Metalistele (nu?) au voie sa poarte tocuri

Desi postul precedent ar putea da de gandit, in general nu am prejudecati. Iar cele pe care le am, incerc sa le controlez si incerc sa nu le las sa imi impuna niste limite si niste granite in fata unor oameni. In general, atitudinea mea fata de prejudecati – si mai ales fata de cele care sunt grosolane si de mult demolate, continuand sa rezide doar in minti prea putin luminate pentru a se mai putea face ceva in privinta lor – este de dispret dus pana la scarba, cu o usoara tenta de ironie si sarcasm, un amestec care nu mi-a adus niciodata simpatia celor care le-ar fi fost – dintr-un motiv sau altul – adresate. Iar cand anumite prejudecati ma afecteaza direct, asta pentru a particulariza si pentru a ajunge intr-un final la titlu, am tendinta de a demonstra celor care le manifesta nu doar ca se insala, ci ca eroarea in care se afla e monstruoasa si nu le aduce decat eternul meu dispret. Ce se intampla insa cand anumite miss-judgements apar din partea persoanelor care ar trebui sa ma cunoasca si care ar trebui sa nu fie afectati de superficialitati? Asta pentru ca, prin esenta lor, prejudecatile se intemeiaza pe aparenta.

Imi place sa experimentez si imi plac schimbarile. Ca mentalitate am suferit multe schimbari de-a lungul timpului. Am trecut prin diverse etape, vestimentare sau stilistice. Nu e de mirare ca desi nu as putea descrie un stil care sa-mi apartina, acesta totusi exista si e usor recogniscibil. Asta pentru ca sunt adepta acelui drept care imi permite sa ma imbrac si ma port cum vreau, cum ma simt bine: imi place sa adaptez hainele personalitatii mele si nu invers. Poate parea ciudat si haotic, poate este – si citesc asta in reactiile celor din jur. Insa de multe ori lucrurile pe care le fac se reduc la experimente cu mintile celor din jurul meu. Nu le-as zice teste, cat doar o incercare de a schimba ceva in mentalitatea lumii, de a mai infirma o prejudecata. Am incercat ca de cate ori ma deranjeaza o realitate, sa o schimb, macar in ceea ce ma priveste. Asa si cu prejudecatile: pot duce la extrem ceva doar pentru a convinge un om ca ceea ce gandeste este lipsit de fundament. Daca se intreaba cineva, da, am o placere in a-i face pe altii sa isi dea seama ca se insala si, mai mult, sa se rusineze pentru asta. Nu am alta motivatie decat o exteriorizare a personalitatii mele in orice intreprind. Intamplator sau nu, activitatea mea zilnica – si nu facultatea – imi cere o anumita tinuta care nu are nicio treaba cu traditionalele conceptii despre rockerite/metaliste. La fel de intamplator, nu ma deranjeaza aceasta tinuta si nu duc un razboi impotriva ei, dimpotriva o adaptez si ma simt bine. Asta ma face mai putin din ce eram inainte? Evident ca nu. Oamenii insa – impartiti in vesnice grupuri de opinii divergente – au reactionat pe masura. Si pe mine ma amuza, continuand sa ii provoc si sa ii tulbur. Doar pentru infirmarea gandirii „demodate”.

Nu mai putin, in ultima vreme – oarecum paradoxal – am ascultat niste muzici pentru care calificativul „genial” e lipsit de continut. Incadrez asta in prezetul post pentru ca are legatura cu titlul si pentru ca nu pot sa nu zambesc la reactiile oamenilor in metrou/ratb cand ma vad si aud muzica ce urla in mp3. Frumusetea vietii e clar facuta din lucrurile mici, iar paradoxurile si extremele – la fel si oscilatia intre acestea – sunt preferatele mele. Asa ca din acest punct de vedere, recomand clar:

• Krallice – Krallice (2008): diversele siteuri il incadreaza in black metal. Nu pot sa contrazic acest fapt, pot insa sa subliniez ca nu are nicio treaba cu sabloanele traditionale ale bmului. Dimpotriva, exceleaza prin complexitate si printr-o aglomeratie ordonata de instrumente. Unul dintre putinele albume pe care le-am ascultat de-a lungul existentei mele care imi ofera o experienta aparte cu fiecare ascultare. Totul mi se pare cizelat si lucrat la perfectiune, e incredibil cum oamenii imbina niste elemente de progressive sau de drone, fara insa a contamina substanta muzicala. Si parca pentru a sublinia intensitatea muzicala, albumul e presarat cu bucati melodice si lente, cu o ambianta total aparte. Dementiala e ultima piesa, Forgivness in Rot, care incununeaza cu succes ce se intampla pe album,fortandu-te parca sa iei auditia de la inceput. Oricum, nu cred ca as gasi suficiente cuvinte si epitete pentru a descrie ce se intampla acolo
• Cynic – Traced in Air (2008): toata lumea ii stie pentru Focus si pentru abordarea inovatoare a acelui album. Nu vreau sa discut insa despre el, intrucat americanii au revenit cu un album nou care a creat – cel putin in randul cunostintelor mele – reactii contradictorii. Evident, ma voi rezuma la parerea mea de neinitiata, caci subsemnata adora acest album. E construit pe cu totul alte coordonate decat precendentul de care am vorbit – insa alegerea tocmai a acestor doua albume nu e intamplatoare. Orientat mai mult pe fusion jazz decat pe metal, alegandu-se cu numeroase critici pentru, Traced in Air are totusi o valoare artistica aparte si e imposibil sa lase rece pe un degustator al Focusului. Nu incerc sa fac o apologie a open-mindnessului, insa are legatura cu subiectul topicului si cu prejudecatile. Cynic trebuie ascultat cu mintea deschisa – si stiu asta foarte bine, caci la primele mele intalniri cu ei nu i-am digerat deloc. E foarte studiat si lucrat, insista pe o abordare progressive si e suficient de complex incat o prima ascultare sa nu releve mare lucru. Desi un album scurt, individualitatea si esenta lui sunt foarte puternice. O auditie cat se poate de placuta, caci albumul curge iar fiecare nota impune alta, fiecare sunet cere o noua abordare.

Asadar, au sau nu voie metalistele sa poarte tocuri? Si prin asta a se intelege daca sunt sau nu oamenii in stare sa treaca dincolo de o aparenta si sa vada omul, sa il inteleaga si sa nu se intrebe de motivatia oricarui aspect. Pentru ca de cele mai multe ori, totul se reduce la a simti momentul, la fel cum simti muzica, la fel cum simti viata. Tot ce imi ramane mie e sa incalc cat mai multe „reguli” posibile, pentru a putea sa ma afirm cum doresc: in fiecare zi, in muzica, pe blog. Libertatea exista, trebuie doar sa mai desfiintam cate o prejudecata, once in a while, cand simtim ca cineva incearca sa o fure.

Arana

PS: Nu incerc sa discut cu seriozitate, incerc doar sa impun viziuni diferite asupra unor lucruri banale. Imi sta in fire sa complic totul, doar de dragul experimentului. Totul se reduce la asta.

Publicitate