Serile de vineri au mereu ceva aparte. E farmecul sarbatoririi weekend-ului. Poate parea stupid, dar la ritmul meu haotic de viata, am nevoia de declesterea pe care mi-o ofera vinerea. Acum 2 seri, pe 18 aprilie mai exact, m-am indreptat pe la ora 19 spre Suburbia spre un concert pe care il asteptam cu mare nerabdare. Organizat de Axa Valaha Productions si Inner Chaos Productions, in colaborare cu One Music, a fost de fapt unirea turneelor Negura Bunget si Carnal (Pl) in Romania; in deschidere, li s-au alaturat bulgarii de la Eufobia (totusi… de ce??) si preferatii mei, death-doomerii Sincarnate.
Oricat m-am straduit, nu am reusit sa pierd Eufobia – pe care ii mai vazusem o data pe la noi, prin toamna (parca la aniversarea Bestial Records – dar nu sunt sigura) – si stiam la ce caricatura de trupa sa ma astept. Sincer sper ca e vorba doar de niste interese la mijloc de sunt adusi oamenii astia la cantare asa des, pentru ca altfel nu imi explic cum cineva chiar ar putea aprecia ce fac nenicii astia 3 pe scena; canta un soi de death metal foarte plictisitor si apatic, instrumentistii neavand mare lucru de aratat – si mai sunt si vocali cu totii, la fel de esuati oricum. Am remarcat totusi hitul lor – Slaughter at the gay parade. L-am remarcat, adica l-am tinut minte. Cum sa nu tii minte o piesa care se numeste asa? In fine, daca nu v-ati prins, oamenii astia au fost fix ca nuca in perete si chiar nu aveau ce cauta acolo. Plus ca sunetul era si mult prea tare – am incercat sa socializez cu niste oameni pe parcursul concertului, dar era imposibil sa te auzi cu cineva.
Cumva au terminat, asa ca m-am indreptat spre primul rand. Spre surpriza mea, mi-am gasit loc exact in fata scenei. Atat imi doream (evident, toata seara nu am mai disparut de acolo). Au urcat pe scena Sincarnate, death doomeri, cu un EP lansat la inceputul anului (cumparati-l ca merita). In primul rand, trebuie sa mentionez ca vineri au concertat in formula in care au si inregistrat, si anume cu Marius (Sebek) la voce. Celelalte concerte le-au avut cu Fane vocalist, care din anumite motive a renuntat la colaborarea cu trupa. Nu am inteles exact daca revenirea lui Marius e definitiva, sau e doar pentru cateva concerte – sper sincer sa ramana totusi stabili, pentru ca schimbarile prea dese de componenta afecteaza orice trupa. Si cand vine vorba de vocal – mai ales la o trupa ca Sincarnate – e foarte important sa fie stabil, sa inteleaga si sa transmita muzica. Revenind, nu am sa intru in polemica Fane vs Marius – amandoi au voci foarte bune, cu calitati distincte, subliniind influente diverse. Astfel, concertul cu Marius la voce a fost mai death decat cu ce eram eu obisnuita de la Sincarnate. Insa asta nu e un repros, dimpotriva, beneficiind si de o sonorizare foarte buna, au reusit sa sustina cel mai bun concert al lor – din cate i-am vazut eu evident. Publicul a reactionat fantastic, find destul de evident ca baietii si-au facut un numar de fani (dovada faptul ca nu au fost lasati sa plece fara un bis). Si pe buna dreptate. Highlights: Doomed as We Are, Sincerely Yours si Getting over Jocasta.
Dupa o scurta pauza de schimbat instrumentele si oamenii de pe scena, au urmat polonezii de la Carnal. Nu eram foarte incantata de ei inainte de concert, dar mi-am pastrat locul in primul rand, nu lipsita de curiozitate totusi. Despre ce canta ei, mi-e greu sa zic: un fel de happy doom (expresie proprie) combinat cu un death groovy asa. Destul de dragut ce au facut pe scena. Au insistat pe piese de pe ultimul album, Undefinable, incluzand insa si vreo 2 piese de pe Curse this Day (album din 2003 care, imo, e cu ceva deasupra celuilalt; Undefinable insa e mult mai catchy astfel ca oamenii au avut ceva priza la public). Nu m-au convins sa le dau mai multa atentie pe viitor, compozitiile lor fiind cam liniare si neinspirate, insa au stiut sa faca atmosfera si sa mentina interesul crescut. Au avut si piese mai slabute – nu le-am retinut numele – insa per ansamblu au meritat minutele pe care si le-au primit. Cu siguranta o alegere mult mai inspirata decat Eufobia. De fapt, pana si o coada de matura ar fi mai inspirata decat acestia. Highlights: Remembrance (fiind de altfel singura piesa de la ei care imi atrasese atentia la auditiile pre-concert).
O noua pauza. Oameni care isi aduna instrumentele, altii care le pun pe scena. Publicul incepe sa devina tot mai agitat in spate, se strang randurile si reusesc totusi sa scap de eventuale tentative ale fanaticilor de a-mi lua locul din fata. La dimensiunile mele, probabil n-as fi vazut mai nimic daca as fi stat in spate. Un mare neajuns al Suburbiei – pe langa spatiul stramt – e scena foarte joasa, practic nu mai inalta de aprox. 30 cm. In scandarile publicului, cei de la Negura Bunget incep in forta. Nu ma dezmetecisem prea bine, dovada fiind ca nu am retinut cu ce piesa au inceput. Au urmat rand pe rand piese de pe Om si Maiastru Sfetnic. Ne-au incantat (highlights):
- Cunoasterea Tacuta – in semn de multumire pentru primirea facuta;
- Al Locului – o desfasurare de black neguristic;
- Cel din Urma Vis – sublima experienta de pe Om, piesa care e imposibil sa nu-ti creeze senzatia de hipnotizare si de transcendenta in universul negurei;
- Hora Soarelui – o incantatie si un dans, un black pagan incantator;
- Norilor – toaca, xilofon, tobe – strict instrumente de percutie ce creeaza totusi o melodicitate aparte – piesa e fara indoiala o demonstratie de virtuozitate;
- In Zvacnirea Apusului – forta si atitudine ce razbat intr-o nota distincta pe scena, live;
- Tesarul de Lumini – mereu ultima piesa, mereu aceeasi senzatie de plutire si de dematerializare – beneficiind si de un sunet bun, impresia creeata nu e de surprins in cuvinte;
- la bis, Vazduh – pentru a incheia o seara memorabila. (nu sunt sigura daca le-am scris exact in ordine sau daca am omis ceva).
Un concert Negura este o experienta unica. Fiecare concert e altfel si de fiecare data traiesc si percep altfel muzica lor. Negura Bunget e o formatie de ascultat live, de trait alaturi de ei, pentru a prinde esenta artei lor. Ii ascult foarte rar spre deloc acasa, insa nu pot rata un concert cu ei. Imi pare doar rau ca pana la Om nu am reusit sa percep muzica lor si ca poate am pierdut cateva clipe pretioase. Totusi, orice as zice mai mult ar fi in plus si nu ar putea spori cu nimic farmecul acestui concert de vineri seara. Asa ceva ceva se traieste, nu se povesteste (oricat de cliseic ar suna, e singurul lucru care se potriveste aici).
Trecand peste locul cam ingust si cam sufocant, peste cateva mici probleme la sunet (la prima piesa a celor de la Sincarnate) si peste esuatii de la Eufobia, a fost un concert reusit. Rar mi se intampla sa am atat de putine lucruri de reprosat la un concert. De data asta totul a mers cat se poate de bine: incepand de la respectarea orelor de incepere si pana la sunet – atat de important intr-un concert de o asemenea natura. O seara memorabila, pe drept cuvant.
Arana
Arana's world under a picture of frenzy 