Am avut o pauză mai lungă decât mi-aş fi dorit, dar am nişte „scuze” impecabile. Şi anume, am de minim o săptămână, la drafts, un post furios şi lipsit de sens, care avea însă potenţial să se transforme în ceva puternic şi riscant. M-am tot gândit dacă să scriu sau nu, dacă să îmi asum această luptă sau să înţeleg odată că nu am ce face, că poate nu e domeniul meu şi că probabil n-am niciun drept să zic nimic. Totuţi, fac invers decât îmi dictează raţiunea. Aş vrea să dau link posturilor ce m-au adus aici, au fost o sumedenie în ultima vreme pe tema femeile care nu se îngrijesc, femeile urâte, femeile grase, femeile proaste etc. Un post foarte corect am găsit la Maddy, întâmplător tot o femeie, care are însă o viziune cam pe aceeaşi undă ca a mea.
Sunt un om destul de critic. Găsesc uşor defecte şi astfel am ajuns, împotriva valorilor mele, să dau o prea mare importanţă fizicului. Nu, nu voi judeca pe alţii, şi fix aici intervine ciudăţenia: în domeniul acesta, mi-am canalizat cam 90% din energia critică asupra propriei mele persoane. E aproape periculos ce fac, dar pe de altă parte – şi total paradoxal – am suficientă încredere că nu sunt deplasată doar pentru că sunt suficient de inteligentă încât să nu cad în capcana aceea. Poate pentru lămuriri ar trebui să citiţi şi postul acesta, scris acum un an. Unde eram mai liniştită şi mai fericită. Unde credeam că am ajuns la greutatea ideală şi că nu mă va dărâma o grupare de cifre. Trebuie să vorbesc şi despre mine, căci doar astfel pot evita acuzele de genul că sunt probabil ori grasă, ori urâtă, ori o altă derivată din acestea. Căci altfel n-aş fi nemulţumită de oamenii care îi critică întâi pe alţii şi apoi pe ei. Că altfel nu aş avea de ce să spun că m-am săturat de presiunea de a fi perfectă. De faptul că lumea aspiră la apariţii gen Miranda Kerr – care până şi mie mi se pare prea slabă. Ori că am comis un păcat capital că am îndraznit să afirm – pe un aşa spus blog de beauty – că n-am probleme în a umbla nemachiată şi că cred – sincer – că machiajul creează dependeţă. M-am săturat de argumentul suprem „ba p-a mă-tii” care ne cam stă tuturor pe buze. Am ajuns să mă bălăcăresc cu o fetişcană ce s-a scandalizat că am îndrăznit să zic că într-o amărâtă de poză arată de 25 nu de 22 ani (replică: aş putea spune că tu pari de 30, da nu o fac că nu sunt rea; a propos, după ce citiţi şi vedeţi pozele, puteţi comenta cât vreţi pe tema asta! chiar vă invit). Am ajuns să mă uit, pe plajă fiind, ce femeie are abdomen mai plat decât al meu, care are eventual picioare mai subţiri etc. Mă minunam, mă dezgustam şi totuşi tot acolo ajungeam. În loc să îmi ocup timpul util, pierd vremea pe chestii gen skinnyvscurvy.com ori theskinnywebsite.com unde nu fac decât să îmi înrăutăţesc imaginea asupra mea, asupra lumii, asupra idealurilor.
Nu pot să nu mă întreb câte alte femei sunt la fel sau mult mai mizerabile decât mine. Câte nu ajung să se descrediteze, să creadă când un omuleţ le spune că nu sunt suficient de bune, câte nu plâng pentru că poate au celulită, ori poate în ziua aceea nu le stă afurisitul de păr şi câte altele. Şi nu, nu e superficial ce zic aici. Pentru că o femeie inteligentă, cu conştiiţa sinelui, a celor din jur, o femeie ce ştie unde se situează standardele e extrem de predispusă să cadă în capcana asta. Suntem acuzate că toate ne plângem că suntem grase, că n-avem destule haine, câ ne petrecem prea mult timp cu machiatul. DAR ferească providenţa să nu faci aceste lucruri că brusc eşti neîngrijită, nesimţită, urâtă, proastă etc. Şi ce e cel mai trist e că chiar aşa stau lucrurile. E aproape imposibil să găseşti echilibrul şi dacă asta te preocupă o iei razna. Pentru că multe – şi eu eram aşa – fac treburile după mintea şi valorile proprii şi asta se vede. Sunt probabil mulţumite, radioase şi se concentrează pe ce e bine nu pe ce e defect. Nu pot să nu strâng din dinţi de invidie când văd pe cineva atât de mulţumit de sine. Uneori furia îşi face loc – e suficient să mergi vara cu metrou, fete şi femei cu forme deloc estetice îmbracate provocator şi total nepotrivit siluetei. Să le condamni sau să le apreciezi pentru că nu le pasă? Din nou ajungi în acelaşi cerc neiertător, unde tragi linie? Unde dai vina pe nesimţire şi unde apreciezi tocmai încrederea? Cum m-aţi fi privit, cititorii mei, cititorii de cărţi şi iubitorii de frumos dacă aş fi deschis blogul cu acest post? Probabil eram doar one of the crowd. De asta am şi amânat atât de mult pozele cu mine aici. Pentru că pe lângă neîncredere, pe lângă „ies oribil în orice poză” era şi teama: dacă voi fi judecată? Dacă în loc de conţinut se va împotmoli pe formă? Ce realizez atunci? Dar, după un an jumate simt nevoia sincerităţii. Pentru că scriu rar şi mult, pentru că fiecare post e o parte din mine, pentru că singurul meu scop e să fiu eu – şi da, e mult mai uşor în spatele monitorului – pentru că am cunoscut oameni care au văzut dincolo, pentru că trebuie să cred în existenţa acestor oameni. Nu se poate să fie toţi răi şi puşi pe rău. Nu sunt suficient de naivă să cred în calitatea absolută, dar cred în profunzime şi în faptul că un om poate avea zeci de calităţi şi de defecte şi că nu una dintre aceste trăsături îl defineşte.
De la un post care se dorea acid şi critic, am ajuns la ceva personal şi moale. Perfect pliat pe personalitatea mea, care se plimbă cu fericire între extreme. Este un post extrem, doar că altfel.
Sunt Cristina. Am 163 cm. Şi undeva între 45,5 şi 47 kg, depinde de zi. Şi cam 86-59 (25.09.2009: 58 cm talia)-87
Şi arăt aşa şi uneori nu mă ascund. Şi mă strâmb în poze:
(ATENŢIE! pozele NU pot fi folosite sub nicio formă în niciun context)
Şi vă întreb: ce rezolv cu asta? De ce mi-ar păsa ce crede un blogger sau altul, un om sau altul? Sunt la fel de om, am acelaşi caracter indiferent de cum arăt. Şi cred că asta NU se înţelege şi asta se refuză azi: să ai dreptul să fii tu sau să conteze cine eşti. Mi-ar plăcea dacă oamenii ar înţelege de ce am postat pozele. Şi pe cea de la postul cu marea. Că aş fi acţionat la fel indiferent de. Pentru că totul se reduce la cum vezi lucrurile acestea şi cum le percepi şi mai ales cât te afectează. Mă amuz când aud de femei care vor să se îngraşe. Care fac din greutatea lor subiectul central al personalităţii lor. Nu cred că sunt sincere. Pentru că în domeniul acesta nu avem voie să mai fim sinceri. Epatăm, epatăm. Şi eu o fac. Uneori conştient, uneori nu. Nu suport photoshopul. M-am învăţat să îl recunosc din avion. Mai mult însă, nu suport când se neagă folosirea lui. Nimeni nu e suficient de bun încât să nu aibă nevoie de asta. A se vedea poza: nu stau perfect dreaptă şi abdomenul nu e destul de moale. Pentru că idealul e să fie perfect plat şi totuşi fără urme de muşchi. Am mâinile ridicate şi nu se mai văd claviculele. Poate coastele sunt puţin prea proeminente, nu e în regulă. Idealul e „slab şi fără oase”. Şi aş putea continua aşa, dar cred că s-a înţeles. Defecte găsim atât de uşor, mă întreb totuşi dacă mai putem găsi calităţi. Şi nu, nu îmi place poza, pantalonii cu câteva numere mai mari sunt oribili, sutienul nu are push-up, talia pare mai mare decât e. Şi dacă nu aş sti că sunt eu, aş spune probabil că tipa ar trebui să mai slăbească şi să mai insiste la abdomen…
Arana
Disclaimer: da, este un post extrem de personal, dar nu înseamnă că voi continua aşa. Trebuia să îl scriu să pot să îmi revin din blocaj. Trebuia să îmi lecuiesc curiozitatea. Trebuia să experimentez. Nu ştiu ce am reuşit şi aştept critici.
Pai arati bine 😉
Comentariu de Sagy, — septembrie 10, 2009 @ 22:52
Solutia extrema e rareori cea mai buna. Aparent, macar ofera siguranta unei atitudini necompromitatoare, dar la o privire mai atenta se intampla sa reflecte chiar compromisul. Compromis intre a fi tu si a fi ce vor altii (sau ce nu vor, pana la urma nu e mare diferenta)…
Nu rezolvi nimic urmarind un ideal artificial, rezultat paradoxal in urma revoltei impotriva idealelor impuse din exterior. Si a fi multumit/a de sine nu e neaparat o valoare absoluta care sa excluda any further quest.
In rest, +1 la ce-a zis Sagy mai sus, si as vrea sa cred ca un comentariu de genul ala conteaza la fel de mult ca o eventuala parere negativa
Comentariu de Phaedrus — septembrie 10, 2009 @ 23:35
@Sagy, o fi, oarecum nu fix asta era scopul postului, dar merci 🙂
@Phaedrus: Pai tocmai, ca nu solutia extrema ar trebui sa fie pusa pe tapet. Ca ziceam si eu de echilibru, doar ca e aproape imposibil de obtinut. Si mie mi-e teama ca a fi multumit de sine inseamna plafonare, drept urmare cad in extrema cealalta – la fel de gresita. Si tot asa, astfel incat uneori chiar e nevoie de time out, deep breath si analize this. Cam ce-am vrut eu aici.
Comentariu de Arana — septembrie 11, 2009 @ 11:04
Ai pus direct punctul pe „i” cand ai zis de plafonare si extrema cealalta. As vrea sa vad si eu un om care fiind mereu in cautare de ceva mai bun (a se citi perfectiune)o sa aibe macar un dram de echilibru. Asta e marele defect in refuzul de a accepta monotonia care ofera mult visata pace cu sine. Oare ce e mai bine? Sa te dai batut si sa abandonezi lupta sau fii toata viata in cautarea a ceva ce stii foarte bine ca nu vei atinge (este evident ca atunci cand in sfarsit ti-ai atins tinta pe care ti-ai fixat-o in urma cu n zile/luni/ani satisfactia o sa fie 0 absolut, tinta schimbadu-se in continuu). Alegand lupta o sa fii eternul numultumit/a de sine , iar in momentul in care pur si simplu nu mai suporti presiunea propriei tale constiinte vei cauta sa o mai descarci prin diverse solutii. Personal in ultimii 2 ani am fost pro terapiei prin scris pe care a folosit-o Liiceanu in Usa interzisa.
Comentariu de Kan — septembrie 11, 2009 @ 11:50
@Kan: exact!! Si chestia asta e generala, si merge de la cariera, la fizic, la orice. Aproape ca e in sangele unora sa vrea mereu mai mult de la ei. Nu stiu daca fix in cautarea perfectiunii – care e abstracta – ci in cautarea implinirii, insa una care nu poate fi situata la o granita stabila. Si oricat de incomod e sa ii spun terapie, toti avem nevoie de un panaceu. Si asta iar – depinde de la om la om – iar la mine se traduce cateodata fix prin sinceritate absurda…
PS: Multumesc pentru comment! 🙂
Comentariu de Arana — septembrie 11, 2009 @ 13:52
mai bine vesnic nemultumit/a decat un porc satisfacut 😀 ,parafrazand pe cineva 🙂
cred ca echilibrul care-ti aduce multumire, implinire,fericire sau cum s-o numi exact starea e imposibil de atins,poate undeva aproape de echilibru ne putem stradui sa ne aflam 🙂
Comentariu de mad_dream — septembrie 11, 2009 @ 14:28
@mad_dream: Da, sarcastic, dar foarte adevarat. E foarte greu sa-ti dai seama ce inseamna echilibru pt tine, uneori, si abia apoi sa incepi sa te apropii de el, sa te mentii pe linia de plutire.
Comentariu de Arana — septembrie 11, 2009 @ 16:53
iti consumi, uneori exact ca mine, energia inainte de a efectua o activitate concreta, propriu-zisa. cand ajungi la persoana, ghiseul, etc. unde trebuie sa te exprimi esti deja sleita. cred ca de asta iti faci atatea probleme. nu esti rupta din soare dar nu stiu cate femei se pot lauda cu asa o silueta. eu zic ca arati bine. si la fata si mai ales la corp. nu cred ca are vreun rost sa te complexezi. nu stiu daca am inteles mesajul tau…poate e prea difuz…si nu am citit cu atentie…mereu o sa fie ceva de imbunatatit. in maniera asta nu vei fii niciodata in varf. e bine sa fii pretentioasa cu sine dar sa nu incurci asta cu autoflagelarea.
Comentariu de crazyb76 — septembrie 12, 2009 @ 00:16
si mai e si chestia cu machiajul care mie unul mi se pare accesorie, chiar si la ocazii. la o iesire sau asa….e chiar inutil….daca ar fi sa aleg intre machiaj si obsesie vis-a-vis de greutate as alege-o pe a2-a. am o prietena in timisoara cu probleme similare. o inteleg si pe ea insa doar partial.
Comentariu de crazyb76 — septembrie 12, 2009 @ 00:30
servus
critici? pentru ce? exerciţiul tău de sinceritate e remarcabil…
toate cele bune!
Comentariu de i.o.flavius — septembrie 12, 2009 @ 01:12
e prima oara cand intru pe blogul tau si uite ce imi este dat sa citesc si sa vad… adica direct pe tine, acea tu reala, om cu calitati si defecte. Am citit si iti impartasesc pe deplin parerile. Si deja, prin ceea ce scrii, te simt ca pe un om drag, apropiat. Pentru ca, asa cum spui, ceea ce scrii e parte din tine. Iar lucrul asta se simte. Felicitari.
Comentariu de Alexa — septembrie 12, 2009 @ 02:54
@crazyb: Nu doar ca ai inteles, dar ai si subliniat ceva ce eu n-am zis, si anume partea cu „imi consum energia inainte de ajunge undeva”. De multe ori si inainte si dupa, ajungand sa intorc pe toate partile niste lucruri, ceea ce clar duce la obsesii.
@flavius: Multumesc, inseamna mult asta 🙂
@Alexa: Bine te-am gasit atunci si ma bucur ca-ti place. Da, cred ca ai avut ori norocul ori ghinionul de a nimeri fix acum la mine, insa te reastept. Si iti multumesc pentru vorbele frumoase, sincer nu te astepti la asa ceva cand scrii un asemenea post. E placut sa fii surprins astfel.
Comentariu de Arana — septembrie 12, 2009 @ 09:17
Thumbs up, desi nu vad necesitatea postului (mergea un link flickr, ceva). Norocul tau e ca inca n-ai dusmani de niciun fel 🙂
Comentariu de krossfire — septembrie 12, 2009 @ 10:12
^ In online
Comentariu de krossfire — septembrie 12, 2009 @ 10:13
@krossfire: Da, ai dreptate, cred ca o sa si fac asta… pana nu se ajunge prea departe ca deh.
Comentariu de Arana — septembrie 12, 2009 @ 11:22
Deci nu doar hartia va fi albastra
Comentariu de mastic — septembrie 12, 2009 @ 22:33
Imi aduc aminte in liceu ce bine aratam fata de acum, iar atunci aveam impresia ca sunt cel mai deformat om din lume. Iar acum nu ma stresez asa tare, nu zic ca deloc dar oricum nu ca atunci, in ceea ce priveste fizicul.
Ce de multe amanunte ai vazut in pozele alea, puteai sa te faci pictorita. 😀
Apropo de varsta fetei respective, daca mie mi-ai zis ca ai crezut ca am 24 inseamna ca e de bine, nu ? 😛
PS: faina oja de la picioare 😛
Comentariu de credal — septembrie 14, 2009 @ 14:53
@mastic: mi-a luat ceva sa ma prind la ce te referi… presupun ca nu, deci
@credal: pictorita sau critic de arta. Si am zis doar cateva pentru a evidentia pana unde ma duc cu analiza. Merci, si mie imi place, de obicei oamenii se uita ceva de genu huh?! 😀
Comentariu de Arana — septembrie 14, 2009 @ 14:56
Eu te citeam si inainte sa stiu cum arati si acum dupa ce te-am vazut mai bine la fata (apropos, esti o draguta si o simpatica 🙂 ), deci nu asta era criteriul.
Eu una nu suport femeile care ies pe strada MEREU ca scoase din cutie. Apreciez o femeie care arata bine si stie sa se imbrace, dar care nu face din asta scopul vietii ei.
Eu am 1,58m, vreo 57 de kile (nu stiu exact cate ca nu m-am mai cantarit demult), am burta si celulita destula. Sincer, nu-mi pasa. Stiu ca sunt mai mult de atat si stiu ca cei care conteaza pentru mine stiu asta. In rest, mi se rupe de ce cred altii. O singura data m-am suparat cand s-a legat cineva de aspectul meu si aia a fost pentru ca e o problema medicala, nu pentru ca nu am eu grija de mine.
Asa ca, draga mea, nu te mai uita pe site-uri de-alea, nu mai trage cu ochiul la altele, focuseaza-te pe alte aspecte ale persoanei tale, cum ar fi inteligenta, capacitatea de a te putea exprima frumos si altele ca daca aratai ca un top model probabil activitatea ta preferata nu era cititul ci shoppingul. Eu zic ca e mai bine de tine asa cum esti. 😉
Comentariu de Tomata cu scufita — septembrie 14, 2009 @ 16:41
@Tomata: Sa o luam pe puncte, ca am multe sa iti raspund.
1) Asta si intentionam, sa ma citeasca lumea pt ce scriu nu pt cum arat. La fel cum toata viata am incercat sa ma fac apreciata pt ce am in cap nu pt felul in care arat. Desigur, educatia pe care am primit-o a avut un rol important.
2) Am si eu o problema cu asta – cu femeile scoase din cutie – si stiu ca am citit la tine despre asta. Pentru ca o femeie este frumoasa si cu si fara machiaj, si in club si dimineata somnoroasa. Daca ai nevoie de zeci de artificii, ce mai esti? Si nu, nu e vorba sa nu te ingrijesti, ci sa nu epatezi.
3) Da, stiu care a fost situatia atunci si as fi reactionat cred mult mai rau decat tine. Pe tine te apreciez si pentru dezinvoltura ta si pentru faptul ca radiezi intr-un fel, deci defectele acelea sunt nesemnificative. Am constatat ca este foarte important sa ai incredere in tine, sa te accepti prima data tu, iar la mine aici e marea problema, ca ma lupt eu cu mine nu cu altii.
4) Aici e mai complicat… pentru ca eu mereu am crezut ca o femeie poate arata si bine si poate fi si frumoasa. Astea nu se exclud, si da, sunt pasionata de citit, de istorie, de cultura si arta si urasc shoppingul (mai ales ca nu gasesc nr meu decat dupa lupte indelungate) si ma streseaza daca vreau sa-mi cumpar un fard ori un ruj iar vanzatoarele din sephora sau stiu eu unde se urca pe mine sa ma sfatuiasca ele. Asta nu inseamna insa ca pot ignora acest aspect, tocmai pentru ca uneori fac obsesii din a demonstra ceva. Si stiu ca asta e o obsesie, si stiu ca tehnic multe din domnisoarele pasionate de shopping, machiaj etc ar da multe sa fie fizic cum sunt eu. Dar ele se multumesc pe partea materiala, eu am nevoie de o confirmare spirituala – sa spunem – ca sunt pe calea cea buna. Si oarecum asta am dorit si cu acest post, sa vad de la oamenii cu care intr-adevar rezonez eu si gandirea mea cum percep ei lucrurile acestea, si, cum bine spui, sa nu ma mai bazez pe parerile unor persoane cu totul superficiale.
Comentariu de Arana — septembrie 14, 2009 @ 16:53
Haha, un post indraznet… esti norocoasa, nu ai de ce sa-ti faci probleme, constitutia iti permite sa te imbraci oricum, cu machiaj sau fara dupa cum ai chef. Eu zic ca este un mare plus sa iti poti exprima personalitatea, lejer si fara retineri, si prin tinuta, cat timp e sincera nu ai nevoie de nici o alta confirmare, de site-uri, etc.
Comentariu de Drace — septembrie 15, 2009 @ 03:09
@Drace: Merci si ai dreptate, conteaza mult sa poti sa te recunosti tu in felul in care esti. Si da, stiu ca trebuie sa renunt sa caut confirmare, uneori insa e al dracului (hihi) de greu
Comentariu de Arana — septembrie 15, 2009 @ 09:21
Io te ştiu pe tine că tu ai terminat la şcoala 3, devenită gimnaziul lui Coşbuc George, cred.
Comentariu de Văraru — septembrie 16, 2009 @ 10:28
Nu stiu de ce dar simt ca singurul comentariu pe care il pot face este ceva gen „no comment”.
Sincer eu consider ca fiecare ar trebui sa se imbrace/aranjeze cum ii place. Important este sa te simti bine in pielea ta.
Apoi din punctul de vedere al unui barbat iti spun ca standardele de frumusete sunt artificiale. Unora le plac femeile mai slabute, altora mai grase, blonde, brunete, bimbo sau intelectuale. Cate capete atatea pareri. Cum am zis important este sa te simti bine in pielea ta.
„Şi dacă nu aş sti că sunt eu, aş spune probabil că tipa ar trebui să mai slăbească şi să mai insiste la abdomen…” …. nope chiar nu e cazul sa slabesti.
Comentariu de Garm — septembrie 16, 2009 @ 11:57
@Vararu: fix acolo, in 2002. Deci inainte sa fie George Cosbuc. Acuma intrebare intrebatoare prin ce ungher al mintii ar trebui sa te caut. E bine totusi ca ma recunoaste lumea dupa atata timp, deci nu’s inca batrana 😀
@Garm: Da, va invidiez pe voi barbatii pentru ca va puteti detasa mai usor si va puteti asuma mai usor parerea si preferintele. Si sunt de acord ca nu exista nimic mai artificial decat „standarde de frumusete”.
Teoretic, stiu ca nu e cazul, sunt deja la o greutate putin periculoasa, dar i was making a point despre cat de departe si cat de grava poate deveni aceasta obsesie…
Comentariu de Arana — septembrie 16, 2009 @ 13:15
De ce trebuie sa iti faci poze in care iti apar foarte intamplator chilotii? Parca vorbeai despre tinuta provocatoare.
Toti suntem fericiti ca te simti bine in pielea ta, dar nu ne-ai zis si pretul.
Mie imi place de tine cand arati sanatoasa, oamenii de omenie stiu sa vada asa ceva.
Comentariu de Ursu — septembrie 16, 2009 @ 15:55
scuze ca iara intervin, dar e vina ta ca te-ai inconjurat de astfel de oameni care te-au facut sa te simti asa, de am fi mai atenti…
Comentariu de Ursu — septembrie 16, 2009 @ 15:57
@Ursu: Nu trebuie sa te scuzi ca intervii, eventual pt faptul ca m-ai jignit. Ca ai indraznit sa afirmi o chestie pt in care in mod normal as scuipa – ipotetic desigur, nu la propriu! – pe tine. Dar iti voi raspunde, te voi invita sa recitesti articolul sa vezi ca NU ma simt bine in pielea mea, ca NU am nevoie sa fiu jignita si terfelita pentru niste chestii pe care nu le-am afirmat si pe care nu le cred. Sunt curioasa, esti genul de om care pune etichete? Daca nu, poate imi citesti tot blogul, sa vezi cu ce ma preocup eu, sa intelegi macar o farama din ce fel de e om sunt, da acela pe care l-ai numit voalat tarfa.
Si nu, n-ai inteles, nu ma inconjor de niciun fel de oameni, unele chestii vin din interior. Daca m-as lua dupa ce imi spun oamenii probabil as avea o atitudine diametral opusa.
Comentariu de Arana — septembrie 16, 2009 @ 16:00
LE: Inca o chestie, nu ne aflam pe cocalari sau ce stiu eu alte siteuri unde se gasesc poze cu toate prostutele pe care le numim in toate felurile pentru ca se vad – incredibile, doamne iarta-ma – niste chiloti. Macar de erau doar aia – a propos, la un post precedent sunt pe plaja in costum de baie, poate ai si acolo niste ganduri – poate aveai un drept, dar cum se face ca esti singurul care a ratat esenta postului si s-a legat de un detaliu complet nesemnificativ? Crezi ca asta defineste un om? Crezi ca asta o face pe o femeie mai mult sau mai putin demna. Fix impotriva atitudinii celor ca a ta lupt, deci ma bucur ca ai ajuns aici, ma bucur ca am avut ocazia sa iti raspund.
Comentariu de Arana — septembrie 16, 2009 @ 16:08
Ohh da, haha ma gandeam eu ca o sa scrii un astfel de post. Ce pot sa spun, la corp arati foarte bine, la fata bine dar te-as sfatui sa nu mai pui poze cu tine in sutien pentru ca vei fi tratata ca atare.
Comentariu de not beautiful enough — septembrie 20, 2009 @ 14:09
Evident, degeaba scriu doar despre carti si am un iq mult peste medie, voi fi trata intr-un fel pt ca fac un statement. Si nu, oricum nu mai puneam poze cu mine, a fost doar o refulare acest post.
Comentariu de Arana — septembrie 20, 2009 @ 14:11
Mnoh, ce vrei, toate femeile care se duc la piscina/mare/strand si stau acolo in sutien ( ce infamie!) sunt curve. Trist.
Comentariu de fleurdulys — septembrie 20, 2009 @ 16:19
Da, data viitoare pun fara :))) E ok, nu pun la suflet, singurii care au comentat doar pozele nu au citit articolul.
LE: serios vorbind, n-am inteles niciodata what’s the big deal. E un sutien. Atat. Bine, probabil 3 ani de arte martiale cu vestiar comun – ca eram fix 3 fete – m’a lecuit de chestii gen mi-e rusine de sutien.
Comentariu de Arana — septembrie 20, 2009 @ 16:36
Arana, problema e de falsa pudoare, aia e. Daca eu mi-as fi pus ditamai sanii intr-un sutien rosu cu dantela si m-as fi pus pe blog atunci da, poate meritam comentarii de genul ‘esti tratata ca atare’, desi nu stiu cati copii virgini imi intra pe blog. :)) Nu pricep de ce trebuie sa ne rusinam de corpul nostru sau de faptul ca indeplineste anumite functii.
Ontopic: eu am pus la un moment dat vreo 3 poze cu mine sa vad daca mai intra cineva pe blog dupa. Au mai intrat. :)) Cert e ca nu toata lumea judeca, adica oamenii care chiar merita nu te judeca exclusiv dupa cum arati ci dupa ceea ce esti. (atat cat lasi sa se vada din tine – ca eu sunt convinsa ca oamenii sunt mai sinceri referitor la fizicul lor decat cu alte lucruri). Si ca sa-ti comentez la poze… nu stiu, mie abdomenul tau mi se pare de vis, arati bine. Nu stiu ce fel de ‘traume’ ai patit, dar sincer cred ca iei oamenii prea in serios atunci cand nu e cazul. Si eu fac la fel de cele mai multe ori, dar asta nu inseamna ca e bine. 😛
Comentariu de fleurdulys — septembrie 20, 2009 @ 17:02
Pai sa mor eu de citesc pe cineva pt felul in care arata. Si e valabil la blo guriori carti ori filme ori muzica; deci mintea mea nu da mai multa importanta fizicului decat e cazul. Dar pe de alta parte postul asta n-avea sens daca nu eram eu pana la capat. Mna, ce sa fac… Despre traume – e mult de spus, oricum privit prin ochi straini pot parea niste prostii, sunt constienta, dar cand ti se toaca mintea cu ceva, se ajunge fix la trauma. Da, prind bine ghilimelele, insa n-am gasit cuvant mai bun. Si multumesc, sincer 🙂 (btw, facem o gramada de chestii despre care stim ca nu e bine sa, dar na 😛 )
Comentariu de Arana — septembrie 20, 2009 @ 17:11
Legat de prima poza… am o mare curiozitate si intreb acum pentru ca dupa aia uit: ce tineai in maini? Geanta vad ca era pe umar…
Subiectul asta e unul al dracului de delicat si pentru mine. Aspectul fizic e foarte important. Sunt in stare sa nu ies cu zilele din casa daca ma consider defecta fizic. I am vanity. Chiar daca, sau poate ca tocmai pentru ca nu obisnuiesc sa ma tencuiesc pe fata sau sa port haine sofisticate, la moda sau provocatoare. Insa vreau sa fac machiajul si hainele sa para egale cu zero prin felul in care arata corpul meu. Si am facut destule eforturi pentru asta.
Nu inseamna ca ma consider frumoasa. Zilele astea am mutra zgariata si 2 dinti sparti… din vina mea, ca n-am cascat ochii.
Nu inseamna ca nu imi voi gasi mereu defecte cand ma analizez – exact la fel cum ai facut cand ai analizat pozele. Intotdeauna m-am vazut hidoasa, un fel de Quasimodo. Mama a fost ca o papusa Barbie – blonda, inalta, cu craci lungi, talie de viespe, sani enormi pentru o persoana asa slaba… si cu o mutra mult mai reusita decat a mea. Colega mea de banca din generala la fel. Tin minte ca mama comenta mereu pe seama felului cum arat. Si ca mama tatalui a fost mereu revoltata de chestia asta. Si de faptul ca la 3 ani imi gaseam defecte. Ca nu-mi placeau buzele si nasul meu, ca imi trageam pumni in burta si imi ciupeam grasimea de pe brate si picioare.
Si ura fata de mine s-a accentuat dupa clasa a sasea. Si din cauza comparatiilor cu colega de banca, care imi era si cea mai buna… de fapt singura prietena, desi ea nu mi-a zis nimic urat niciodata si ii mai si lua la bataie pe baietii care faceau diverse comentarii rautacioase. La banchetul de la sfarsitul scolii generale nici n-am vrut sa merg. Imi placea mult o rochie albastra a mamei, dar la bust era mult prea larga si mi-a crapat pe talie… mic butoias diform ce eram.
A urmat liceul si tin minte ca tremuram mereu de frica unor posibile comentarii… care n-au venit in continuare decat de la mama. Nu stiu ce a fost de fapt atunci, poate la inceput a fost vorba doar de curiozitate fata de colegi noi… insa in liceu s-au purtat toti foarte frumos cu mine. Dar tot imi era frica de comentariile alea pe care tot auzisem in generala… si pe care totusi n-aveam sa le aud vreodata de la colegii de liceu. Imi era groaza si ma simteam defecta si vinovata pe toate planurile. Vinovata pentru ca simteam ca ii insel cumva. Ca se poarta frumos cu mine pentru ca nu pot sa ma vada cum sunt cu adevarat. Si asa am inceput sa trag tare… unde puteam eu sa trag tare, adica la scoala, la materiile la care imi placeau, la sport… as weird as this kind of compensation strategy may sound :-?? Si m-am schimbat si fizic, desi eu n-am observat si nu prea avea sens, ca doar nu prea facusem altceva decat sa lenevesc pe acasa cateva luni bune ca tot ma pregateam pentru olimpiade… dar toata lumea imi spunea ca am ajuns scandura (ok, e drept ca nici nu am fost vreodata obeza, in cel mai rau caz normala spre plinuta). Inclusiv mama, pentru prima data de cand ma stiam… M-am simtit bine, invingatoare, am stiut ca nu vreau ca lucrurile sa se mai schimbe vreodata. Pentru ca nu mai avea ce insulte sa-mi mai arunce.
Nu stiu exact cum influenteaza societatea, revistele de moda. Eu am fost mereu timida si fara mare legatura cu altii. Am iesit de doua ori in oras cu altcineva in afara de ai mei pana sa intru la liceu. Si nu am cumparat decat reviste auto si de IT. Insa stiu cum m-a influentat felul in care arata mama in comparatie cu mine si toate epitetele de vaca si scroafa pe care le-am auzit mereu. Si faptul ca astea erau argumentul suprem, orice alte argumente as fi avut eu. Imi zicea asta si ma duceam sa plang.
Si probabil o sa-mi para rau dupa ce o sa dau click pe butonul ala.
Comentariu de brontozaurel — septembrie 20, 2009 @ 18:17
brontozaurel – stiu cum te simti ca si eu am o mama cam la fel (cu exceptia faptului ca nu e inalta) si m-a cadorisit de-a lungul timpului cu la fel de multe complimente. Cert e ca de la ea am auzit cel mai des ca-s grasa si ca n-o sa ma iubeasca nimeni, dar atunci cand ma apucam de cura la noi in casa se faceau doar fripturi si placinte. Si nici macar nu era constienta de raul pe care il facea. That’s how mums are. I think.
Comentariu de fleurdulys — septembrie 20, 2009 @ 19:25
@brontozaurel: iti multumesc pentru comentariu, pentru ca ai spus ce ai spus, pentru ca probabil intelegi si pentru ca ai venit aici, pe blogul meu si te-ai destainuit.
@both: la mine mama si sora; e foarte aiurea cand esti singurul sportiv din casa si guess what, n-ai picioare subtiri. Mereu mama mea mi-a spus ca am picioare groase si azi, orice ar fi, eu nu le vad altfel. I agree, mums 😐
Comentariu de Arana — septembrie 20, 2009 @ 19:28
Parerea mea: esti prea slaba. In locul tau as mai pune niste kilograme.
Si lasa-ma sa te intreb: la ce te certi cu tot felul de fufe pe tot felul de bloguri imbecile? Care e problema ca nu te machiezi? De ce e problema lor? Niciodata n-am pus mai mult de un ruj pe fatza mea si nici n-am de gind sa ma apuc acum, la batrinete. Si nici nu „vrea” nimeni sa ma intrebe de ce nu pun mai mult. Sa nu ma enerveze, ca renunt si la ruj. Stii tu, nemultumitului i se ia darul. : ) Cam asa pun eu problema.
Fa sport, maninca bine si trage-le capete in gura tuturor mitocanilor care-ti spun altceva decit ca esti „quite spectacular”.
Comentariu de magda — septembrie 21, 2009 @ 03:21
@magda: pai asta e, ca eu nu doream sa ma cert, dar s-a intamplat asa. Cand incerci sa ameliorezi ceva – fiind si sincer intre timp – ajungi intr-o situatie mai proasta decat cea de la inceput. Ai dreptate, trebuia sa nu continui, dar uneori nu ma pot abtine. Kg de cantar ma sperie putin si pe mine, asa ca revin curand la sport, am avut o pauza peste vara (desi am compensat cu mers pe jos, inot, excursii). Mitocani vor fi mereu, orice ar fi, si sunt convinsa ca cea mai buna solutie e ignore complet, ii doare cel mai rau. Doar ca nu ne iese mereu.
Comentariu de Arana — septembrie 21, 2009 @ 09:08
Arana, mi-am permis sa iau un citat din postul tau ca punct de plecare pentru un blog. Am auzit asa de des genul asta de plingere, femei terorizate intr-o societate machista in care unica functie a unei femei e sa fie sexy (ah, clivajul la maman et la putain, daca barbatii s-ar hotari doar sa se maturizeze la un moment dat in viata lor), functie extrem de bine interiorizata de femei. Si nu carecumva sa increce vreuna sa iasa din rind ca e repede catalogata: ori esti star porno ori soarece de biblioteca. Cale de mijloc nu exista. Si daca fiecare ar fi ceea ce vrea?
Si inca ceva: ideea de a fi slab in Ro. Slabiciunea acolo este atit de nesexy. Stii de ce? pentru ca are aerul de descarnare, sint corpuri bolnave, palide. Nu vezi vitalitatea unui corp musculos, sanatos, bine intretinut (am vazut fete mai plinute – dupa criteriile romanesti, sa fim intelese – dar atit de misto in pielea lor, radiau sanatate si multumire. Nimanui nu i-ar fi trecut prin cap sa le categoriseasca „grase”. Erau atit de….femei. si erau frumoase, erau naturale, erau nonsalante).
O dieta corecta (nu nebunia regimurilor de varza sau de grepfruits) si sport fac minuni: pentru corp si pentru spirit. (si pentru auto-aparare. vorbeam de capul in gura mitocanilor? sometimes I mean it. : ) )
dar astea sint subiecte de dezvoltat pe blog. m-am infuriat prea tare. feminista din mine a rabufnit.
ai grija de tine si de sufletul tau. lasa-i pe ceilalti.
Comentariu de magda — septembrie 21, 2009 @ 19:41
http://stereotipuri.blogspot.com/
uitasem. asta e blogul.
Comentariu de magda — septembrie 21, 2009 @ 19:42
@magda: Pentru ca am facut mult sport, am vazut si apreciat mereu diferenta dintre un corp musculos, frumos si unul plinut si eu una nu as cadea in capcana sa afirm despre o atleta – sa zicem – ca este plinuta. Voi intra pe blog, m-ai facut foarte curioasa, si intr-un fel simt un soi de usoara mandrie ca si postul meu a fost o sursa…
Comentariu de Arana — septembrie 22, 2009 @ 01:00
Nu are de ce sa-ti fie teama ca ai sa fii judecata, cine suntem noi sa criticam, cand nu exista om perfect. Cand sunt atatia oameni rautaciosi si frustrati tu ar trebui sa te bucuri ca ai un suflet bun si ca esti o persoana minunata. Asta-i cel mai important lucru, si asta iti intareste parerea despre tine insusi, lasa la o parte toate standardele de frumusete, un om este frumos pentru ca este unic in felul sau si pentru ca are ceva doar al lui care incanta. De ce aceasta comparatie continua cu cele de prin reviste? Toate sunt la fel, niste cochilii goale…Bucura-te de zambetul tau de fiecare data cand il vezi in oglinda si n-o sa mai conteze faptul ca esti sau nu „in tendinte’.
Comentariu de puppetsonastring — septembrie 23, 2009 @ 18:53
Merci, ai dreptate…
Comentariu de Arana — septembrie 25, 2009 @ 08:54
INEVITABILUL S-A PRODUS, S-A AJUNS LA JIGNIRI GRATUITE. DA, PE UNII ATATA II DUCE CAPUL: 2 POZE PE UN BLOG DE CARTI INSEAMNA CA VREAU SA MA FUT, CA’S ATAT DE URATA CA NU MA FUTE NIMENI. COMENTARIUL STERS EVIDENT. LA FEL SI POZELE. MULTUMESC CELOR CARE AU INTELES CA ASTA ERA UN EXPERIMENT SI CA ORICUM NU URMA SA SCOT NOI CITITORI CU EL PENTRU CA BLOGUL MEU TOT CULTURAL VA FI. MULTUMESC.
Comentariu de Arana — septembrie 25, 2009 @ 08:56