Iar leapşa. Cărţi (Pt. n+n+n…)

De data asta am văzut-o venind din 2 locuri (rontziki şi mofturi de ochelarist), dacă mai e şi din altă parte şi încă n-am fost pe fază, îmi cer scuze, recuperez recuperez.

1. Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?

Da, folosesc semne de carte. Mai îndoi paginile dacă vreau să marchez ceva pe pagina respectivă şi nu am la îndemână creion sau post-its. Sunt destul de fanatică după diverse produse de papetărie, inclusiv semne de carte cât mai drăguţe şi mai interesante. Problema este că sunt foarte pricepută să le şi pierd.

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi, dacă da, care a fost aceasta?

Da, am primit de ziua mea Chuck Palahniuk – Fight Club, Henry Miller – Plexus şi Anthony Brugess – The Wanting Seed. Şi un tratat de drept civil în 3 volume – de fapt Tratatul care s-a scris în literatura juridică română. Primesc cadouri cărţi relativ des, din fericire!

3. Citiţi în baie?

În baie? Nu. Ar trebui?

4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi, dacă da, care ar fi fost aceasta?

Da, prima dată m-am gândit prin clasa a 2a sau a 3a, după ce recitisem Winnetou. Ghiciţi despre ce era. Revenind de la visele copilăriei, habar n-am, nu cred că mă pricep să scriu oricum. Am auzit prea mult că eu nu am talent la scris tocmai de la oameni de la care n-ar fi trebuit să aud aşa ceva pentru a mai gândi altfel. Deşi, pe de altă parte, au fost o sumedenie de voci care m-au întrebat dacă nu vreau să scriu, că m-ar vedea autoarea unui roman introspectiv. În concluzie, nu ştiu. Iar dacă aş sti probabil nu aş avea curaj să vorbesc despre.

5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?

Multe, diverse, pentru toate gusturile şi buzunarele. Să mai fie, cu cât mai mult cu atât mai bine. Eu caut peste tot, o bibliotecă frumoasă e una care te reflectă în primul rând ca cititor şi abia în al doilea rând drept colecţionar.

6. Care este cartea preferată?

Am răspuns de prea multe ori la întrebarea asta. Demonii. Aştept să fie detronată. Trebuie să o recitesc, că tot veni vorba. Orbirea e pe aproape.

7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?

Mi-ar plăcea să – tocmai am zis un exemplu. Doar că nu prea îmi iese, mereu apare ceva nou care mă duce pe alt drum.

8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?

Aş avea ce să le spun. Depinde de la caz la caz. Doar că trebuie să fie un anumit gen de întâlnire, că aşa am fost la Rushdie după autograf şi în afară de „Sir, I trully think you are one brilliant author” n-am apucat să zic nimic. Aş vrea să văd omul din spatele cărţii. Să văd cum gândeşte şi cum vorbeşte, de unde îşi trage seva, să văd de unde se nasc minunile. Da, sunt sigură că ar fi multe de povestit, deşi trebuie să recunosc că mi-ar fi teamă şi de o eventuală dezamăgire, un soi de cădere a eroului de pe soclu.

9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?

Evident. Cu prieteni, pe blog, cu fratele meu, cu oricine ştiu că e interesat de lectură şi pot afla chestii interesante. Şi da, recunosc îmi place şi să dau „sfaturi” despre cărţi, căci multe persoane, cunoştinţe par a fi oarecum admirative faţă de faptul că citesc, că citesc mult şi că sunt şi capabilă să vorbesc despre ce citesc. Şi da, aş fi ipocrită să nu recunosc că îmi cade foarte bine când cineva îmi cere recomandarea sau părerea sau pur şi simplu o idee. Până la urmă cititul este o pasiune şi nu văd cum aş putea fi altfel, să nu vorbesc despre, să nu fiu implicată cu adevărat şi aproape iraţional, uneori, în dezvoltarea pasiunii.

10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?

Recomandări, din auzite, coperta, cuvintele de pe spate, recenzii, referiri în alte cărţi, faptul că am mai citit autorul, controverse, habar n-am, o tonă. Îmi place să experimentez, iar asta ajută.

11. Care credeţi că este o lectură “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?

Cineva? Care cineva? Nu cred că am găsit încă acea Carte pe care oricine ar trebui să o citească; la urma urmei, tot dobitoc rămâne pe oricine ar citi. Să fim serioşi.

12. Care este locul preferat pentru lectură?

Păi ar putea exista. Vedeţi aici. Deocamdată, probabil în pat. Şi cu o cafea/un pepsi lângă mine.

13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?

Depinde. Chiar nu am un ritual şi totul are legătură cu dispoziţia şi cheful din momentul respectiv.

14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?

Da, am citit. În general prefer totuşi chestii scurte, maxim 100-200 pagini. Se pune faptul că învăţ destul de mult după diverse cursuri, scheme, schiţe, articole etc. pe care le am în format electronic? Dacă da, atunci chiar des mi se întâmplă să.

15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?

Şi, şi. Ar fi o prostie să citesc doar cărţi cumpărate; şi în plus asta ar însemna să nu fi citit mai nimic până pe la 19 ani. Ceea ce nu e cazul, din fericire.

16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?

Hmm, poate cândva am să vorbesc pe larg despre asta. O oarecare imagine se desprinde – poate – şi de aici.

Publicitate

Frumuseţe. inteligenţă. vuieşte blogosfera.

Am avut o pauză mai lungă decât mi-aş fi dorit, dar am nişte „scuze” impecabile. Şi anume, am de minim o săptămână, la drafts, un post furios şi lipsit de sens, care avea însă potenţial să se transforme în ceva puternic şi riscant. M-am tot gândit dacă să scriu sau nu, dacă să îmi asum această luptă sau să înţeleg odată că nu am ce face, că poate nu e domeniul meu şi că probabil n-am niciun drept să zic nimic. Totuţi, fac invers decât îmi dictează raţiunea. Aş vrea să dau link posturilor ce m-au adus aici, au fost o sumedenie în ultima vreme pe tema femeile care nu se îngrijesc, femeile urâte, femeile grase, femeile proaste etc. Un post foarte corect am găsit la Maddy, întâmplător tot o femeie, care are însă o viziune cam pe aceeaşi undă ca a mea.

Sunt un om destul de critic. Găsesc uşor defecte şi astfel am ajuns, împotriva valorilor mele, să dau o prea mare importanţă fizicului. Nu, nu voi judeca pe alţii, şi fix aici intervine ciudăţenia: în domeniul acesta, mi-am canalizat cam 90% din energia critică asupra propriei mele persoane. E aproape periculos ce fac, dar pe de altă parte – şi total paradoxal – am suficientă încredere că nu sunt deplasată doar pentru că sunt suficient de inteligentă încât să nu cad în capcana aceea. Poate pentru lămuriri ar trebui să citiţi şi postul acesta, scris acum un an. Unde eram mai liniştită şi mai fericită. Unde credeam că am ajuns la greutatea ideală şi că nu mă va dărâma o grupare de cifre. Trebuie să vorbesc şi despre mine, căci doar astfel pot evita acuzele de genul că sunt probabil ori grasă, ori urâtă, ori o altă derivată din acestea. Căci altfel n-aş fi nemulţumită de oamenii care îi critică întâi pe alţii şi apoi pe ei. Că altfel nu aş avea de ce să spun că m-am săturat de presiunea de a fi perfectă. De faptul că lumea aspiră la apariţii gen Miranda Kerr – care până şi mie mi se pare prea slabă. Ori că am comis un păcat capital că am îndraznit să afirm – pe un aşa spus blog de beauty – că n-am probleme în a umbla nemachiată şi că cred – sincer – că machiajul creează dependeţă. M-am săturat de argumentul suprem „ba p-a mă-tii” care ne cam stă tuturor pe buze. Am ajuns să mă bălăcăresc cu o fetişcană ce s-a scandalizat că am îndrăznit să zic că într-o amărâtă de poză arată de 25 nu de 22 ani (replică: aş putea spune că tu pari de 30, da nu o fac că nu sunt rea; a propos, după ce citiţi şi vedeţi pozele, puteţi comenta cât vreţi pe tema asta! chiar vă invit). Am ajuns să mă uit, pe plajă fiind, ce femeie are abdomen mai plat decât al meu, care are eventual picioare mai subţiri etc. Mă minunam, mă dezgustam şi totuşi tot acolo ajungeam. În loc să îmi ocup timpul util, pierd vremea pe chestii gen skinnyvscurvy.com ori theskinnywebsite.com unde nu fac decât să îmi înrăutăţesc imaginea asupra mea, asupra lumii, asupra idealurilor.

Nu pot să nu mă întreb câte alte femei sunt la fel sau mult mai mizerabile decât mine. Câte nu ajung să se descrediteze, să creadă când un omuleţ le spune că nu sunt suficient de bune, câte nu plâng pentru că poate au celulită, ori poate în ziua aceea nu le stă afurisitul de păr şi câte altele. Şi nu, nu e superficial ce zic aici. Pentru că o femeie inteligentă, cu conştiiţa sinelui, a celor din jur, o femeie ce ştie unde se situează standardele e extrem de predispusă să cadă în capcana asta. Suntem acuzate că toate ne plângem că suntem grase, că n-avem destule haine, câ ne petrecem prea mult timp cu machiatul. DAR ferească providenţa să nu faci aceste lucruri că brusc eşti neîngrijită, nesimţită, urâtă, proastă etc. Şi ce e cel mai trist e că chiar aşa stau lucrurile. E aproape imposibil să găseşti echilibrul şi dacă asta te preocupă o iei razna. Pentru că multe – şi eu eram aşa – fac treburile după mintea şi valorile proprii şi asta se vede. Sunt probabil mulţumite, radioase şi se concentrează pe ce e bine nu pe ce e defect. Nu pot să nu strâng din dinţi de invidie când văd pe cineva atât de mulţumit de sine. Uneori furia îşi face loc – e suficient să mergi vara cu metrou, fete şi femei cu forme deloc estetice îmbracate provocator şi total nepotrivit siluetei. Să le condamni sau să le apreciezi pentru că nu le pasă? Din nou ajungi în acelaşi cerc neiertător, unde tragi linie? Unde dai vina pe nesimţire şi unde apreciezi tocmai încrederea? Cum m-aţi fi privit, cititorii mei, cititorii de cărţi şi iubitorii de frumos dacă aş fi deschis blogul cu acest post? Probabil eram doar one of the crowd. De asta am şi amânat atât de mult pozele cu mine aici. Pentru că pe lângă neîncredere, pe lângă „ies oribil în orice poză” era şi teama: dacă voi fi judecată? Dacă în loc de conţinut se va împotmoli pe formă? Ce realizez atunci? Dar, după un an jumate simt nevoia sincerităţii. Pentru că scriu rar şi mult, pentru că fiecare post e o parte din mine, pentru că singurul meu scop e să fiu eu – şi da, e mult mai uşor în spatele monitorului – pentru că am cunoscut oameni care au văzut dincolo, pentru că trebuie să cred în existenţa acestor oameni. Nu se poate să fie toţi răi şi puşi pe rău. Nu sunt suficient de naivă să cred în calitatea absolută, dar cred în profunzime şi în faptul că un om poate avea zeci de calităţi şi de defecte şi că nu una dintre aceste trăsături îl defineşte.

De la un post care se dorea acid şi critic, am ajuns la ceva personal şi moale. Perfect pliat pe personalitatea mea, care se plimbă cu fericire între extreme. Este un post extrem, doar că altfel.

Sunt Cristina. Am 163 cm. Şi undeva între 45,5 şi 47 kg, depinde de zi. Şi cam 86-59 (25.09.2009: 58 cm talia)-87

Şi arăt aşa şi uneori nu mă ascund. Şi mă strâmb în poze:

Poza 1:

Poza 2:

(ATENŢIE! pozele NU pot fi folosite sub nicio formă în niciun context)

Şi vă întreb: ce rezolv cu asta? De ce mi-ar păsa ce crede un blogger sau altul, un om sau altul? Sunt la fel de om, am acelaşi caracter indiferent de cum arăt. Şi cred că asta NU se înţelege şi asta se refuză azi: să ai dreptul să fii tu sau să conteze cine eşti. Mi-ar plăcea dacă oamenii ar înţelege de ce am postat pozele. Şi pe cea de la postul cu marea. Că aş fi acţionat la fel indiferent de. Pentru că totul se reduce la cum vezi lucrurile acestea şi cum le percepi şi mai ales cât te afectează. Mă amuz când aud de femei care vor să se îngraşe. Care fac din greutatea lor subiectul central al personalităţii lor. Nu cred că sunt sincere. Pentru că în domeniul acesta nu avem voie să mai fim sinceri. Epatăm, epatăm. Şi eu o fac. Uneori conştient, uneori nu. Nu suport photoshopul. M-am învăţat să îl recunosc din avion. Mai mult însă, nu suport când se neagă folosirea lui. Nimeni nu e suficient de bun încât să nu aibă nevoie de asta. A se vedea poza: nu stau perfect dreaptă şi abdomenul nu e destul de moale. Pentru că idealul e să fie perfect plat şi totuşi fără urme de muşchi. Am mâinile ridicate şi nu se mai văd claviculele. Poate coastele sunt puţin prea proeminente, nu e în regulă. Idealul e „slab şi fără oase”. Şi aş putea continua aşa, dar cred că s-a înţeles. Defecte găsim atât de uşor, mă întreb totuşi dacă mai putem găsi calităţi. Şi nu, nu îmi place poza, pantalonii cu câteva numere mai mari sunt oribili, sutienul nu are push-up, talia pare mai mare decât e. Şi dacă nu aş sti că sunt eu, aş spune probabil că tipa ar trebui să mai slăbească şi să mai insiste la abdomen…

Arana

Disclaimer: da, este un post extrem de personal, dar nu înseamnă că voi continua aşa. Trebuia să îl scriu să pot să îmi revin din blocaj. Trebuia să îmi lecuiesc curiozitatea. Trebuia să experimentez. Nu ştiu ce am reuşit şi aştept critici.

Premiu (eu??)

Câteodata sunt ca un copil mic. Mi şi prost şi naiv şi mă entuziasmez la tot felul de lucruri simpatice. Mi se întămplă mai ales în momente în care sunt coruptă de gânduri de om mare, trist şi împuiat de dileme. Iar dacă fix atunci îmi dai o jucărie de pluş ori o ciocolată, în loc să încerci să mă convingi de inutilitatea ori de normalitatea gândurilor mele, am tocmai reacţia descrisă. Eh, cam asta e pentru mine „Blogul de aur”, un premiu simpatic pe care de vreo săptămână l-am văzut că circulă şi care a ajuns la mine via o cale complet necunoscută. M-am simţit intimidată şi fericită. Era cutia de bomboane de ciocolată de care aveam nevoie. Or Heidi neagră cu portocale. Sau Heidi cu merişor. Revenind, am primit de la Poiematike şi urmează să dau mai departe altor 10 bloguri pe care le apreciez. Teoretic ar trebui să comentez şi să îi informez, dar mulţi au primit deja, aşa că va fi un simplu link către ultima lor postare (rezolv doi iepuri dintr-una aşa; bine, nu iepuri ci ciuperci sau ceva, că tot încerc să nu mai am de-a face cu carnea).

În ultima vreme am descoperit multe bloguri noi, asta şi pentru că fiind în vacanţă am avut timp să caut şi să mă bucur de ce îmi oferă lumea asta virtuală. E foarte greu să nominalizez ori să îmi definesc criteriile. M-am tot gândit cum să fac să fie bine, şi am hotărât să aleg doar 5, care îmi plac şi pe care le admir, pentru longevitate, pentru pasiune, care mă îmbie să scriu şi eu mai mult şi mai bine.

• dragos c (Chestii livreşti)
• cinabru
• feeria (Enciclopedia lucrurilor frumoase)
• adinab (blog de cărţi)
• miranda (pentru elementul surpriză, pentru dedicarea ei şi pentru că a arătat că domeniul pe care îl abordează ea nu trebuie să fie superficial; şi da, pentru că recunosc că uneori sunt mai preocupată de exteriorul meu decât ar trebui să fiu şi încerc să mă lecuiesc de acest viciu)

Toţi cei din blogroll îmi sunt dragi şi îi citesc cu mare plăcere. Ba mai mult, sunt şi alte bloguri pe care le urmăresc şi încerc să îmi definesc sentimentele faţă de ele. Eu nu am dat premii, pentru că nu sunt în postura să fac aşa ceva. Nu vreau nici să linguşesc, pentru că e unul din lucrurile pe care le urăsc cel mai mult pe lumea aceasta. Am ales 5 bloguri care îmi plac, mai mult, mai puţin sau la fel de mult ca alte 5, 10, 15. E doar un joc, unul care mie mi-a dat un zămbet şi o idee de încurajare să continui ce fac aici. Aşa că am intrat în el, dar mai modest, căci aşa şade bine unui blog mic.

Offtopic: mâine dispar cam o săptămână, îmi urmez aventurile de vacanţă. A fost o decizie relativ spontană, pentru că trebuie să fac ceva, să mp bucur, sa văd, să uit. Posibil să mai intru pănă cam miercuri, ne auzim după cu noi relatări.

Arana

PS: observaţi că am pus postul şi în categoria Event. Clar, e un eveniment ceea se întâmplă (simt cum mi se urcă la cap deja).