Eh, da…

Nu ştiu dacă s-a terminat vacanţa. Măririle sunt abia pe 16 si 20 septembrie, deci mai am incă 2 săptămâni. În interior însă m-am golit de timp şi vis. De când mă ştiu, marea mi-a provocat nişte sentimente extrem de intense, continuate şi crescute mult după revenire. Nu am o explicaţie pentru asta, nu sunt nici măcar o fire romantică ori siropoasă. Sunt însă obsedată de libertate şi alte valori pe care alţii mi le iau în derâdere, pe care oamenii le calcă în picioare pentru că nu sunt moderne, ba mai mult ar părea lipsite de sens. Dincolo de noncomformismul meu, am o latură conservatoare. Oscilez între extreme şi poate pentru aceasta îmbrăţişez marea, pe care o pot identifica până la ultima picătură cu propria-mi personalitate.

Am ajuns luni noapte înapoi în Bucureşti şi acum acasă în Tîrgu Mureş. M-am reconectat lent la lume, am continuat să citesc – căci dacă ar fi să fac o cronică a ultimelor două săptămâni cam la cărţi s-ar opri în proporţie de 70% – şi m-am împotrivit ideii de curgere a timpului, de noi planuri, de acordat atenţie lucrurilor importante. Am încercat să caut totuşi idei pentru blog, să reînvii nişte chestii pe care le aveam în minte înainte de plecare, însă am eşuat lamentabil. Ce m-a determinat să scriu acum e un episod pe care trebuia să-l împărtăşesc.

Azi, pe tren, citeam Zătul de Tolstaia, urmărind cu coada ochiului nişte australieni aflaţi în dreapta mea. El citea un JJ Rousseau în spaniolă – am aflat apoi că e de fapt argentinian, iar ea Khaled Hosseini – A Thousand Splendid Suns. Era foarte fascinată şi se întrerupea doar să îi mai spună prietenului ei cât de mult îi place cartea, how great this book is. Dincolo de Sinaia, au început să se agite crezând că e deja Braşov şi cum eram singura pe fază care puteam să îi şi fac să înţeleagă că mai e ceva, am scos botul din cartea-mi şi le-am zis că there is still about half an hour until Braşov. Eh atât i-a trebuit ca fără să ştiu cum, spunănd că da obişnuiesc să citesc în engleză, să mă trezesc cu cartea ei în braţe, semnată şi dăruită pentru că nu vrea să o mai care după ea. El era dezamăgit că trebuie să găsească pe cineva care citeşte spaniolă, după ce eu i-am spus că mă descurc la nivel de începător.

E ciudat că prima mea experienţă cu Hosseini n-a fost prea plăcută şi am fost cam dezamăgită. Şi nu ştiu cât de dispusă eram să îi mai acord o nouă şansă curând. Aparent a venit el după mine, pentru că nu pot să neg că entuziasmul australiencei m-a molipsit. Am pus-o la păstrare, la aşteptare, căci în Bucureşti fiind, mi-am înfrânt lenea pentru o vizită la Cărtureşti. Şi mi-am luat şi JN de ieri căci am observat că era Romanul adolescentului miop, pe care l-am ratat total şi am hotărât mai bine mai târziu. Nu vreau să comentez colecţiile de la Adevărul şi de la Jurnalul Naţional, discuţiile pro şi contra pe marginea lor sunt interminabile; ca să fiu sinceră mă tăvălesc de râs la reclamele celor de la Adevărul, care au ales o metodă foarte superficială de a se promova. Oricum, nu asta contează pentru mine şi nu văd de ce aş porni o cruciadă de principiu împotriva a ceva ce, mai mult sau mai puţin, îmi poate fi de folos. Oricum, nu mă deranjează, ori mai bine spus nu ma afectează, dincolo de un uşor snobism ce mă încearcă.

Urmează, mâine sper, o trecere în revistă a Maestrului şi a Margaretei – care m-a făcut să nu mai cred că pot participa la concursul celor de la Nemira, cu personaje necurate, căci pe de o parte aş fi influenţată de ce am citit, pe de altă parte cum să poţi să ridici privirea spre un tărâm unde s-a scris o capodoperă?…

Arana

LE: M-am luat cu visatul şi am uitat că vroiam să vă arăt o vacanţă şi un sfărşit de vacanţă, în imagini.

(zâmbetul nu e pentru poză… nu ştiam că mi se face poză – de obicei dacă ştiu ori mă strâmb ori îmi acopăr faţa)

Publicitate

Pasiune sau Trend?

E foarte simplu sa fii pasionat de ceva – activate, obiect, obicei, persoana, you name it – si sa traiesti pasiunea in felul tau, cu o abordare personala. Nu ar trebui sa conteze motivele, pentru ca dincolo de faptul ca nu gasesti motive identice la 2 persoane distincte, de multe ori e oricum mai importanta finalitatea. Nu e vorba de „scopul scuza mijloacele”, e vorba de faptul ca a avea o anumita atractie fata de ceva (generic) reflecta doar o alta trasatura a caracterului si o reflecta intr-o anumita maniera. Tocmai de aceea nu prea imi convin etichetarile, parerile cu pretentii de generalitate – pentru ca nu poti gasi doua persoane, fie si pasionate de acelasi ceva, sa fie si motivate de aceleasi lucruri. Motivate in sensul de mecanismele care declanseaza respectia pasiune si implicit, manifestarea acesteia.

Pana aici, totul bine si frumos, e vorba de libertate, de alegere, de personalitatea fiecaruia. Problema apare cand o anumita pasiune pare sa se manifeste la un nivel extrem de larg – ca si numar de persoane – fara niciun motiv clar, fara niciun mecanism declansator specific (in afara de „efectul de turma”), ducand astfel la aparitia celebrului trend. Oricat de mult urasc cuvantul asta, intrucat inglobeaza o serie de manifestari superficiale, nu-mi ramane decat sa accept existenta conceptului si deci a fenomenului, inclusiv in domenii care-mi sunt dragi. Terminand cu generalizarea si revenind la data de 29 aprilie, e simplu ce urmeaza: plecatul la mare de 1 mai.

Nu stiu daca are sens sa ma justific. Sa explic prin diverse analogii iubirea (cuvant mare si patetic, insa altfel nu pot denumi sentimentul) pentru mare. Da iubesc marea. Simplu, nu? Chiar si asta a noastra amarata, cu litoralul ei cu bune si rele. Norocul meu e ca am descoperit modalitatea de a ignora turma, de a ignora aspectele care ma deranjeaza. Si asta probabil si pentru ca odata acolo nu mai conteaza altceva. Nu merg la mare decat strict pentr mare si nisip, eventual soare. Restul, sunt superficialitati. Intamplator, 1 mai e ocazia perfecta: zile libere, destul de caldut, destui oameni pe care ii poti lua cu tine, o mai mare varietate de mijloace de transport etc. Se stie insa ce dementa e cu mini-vacanta aceasta. Si cum „toata lumea” merge la mare pentru ca e trendy. Si cand aud fraza asta imi vine sa iau la bataie pe oricine prind. Nu, nu toata lumea. Intamplator i-a prins pe multi efectul de turma, dar nu mai am eu dreptul la pasiunea mea – profunda, intrunind trasaturile din primul paragraf – pentru ca s-a generalizat fenomenul? Nu mai am eu dreptul sa traiesc asa cum imi place, doar pentru ca multi fac aproximativ acelasi lucru din pura superficialitate si dorinta de epatare?

Sunt niste intrebari simple. Pe care le repet de cate ori sunt pusa fata in fata cu chestiuni de genul: da ce-ti place tie acolo cu atata lume etc etc etc? Nu vreau sa-mi umplu articolul de mizeriile pe care le aud atat de des in perioada asta. Ma deranjeaza exclusivistii care isi refuza ceva doar pentru ca nu stiu cati oameni fac acel ceva. O pasiune, o dorinta trebuie indeplinita/traita dincolo de anturaj si dincolo de fenomenul general. Nu poate nimeni sa ma forteze sa explic ceva ce mie imi face placere. Mai mult, nu accept sa incerce cineva sa-mi demonstreze prin argumente absurde ca pasiunea mea de fapt nu exista si ca eu de fapt nu vreau altceva decat sa fiu una din turma. Doar ca sunt prea naiva sa imi dau seama. Da, am auzit inclusiv texte de genul. Cei care ma cunosc iar vor afirma ca imi pasa prea mult de parerea altora. Nu stiu daca asta e: imi pasa prea mult. Sau poate e un simplu mecanism de revolta/aparare.

Oricum, eu voi fi in Vama. Eu pentru mine si pentru marea mea. Si cine are probleme cu a intelege de ce? probabil pur si simplu nu are capacitatea de a urmari o pasiune dincolo de ratiune. Pentru ca o dragoste nu de acolo incepe, ci de undeva din amestecul de amintiri, povesti, trairi si vise. Toate pe malul marii. Si sa vad de ce nu as avea dreptul sa merg acum, daca eu acum doresc asta? Iar argumentul cu toti merg acum e cel mai pueril posibil. Nu face ceva doar pentru ca ceilalti o fac. Nu face ceva doar pentru ca ceilalti nu o fac. Totul trebuie sa porneasca de la un principiu interior, o chestiune intrinseca persoanei fiecaruia. Macar aici sa ne adoptam libertatea cu aripile deschise.

Arana