că pot trăi nişte lucruri atât de mărunte cu atăta entuziasm şi dăruire. Pentru că aşa sunt, şi pentru că deşi de cele mai multe ori această implicare a mea îmi face doar probleme, în momentele acestea unice îi înţeleg rolul, dezvăluindu-şi latura pozitivă.

Câteva cuvinte şi despre târg, căci am ajuns pe la ora 4 acolo şi am avut timp să mă învârt. Spaţiu mare, edituri multe, oferte bune, loc suficient pentru învârtit şi admirat, mai aerisit parcă decât în alte dăţi. Nici nu era foarte multă lume, sunt sigură că în weekend vor fi mai mulţi şi va fi mult mai sufocantă atmosfera. Mi-a plăcut şi chiar mi-am găsit ce mi-am propus, ba ceva şi în plus şi deşi am rămas oarecum cu buzunarul gol, nu contează. Tocmai de asta nici n-am mai trecut pe la toate editurile, oprindu-mă doar la Polirom, Humanitas, Art, Vellant, All, trecut pe lângă Nemira şi nu mai ştiu fix ce. Nu eram foarte atentă pentru că mă gândeam doar la ce urma să se întâmple. Şi cum m-am şi trezit cu banii daţi, nici vorbă de chef pentru alte hoinăreli şi descoperiri.

Aş mai merge la lansarea romanului Nici o privire de dragul de a vedea cum îl prezintă Filip Florian. Vedem totuşi, căci simt că azi am epuizat mare parte din doza de entuziasm. Nu particip des la evenimente livreşti, sunt mai degrabă introvertită şi un cititor introspect. Dar când o fac, e cu totul. Extaz stupid? N-am idee, ştiu doar că e o senzaţie mult prea tare pentru a mi-o nega sau, mai grav, cenzura ori ascunde de privirile altora. Acum să am doar timp şi spor la citit. A propos, când e următorul târg? Şi cum credeţi că aş putea face bani din citit ca apoi să îi dau… tot pe citit? 😀

Arana

Publicitate

Kilipirim – maruntisuri „prea mici”

De miercuri si pana maine (adica 12-16.11) se desfasoara la sala Dalles targul de carte, muzica, antichitati Kilipirim. Asta teoretic. Practic, eu nu am prea vazut unde e cartea si muzica, antichitatile nici atat (sau ciocolata de casa e antichitate? daca da, erau antichitati).

Urmaresc targurile de carte si desi nu pot ajunge la toate, incerc sa imi fac timp de fiecare data cand se intampla vreunul prin Bucuresti. Din fericire sunt destul de multe si oricum, exista mereu un Carturesti sau o Diverta unde reusesc sa imi aprovizionez „viciul”. De Kilipirim am aflat de vreo 2 saptamani, mi-am calculat zilele, mi-am notat in google calendar sa fiu sigura ca nu il ratez. Eram entuziasmata, mai ales ca la editia trecuta am reusit sa ajung doar in ultima zi, fix la inchidere asa ca nu stiam la ce sa ma astept. Mi-am facut ieri o bresa in program, am chiulit de la un seminar si m-am infatisat la sala Dalles pregatita de some serious book shopping. Suprizele insa au fost mari si nu placute.

In primul rand, nu avea Humanitasul stand. Nu stiu de ce, daca au refuzat sa faca reduceri sau daca pur si simplu li s-a parut ca nu merita sa se deplaseze la un targ care se vrea mult mai mult decat e. Oricum, pentru mine asta a fost un minus destul de important, caci nu exista targ de carte la care sa nu pierd macar o ora la Humanitas. Trecand peste socul initial, dupa ce ma plimbasem ca bezmetica printre standuri cautandu-l pe acesta in particular, m-am hotarat totusi sa vad ce este si nu ce nu este.

Din fericire era Polirom. Parca mai saraci decat de obicei, in mare parte cu carti ce in primavara se gaseau prin anticariate la 3, 5 sau 9 lei. Acum la 19. Aveau insa si ceva noutati, printre care cartile pe care mi le-am achizitionat: Jurnal de scriitor – Dostoievski si Ada sau ardoarea – Nabokov, ambele in editie cartonata, care mi-au facut cu ochiul din prima si nu aveam cum sa le las acolo. De banii pe care le-am dat pe ele imi luam vreo 5 alte cartulii, insa a meritat, mai ales ca beneficiau de reducerile substantiale. Nu stiu daca in alt context mi-as fi ingaduit luxul de a le lua in aceasta editie. O mica bucurie pentru ieri si un plus pentru Kilipirim, din pacate singurul.

Curtea Veche a fost o alta dezamagire. Ce am remarcat erau 4 volume de Pamuk – dintre care 3 le aveam deja, iar al patrulea nu mi-a facut cu ochiul. Inca ceva literatura, insa foarte putina fata de ce ofereau de exemplu in vara la Bookfest. In rest muuuulte carti motivationale – am ramas socata de cate erau si din pacate nu doar la ei. In general, Kilipirimul a fost dominat de astfel de publicatii. Numele editurilor nu le-am retinut, nu cred ca avea sens pentru ca din moment ce te prezinti la un targ de carte cu motivationalele si cu chick flickul dupa tine (aviz Polirom), nu prea vad ce respect ai putea avea din partea mea sau a altor cititori. Fara a avea ca scop declansarea vreunui razboi nu ma pot abtine sa nu subliniez cat ma pot deranja iubitorii acestui tip de carti, care isi construiesc viata pe asa ceva si care, mai grav, au impresia ca au reinventat roata si au redescoperit ca pamantul se invarte, caci aparent singurul „folos” al lor e sa-si faca cititorii sa creada ca au descoperit adevarul absolut. Sa nu mai mentionez de o anumita superioritate ce ii caracterizeaza pe acesti cetateni, caci teoriile lor de viata sunt create doar pe sfaturile celor priceputi. En fin, nu inteleg sa transform acest articol intr-un razboi inutil, insa am si eu frustrarile mele fata de oameni si fata de diversele lor maniere de a se „impune”.

Am mai remarcat, in trecere, standurile de la etaj, unde se gaseau cateva standuri muzicale si ceva maruntisuri, care cred ca se vroiau antichitati insa nu am avut timp sa ma uit la ele, plus ca dispozitia mea suferea acut din cauze evocate deja. Mai era si una dintre tipele cu site, cu cercei si genti handmade, cu esarfe multicolore, dar nici macar astea nu mi-au suras. Evident, nu ma simteam eu prea vesela si colorata avand in rucsac doar doua carti in loc de 4,5,6 sau cate speram. Per ansamblu, daca nu avea cineva altceva de facut merita mers si vazut. Poate cu mai multa rabdare se gaseau lucruri mai interesante, rabdare insa de care eu nu am beneficiat. A propos, Kilipirim nu prea a avut parte nici de reclama editia asta. Dand search dupa Kilipirim am gasit mult mai multe detalii despre cel din mai si cel din noiembrie 2007. Nu mi-e foarte clar de ce nu si-au facut reclama, daca tot incearca sa atraga un public si daca spera la o imbunatatire a calitatii targului. Eu cel putin sper ca tind spre mai mult organizatorii, caci potential ar avea (e kilipirim – implica niste reduceri dupa cum ziceam, e intr-o perioada in care nu se suprapune cu un targ mare/consacrat, e la Sala Dalles – fix in centru, deci si locul le este favorabil). Poate insa targetul e altul si nu era locul meu acolo; totusi, desi nu m-ar suprinde, n-as vrea sa vad Kilipirimul transformandu-se intr-un targ de carti motivationale si literatura usoara, un targ indreptat spre cei care „nu au timp sa citeasca” (vorba vine, caci eu zic ca daca tot n-ai timp mai bine ai incerca sa citesti ceva util in acel putin timp decat sa te amagesti cu porcarii usurele care nu iti ofera nimic concret). E insa un alt subiect, peste care nu ma intind acum.

In concluzie, cam atat despre Kilipirimul din toamna asta, unul gri si saracut, deprimant cam ca vremea de afara…un targulet de carte, cu mai multe rele decat bune caruia insa ii doresc o revenire pe viitor caci niciodata nu pot fi prea multe targuri de carte sau prea multe alegeri in materie de literatura.

Arana

LE: am uitat complet de abundenta de literatura SF – care nu ma pasioneaza si pe care nu o pot comenta. Oricum am vazut Roger Zelazny si seria completa Dune. Cred totusi ca amatorii genului ar fi fost ceva mai incantati de Kilipirim decat am fost eu.

La fel, erau acolo cei de la Adevarul cu editiile lor de lux si complete James Clavell si Vintila Corbul. Eram pe jos de ras in fata standului lor, nu stiu de ce… Oricum, reprezentantii care „pazeau” luxoasele carti se uitau cel putin dubios la mine.  (nu ma intelegeti gresit, Shogun a fost printre primele mele lecturi importante, pe la 13 ani; deci J. Clavell are locsorul lui rezervat in sufletu meu de cititoare )