Arana's world under a picture of frenzy

decembrie 1, 2009

Romănia azi

Filed under: Altii,Event,Logos — Arana @ 22:27
Tags: , , ,

Nu mai fac posturi politice. Mi-am promis. Plus că nici nu am chef să explic tuturor retarzilor cum funcţionează puterile în stat, ce face preşedintele etc. Dezavantajele studentului la drept: ştie. Trebuie însă să felicit Timişoara. Ştiţi de ce. Primele reacţii le-am văzut la tomata şi ovidiu sârb. Vă mulţumesc vouă şi celor care gândesc ca voi. Este inadmisbil că am ajuns să creadă Ilici că poate să micţioneze pe oamenii care au dat jos comunismul. Nu ştiu cum se poate întâmpla asta, la 20 ani după revoluţie şi nu pot să accept că suntem un popor atât de retardat că îi vom da puterea înapoi. Din fericire termin facultatea. Dacă se întâmplă ceea ce mă sperie cel mai tare, o şterg de aici, fără vreo urmă de regret (nu ne băgăm în familie şi prieteni aici, nu despre asta e vorba). Sper să mă înşel. Sper să nu fim atât de retardaţi. Sper… Atât.

Publicitate

noiembrie 16, 2009

Românii – sau alţii – n-ar citi. Zice-se

Filed under: Carti,Logos,Ratio et Anima — Arana @ 23:53
Tags: , , , , ,

Tot citesc, aiurea sau nu, despre români: că nu citesc, că nu sunt culţi, că se îmbată cu iluzia de ziar plus carte şi alte minunăţii. Oamenii vin cu statistici, cu dureri, cu comparaţii cu gloriosul trecut cultural. Eu am o teorie. Care – desigur – mă aştept să fie demontată pentru că nu e bazată pe fapte, pentru că nu e obiectivă. Totuşi, când vine vorba de pasiunea mea, pe care încerc să mi-o cultiv cum pot, pe care încerc să o dezvolt în felul meu şi nicidecum făcând ceea ce trebuie, îmi permit să vorbesc subiectiv. Să văd şi să înţeleg. Şi mai ales să nu îmi fac false probleme.

Cum văd eu lucrurile:

  • trecutul nu a fost glorios şi cult; trecutul a fost trist, oprimant, dureros. Oamenii se refugiau în ce puteau. În ce nu era interzis ori cenzurat. În singura variantă pe care o aveau. Da, poate citeau mai mulţi, dar nu cred că erau mult mai real mânaţi de setea de cultură
  • prezentul nu e întunecat şi mort şi incult. NU. Sunt oameni pasionaţi de cărţi, sunt librării, sunt biblioteci chiar, schimburi de cărţi, shelfariuri şi, evident, scriitori. De ce suferim atunci? Eu n-am idee. Idealistă ce sunt…
  • nu vreau să fie cititul trendy. Nu ştiu despre alţii dar eu citesc pentru experienţă. Pentru trăire. Pentru că simt lucruri pe care altfel nu le pot simţi. Pentru că am nevoie de cărţi, pentru că am nevoie să mă pot elibera, pentru că îmi trebuie alternativa, suspansul, arta, provocarea, jocul, moartea, viaţa, realitatea, magia, farmecul, ideile, motivele, cultura, istoria, timpul, frica, pasiunea pe care mi le oferă cărţile. Nu pentru că vreau să fiu văzută cu vreo carte ori apreciată pentru asta. Nici pentru că vreau să dezvolt un blog de cărţi (ba la cum mi-a scăzut numărul de vizitatori sunt sigură că fac o treabă de nimic, din perspectiva cititorului). Astea sunt doar consecinţe colaterale.
  • nu doar românii nu citesc; sunt aproape sigură că procentual vorbind, oameni care nu sunt cu nimic mai inteligenţi decât noi nu citesc mai mult. A, se vând mai bine cărţile? Care cărţi. Şi nu, nu vreau să aud de număr de exemplare de Dan Brown vândute în SUA (simplu: ce populaţie au ei şi ce populaţie avem noi?). În plus sunt atât de snoabă încât prefer să discut cu cineva care recunoaşte sincer că nu citeşte decât cu vreun „cititor pasionat” ce mi-l recomandă pe Coelho şi mă mai şi acuză că de fapt nu l-am înţeles eu şi mă las influenţată de părerea nefondată că ar fi zero calitativ. Că eu de fapt greşesc şi el are dreptate.
  • în plus, sunt oameni inteligenţi, culţi, rafinaţi care nu citesc. Surpriză, nu suntem toţi la fel. Nici nu trebuie să fim. Cititul nu e o paradă de creier. E o pasiune (mă repet, dar e intenţionat). Un mod de a-ţi înfrumuseţa viaţa. Vreau să cred că avem libertatea să alegem cum să ne înfrumuseţăm viaţa.

Nu ştiu cum să spun toate astea şi să fiu clară. Cum să mă fac înţeleasă, să arăt că aparenta îmbinare dintre răutate, snobism şi o oarecare logică nu e aparentă. E modalitatea mea de a privi acest aspect. Sincer, direct, fără ocolişuri, fără vise de binele comun, fără campanii inutile. Cum nu îmi place mie să fiu asaltată cu lucruri care nu îmi fac plăcere, nu asaltez nici eu pe alţi oameni. Mă simt eu prost când cineva – care n-a pus de multă vreme mâna pe vreo carte – mă întreabă ce citesc pentru că e politicos să facă asta şi pentru că crede că îl voi aprecia. Nu, nu apreciez teatrul de genul acesta. Îmi place sinceritatea. Oricât de urât ar fi adevărul, vreau să mă hrănesc cu el. Să îl descopăr, să îl înţeleg, să mi-l însuşesc.

Am oare dreptate în ceea ce zic, referitor la citit? Nu ştiu, sunt extrem de subiectivă, totul izvorăşte din modalitatea mea de a privi trăirile. De asta nici nu mă ruşinez mai mult decât e cazul când am un reader’s block. Şi nu urmăresc să dobor recorduri de cărţi citite. Pentru că eu încerc să savurez. Să mă las învăluită, să înţeleg, să relaţionez cu ea, acea carte ce mi-a ajuns în mână, să simt oarecum o apropiere de autor. Ştiu că uneori mă amăgesc. Că pun prea mare importanţă pe ce simt eu. Că am tendinţa să ignor altceva. Dar asta e pentru mine a citi. Să-i dau voie cărţii să intre în viaţa mea, ca o compensaţie pentru privilegiul de a-i descoperi realitatea. Să mă bucur de carte, în întregul ei, la nivel spiritual dar şi material. A simţi. Nu reduc totul la asta, dar are un rol destul de semnificativ. Nu întregul proces al lecturii este unul pur cognitiv. Cititul nu poate fi „învăţat”… nu după un timp. Nu după experienţe contrare, refuzuri repetate ori pur şi simplu incompatibilitate. Mi se pare că aici se greşeşte. Că din exces de zel, dragoste sufocantă faţă de universul lecturii se ajunge la false standarde, pe care „falşi cititori” le ating cu mândrie. Sincere felicitări. Dar când aţi râs ultima dată citind o carte? Sau când aţi plâns? Sau când orice altă simţire a înmărmurit, iar mâinile au început să tremure, ori poate glasul s-a stins, sau chiar ochii s-au luminat de bogăţia experienţei? Pentru mine, în cele din urmă, acolo găsesc o carte bună…

Arana

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.