Arana's world under a picture of frenzy

Noiembrie 30, 2009

Memoriile lui Hadrian (M. Yourcenar)

Motto:

Nemaiexistând zei, iar Hristos neexistând încă, de la Cicero la Marcus Aurelius a fost un răstimp în care, singur, doar omul a existat.

Cu aceast roman, Yourcenar a crescut în ochii mei cum puţini scriitori au reuşit (cu atât mai mult cu cât prima întâlnire a fost dezastruoasă). E o carte extrem de spirituală şi introspectivă, scrisă cu multă minuţiozitate, un stil apropiat unei relatări filosofice, cu mari influenţe din antica lume greacă. Autoarea a recunoscut că a încercat – pentru a-l aduce cât mai aproape de ea pe Hadrian – să recitească în original toate lucrările ce l-au influenţat şi pe acesta. Şi se simte, chiar şi după 2000 ani filosofii antici au aceeaşi influenţă, aceleaşi amprente atât de uşor dedectabile. Ideile expuse le-am mai citit, le-am mai regăsit sub diverse forme, dar nu contează. Sunt mereu noi, actuale, simple şi frapante, coerente şi incomensurabile.

Gândindu-mă doar la munca acestei femei (romanul i-a ocupat în jur de 30 ani din viaţă cu scrieri, rescrieri, manuscrise arse ş.a.), mă simt neputincioasă să încerc măcar să recenzez. Poate şi pentru că în Carnetele de note ataşate am regăsit nu doar explicaţiile personale ale autoarei, ci şi cele ale realizării finale, precum şi note privind anumite piste de interpretare. Desigur, m-am bucurat să văd că sunt pe aceeaşi lungime de undă, că a ajuns la mine mesajul într-o manieră destul de apropiată intenţiilor autoarei, dar, pe de altă parte, fix aceste aspecte mă fac să mă întreb dacă nu e cumva redundant şi inutil să scriu despre această carte. Aşa că nu fac o recenzie, ci doar prefer să reţin unele idei, pentru mine şi, de ce nu, să încerc să împart cu alţi cititori ai cărţii.

1. Adevărul

Adevărul pe care intenţionez să îl expun aici nu e în chip special scandalos sau este doar în măsura în care orice adevăr provoacă scandal. (…) îţi ofer aici o relatare lipsită de idei preconcepute şi de idei abstracte, extrasă din experienţa unui singur om care sunt eu. Nu ştiu către ce concluzii mă va duce povestirea. Îmi pun nădejdea în examirea faptelor pentru a mă defini, a mă judeca poate, sau cel puţin pentru a mă cunoaşte mai bine înainte de a muri.

Aceste Memorii, sub forma unei scrisori retrospective ţin să redea adevărul istoric. Un prim aspect care contribuie la impresia generală a cărţii, căci sunt sigură că dacă s-ar fi deviat prea mult, dacă s-ar fi încercat romanţarea epocii lui Hadrian, s-ar fi pierdut foarte mult. Veridicitatea istorică inspiră veridicitatea personajului. Se respectă trecutul acestuia, studiile sale precum şi oamenii cu care a venit în contact şi care l-au influenţat, astfel încât acest erou pare cu atât mai palpabil. Într-o eră în care împăraţii erau şi zei prin voinţa poporului, nu prin autoimpunere, Hadrian ne apare într-o lumină pozitivă, adeseori frântă tocmai de instrospecţii. Împăratul adorat, care e mult prea real pentru a se pierde în adolatria poporului. Lui măreţia nu i-a adus pieirea, pentru că a ştiut să o respecte; iar asta se reflectă în toate aspectele vieţii sale, cotidiene ori de conducător, fiind descris mai degrabă ca un stoic decât un împărat ce a îmbrăţişat fastul Romei.

De aici şi ceea ce aş numi „frumuseţea moderaţiei”; el a dus o politică de pacificare, a oprit epoca cuceririlor, realizând că pe termen lung nu are cum să fie realizabil aşa ceva. Iar această doctrină mi se pare că se întâlneşte în toată cartea. Iar omul extremelor din mine e cel puţin încântat de această abordare şi, cum altfel, modalitatea ei de exprimare.

Şi mulţumeam zeilor pentru că mi-a fost dat să trăiesc într-o epocă în care sarcina ce-mi revenea consta în a reorganiza cu predeunţă o lume şi nu a scoate din haos o materie încă lipsită de formă sau în a mă culca pe un cadavru pentru a încerca să îl readuc la viaţă.

2. Humanitas, Felicitas, Libertas

Hadrian se destăinuie prin prisma a tot ce înseamnă să fii uman. De la cugetări asupra somnului, dragostei, oamenilor, puterii, studiului. Totul e atins, mai mult sau mai puţin. Discursul narativ este unul puternic introspectiv. În mod ciudat mi-a amintit de existenţialistul Malraux şi a lui Condiţie Umană: aceeaşi pasiune, aceeaşi putere de analiză, aceleaşi aplecări filosofice, fără însă a se recurge la un ton sec, impersonal (chiar opusul, aş spune).

Asta înseamnă însă că celelalte personaje nu se bucură de o atentă construcţie. Indiferent de influenţa pe care au avut-o în viaţa lui Hadrian sunt reduşi la nişte piese care întregesc tabloul dar nu îl definesc. Deşi o asemenea abordare contribuie la veridicitatea naraţiunii la persoana I, îndepărtează romanul de genul istoric. Pentru mine nu e nicidecum un defect, şi cred că m-ar fi deranjat să fie un tablou complet, însă mă gândeam doar că unele etichete se acordă prea uşor, fără a se ţine seama cu adevărat de intenţia autorului, atât de clar relevată prin diverse artificii literare.

Cât despre h, f, l – inscripţia ce însoţeşte monedele bătute în perioada lui Hadrian, acestea îl caracterizează cel mai bine pe omul şi pe conducătorul Hadrian („cuvinte în care crede şi care l-ar călăuzi pe orice filosof grec” – citat aproximativ). Într-o diagramă logică, unde am separa caracteristicile celor două feţe, cercurile diagramei s-ar intersecta în acest punct. Semnificativ mi s-a părut şi motivul determinant în alegerea succesorului: bunătatea.

Mă îndoiesc că toată filosofia lumii va reuşi să desfiinţeze sclavia: cel mult i se va schimba numele. Pot să îmi închipui forme de servitute mai rele decât ale noastre pentru că sunt mai înşelătoare: fie că s-ar reuşi transformarea oamenilor în maşini stupide şi mulţumite care se cred libere în vreme ce-s aservite, fie că li s-ar dezvolta, eliminând răgazurile şi plăcerile omeneşti, o poftă de lucru tot atât de furioasă ca pasiunea pentru război la neamurile barbare.

3. Împăratul roman fără Roma

Pasionat de călătorie şi de cunoaştere, Hadrian petrece puţin timp în Roma, fiind conducătorul imperiului în ansamblu. Vreme de mulţi ani nu are un domicilui stabil, locuieşte în toate condiţiile, luxoase ori austere, cunoaşte viata în detaliu, încearcă să înţeleagă. Întreaga carte e o călătorie: cititorul e cu iscusinţă purtat nu doar în alt timp, ci şi în alt spaţiu şi în altă mentalitate. Unde conducătorii au fost cu adevărat zei, unde oamenii erau realmente centrul existenţei. Evocarea are un simţ nostalgic pe alocuri, şi nu pot să nu mă întreb a cui e cu adevărat acea nostalgie: a autoarei ce realizează – după cum chiar ea afirmă – că acea conjunctură din vremea celor 7 împăraţi nu va mai exista niciodată, şi nu atât ca un context istoric strict, ci ca o mentalitate colectivă concentrată pe adevărata libertate a omului. Deşi Imperiul Roman nu constituie principala mea atracţie din istoria antică, expansiunea şi decăderea lui sunt spectaculoase atât ca evenimente, cât şi ca ansamblu de „coincidenţe” ce a dus la întamplarea acestor evenimente. Şi deşi Yourcenar se referă doar la un episod din această istorie, reuşeşte să cuprindă spiritul şi culoarea timpului. În acelaşi timp, trece dincolo de acesta, recunoscând că previziunile lui Hadrian reprezintă mai degrabă ecourile prezentului, dar că istoricul Hadrian ar fi avut toate mijloacele să afirme lucruri asemănătoare alter-egoului său, născut aproape 2 milenii mai târziu.

Nu dispreşuiesc oamenii. Dacă aş fi făcut-o nu aş fi avut niciun drept, nici vreo raţiune şă încerc şă-i conduc.

Marguerite Yourcenar, Memoriile lui Hadrian, ed. Humanitas, Bucureşti, 1994

Arana

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: