Arana's world under a picture of frenzy

Septembrie 2, 2009

3 Femei. şi eu.

Relaţia mea cu autoare, orice autoare în loc de autori, este minunată, magnifică, dar lipseşte. Nu cu desăvârşire, căci mici escapade am mai avut noi (îmi amintesc întâmplător de Hortensia Papadat Bengescu). Excepţia notabilă este Iris Murdoch (vedeţi aici, ce şi cum). Printr-un joc al sorţii şi al conjuncturii, în luna august m-am întâlnit cu trei scriitoare, fiecare cunoscută şi apreciată. Recunosc mişeleşte că încercat să merg la sigur, nefiind suficient de îndrăzneaţă pentru experimente.

În primul rând Cella Serghi şi a ei Pânza de păianjen, roman de care nu ştiam până acum (am mai recunoscut în multe rânduri că pot fi o mare ignorantă) şi care a avut parte de o adevărată revitalizare datorată JN. Peste tot auzeam şi citeam de ea, era pe buzele tuturor şi totul era de bine. Cartea am dat-o gata în decursul a aproximativ 24 ore, e clar aşadar că m-a prins, ba chiar m-a fascinat. Când am încercat însă să înţeleg de ce, mi-a fost greu. O fi poate tonul, suav şi totuşi nelacrimogen, o fi poate atmosfera, anii 20 pe care ajung să îi admir şi să îi doresc căt mai aproape. Fie la noi, fie aiurea, perioada interbelică este delicioasă şi oferă cele mai interesante cadre; şi nu pot decât să mă bucur că literatura a ştiut să profite de asta. Nu aş recomanda cartea asta cuiva care caută revelaţii în orice mostră de literatură. Pentru că sincer mi-e greu să redau înţelepciunea din spatele cărţii şi în plus sinceritatea şi candoarea îmbie la plăcerea lecturii. Spun asta, tocmai pentru că uneori şi pe mine mă irită ideea de a citi ceva doar pentru că este frumos. Sau a lăuda o carte pentru că este frumoasă. Alteori însă, e tot ce trebuie.

Desigur, aş putea să caut explicaţii în farmecul Dianei, în desele episoade în care am simţit şi am trăit ca ea (până la urmă sunt o studentă la Drept atipică, pasionată în egală măsură de ce fac acolo dar şi de alte lucruri adiacente, inclusiv literatura ori – spre ruşinea-mi – scrisul), ori poate ar trebui să laud îndemnul la visare pe care mi l-a trezit romanul. Sunt departe de a fi o fire romantică, dar Cella Serghi reuşeşte să trezească în mine ceva ce ar putea aduce a romantism. Nu vrea să scrie ca un bărbat şi asta e de lăudat. Nu mă întrebaţi acum cum anume scrie un bărbat sau dacă am impresia că un bărbat nu ar fi putut scrie romanul acesta. Nu insinuez nimic în acest gen, nu pot decât să remarc că pare a fi o carte scrisă pentru femei, mai mult. Chiar pentru adolescente, lipsindu-i din fericire ceea ce se întelege azi prin chicklit ori alte ameţeli. Totuşi, mi-e greu să văd un bărbat zâmbind drăgastos la episoadele în care Diana îşi descrie chinurile pentru a avea mereu cea mai drăguţă rochie. E ce-mi place la ea şi la carte în general: faptul că poartă o mască de naivitate şi senzualitate, ce poate induce în eroare, ori poate oferi ceva superficial dar mulţumitor. Dincolo de asta însă, se aşterne şi creativitate, şi talent, şi idei, şi măsură artistică. Sunt destul de sigură în acest moment că voi citi şi altceva de Serghi.

O a doua întâlnire a fost cu Marguerite Yourcenar, îndelung lăudată şi apreciată. Aici îmi recunosc din start greşeala că am luat o carte la întămplare, bazîndu-mă pe hazard să îmi dezvăluie faţa acestei autoare. Probabil – de fapt sper – că am făcut eu o alegere greşită şi că Alexis sau tratat despre lupta zadarnică nu este de fapt un roman semnificativ pentru opera ei. L-am citit din încăpăţânare şi o idee de curioziate, deşi sunt foarte multe lucruri pe care le-aş putea lista la categoria „nu mi-a plăcut”.  Pe de o parte m-a deranjat stilul tărăgănat şi cu un iz siropos, pe de altă parte am simţit potenţial în construirea unor personaje. Totuşi, în cele 100 şi puţin de pagini, impresia este mai degrabă cea de făcut totul fără efort şi superficial, repede repede să ajung unde mă interesează, insistând pe cele mai nepotrivite chestii pe parcurs. Dacă are cineva o recomandare şi îmi poate spune ceva ce merită citit, cu adevărat, de Yourcenar, chiar vă rog să nu fiţi secretoşi. Pentru că în ciuda gustului amar, am simţit şi curiozitate şi sete de mai mult. Sună cel puţin ridicol, realizez, dar uneori poţi să simţi că doar prima gură e proastă şi că de fapt partea savuroasă tocmai ţi-a picat pe jos. Şi apoi, ţinând cont că în literatură am căzut pradă câtorva prejudecăţi, încerc să mă feresc să judec prea aspru după prima vedere. Dacă e să compar, pe Rushdie l-am început cu Furie, care pe bune că m-a înfuriat, iar apoi de-abia mi s-a dezvăluit ca un autor remarcabil.

Aş spune în ultimul rând, de dragul simetriei, dar parcă e prea jignitor pentru Tatiana Tolstaia, cu a ei distopie fantastică Zâtul să o plasez în acelaşi context cu „ultimul”. Cartea asta trebuie citită. E colorată, e moralistă, e oarbă, e crudă, e distrugătoare de suflete, e deschizătoare de minţi, e îndrăzneaţă, e satirică, e înspăimântătoare, e, e. Cred că aş putea continua până mâine cu descrieri de genul acesta şi tot nu aş epuiza ce a reuşit rusoaica să creeze aici. Ar suna clişeic să spun că m-a marcat acest roman, însă îţi lasă o amprentă greu de scos apoi, cu orice ai încerca. M-am gândit mult dacă nu cumva merită o recenzie separată, însă sunt prea multe lucruri de spus despre ea şi prea puţine mijloace. Nu ştiu câţi vor avea revelaţii citind-o, dar oferă atât de multe unghiuri şi perspective, şi ajunge să fie atât de bolnavă pe alocuri, încât merită descoperită fără ajutor din afară şi fără vreun trailer (îmi permit să împrumut acest termen, pentru că mi-aş dori să văd ecranizată cartea; eventual de vreun spaniol, că tot se pricep ei la minunăţii, exemplu clar fiind Labirintul lui Faun). Cartea poate fi iritantă pe alocuri şi are unele greşeli de construcţie, în sensul că uneori încearcă să fie prea realistă şi să impună credibilitate, când chiar nu e cazul. Planul în care se dezvoltă universul creat acolo e de aşa natură să nu ceară artificii. Nu e nevoie ca cititorul să se poată plasa acolo, el trebuie doar să asimileze şi îşi transfere respectiva atmosferă în propria realitate. Farmecul distopiilor constă tocmai în realismul dureros al unei absurdităţi, iar asta cred că ar caracteriză cel mai bine romanul prezumatei nepoate al lui Lev Tolstoi (spun prezumată, pentru că deşi pe copertă apare ca stră-nepoată, am citit nişte articole unde se spunea că ea neagă acest lucru; en fin).

În concluzie, luna august a avut marele merit de a-mi mai deschide puţin ochii şi de a-mi arăta noi feţe ale literaturii şi noi mijloace de realizare a ei. De asta nu mă voi plictisi niciodată de citit şi de căutat mai mult, mai interesant, de ce nu mai obscur: consider literatura ca fiind cea mai deschisă artă, cea mai dispusă să complet lipsită de limite.

Arana

18 comentarii »

  1. legat de yourcenar: hadrien si l’oeuvre au noir sunt „marile” ei carti, dar nu’s prea sigur ca le’ai aprecia.

    probabil o sa’ti placa mai tare gagica daca citesti lovitura de gratie: e tradusa bine – in aceeasi colectie in care ai citit si alexis; e la fel de scurta.

    legat de alexis: parca a scris’o pe la 24 de ani. sigur ca are „probleme”. totusi are pasaje lirice, gen rilke, superbe [unde vorbeste despre copilaria/casa lui din boemia, etc]. iar „siropos” e cel mult stilul. in fond e mai lipsita de menajamente si rece in mesaj decat, say, maestrul si margareta [pe care o comentezi mai jos].

    Comentariu de strelnikov — Septembrie 2, 2009 @ 20:25

  2. in ceea ce priveste literatura scrisa de femei,as recomanda Maitreyi Devi (Dragostea nu moare)si Simone de Beauvoir( Femeia sfarsita descoperita cu ajutorul Cotidianului).Nu stiu cat de literatura se poate spune ce au scris ele dar mie mi-au placut:)

    nu m-au prins Jane Austen si Emily Bronte,poate ca ar mai trebui sa le acord o sansa😀

    p.s: cred ca imi lipsesc orele din liceu de romana cand depaseam programa si ne pierdeam in pareri si comentarii la diferite aspecte din carti :D:D:D

    Comentariu de mad_dream — Septembrie 2, 2009 @ 22:14

  3. @Strelnikov: Mda, Hadrien mi-a tot trecut pe la urechi, in schimbi Lovitura de gratie nu. O sa studiez „problema” cu prima ocazie, merci de recomandari.

    Despre Alexis, da, asa e, a scris-o foarte tanara fiind si a stat cam un an la ea. Nu stiu daca nu cumva fix pasajele alea lirice nu m-au deranjat, desi trebuie sa recunosc partea de copilarie mi s-a parut cel putin intriganta, atat la continut cat si la forma. Si da, la stil ma refeream in primul rand desi sa fiu sincera nici subiectul nu m-a incantat. Nu fix tema, ci strict firul narativ sa zicem. Si in plus, nu mi se pare destul de straight forward (sa zicem frust?) pentru ce incearca ea de fapt. Si a o compara, in orice chip cu Maestrul si Margareta, mi se pare aproape sacrilegiu. Not to mention, nu vad cum as putea face o comparatie in transmiterea mesajului la doua chestii total diferite. La modul ca aici tocmai ca ar trebui sa fie simplu, sincer, la obiect, pentru impact maxim iar siropul strica. Pe cand dincolo avem de-a face cu o complexitate de idei si intruchipari ale ideilor, ce nicicum nu pot fi directe si incisive, ci se impune o voalare si o subtilitate – ridicate pe culmi destul de inalte.

    @mad_dream: Maitreyi Devi nu voi citi cat voi trai, mi-a ajuns dintr-o perspectiva povestea. Stiu ca la ea e altfel, dar n-am nevoie sa ascult plangerile unei muieri ca a fost denigrata de Eliade. Mai detaliaza putin cu Beauvoir, ca nu sunt eu convinsa sa o incerc (bai cum suna asta, dar n-am cum sa formulez altfel) si am nevoie de o motivatie.

    Cat despre distinsele lady, vaaai de capul lor, lasa nu le mai trebuie nicio alta sansa. Si cand ma gandesc ca prima mea carte in engleza a fost tocmai Mansfield Park, ce-mi veni copil prost de clasa a9a sa dau bani pe asa ceva, hehe. (recunosc, am citit-o, n-am avut stari vomitive, dar nici mai mult n-am vrut; desi am mai citit si Mandrie si Prejudecata, obligat fortat etc)

    Esti binevenita aici oricand pentru polemici, discutii, contradictii si imbratisari😛 pe marginea cartilor. Si daca ai timp, arunca o privire prin blogroll, sunt oameni care scriu mai mult si mai bine decat mine, la fel de incantati de carti.

    Comentariu de Arana — Septembrie 2, 2009 @ 22:30

  4. rectific: „Femeia sfasiata”:))) de cand am luat-o numai „sfarsita”ii zic🙂

    pai nu e extraordinara scriitura, sunt 3 nuvele cu 3 povesti a 3 femei (se potriveste cu blogul tau:) )de unde reiese nota existentialista a gandirii sale, detasarea de situatiile vietii si refugiul in scris. Interesant dar nu extraordinar.

    Comentariu de mad_dream — Septembrie 2, 2009 @ 22:44

  5. O fi un semn ca ii zici sfarsita, nu sfasiata:)) Bun, deci si nuvele si femei. Va trebui sa ma simt ori foarte avantgardista, ori extrem de plictisita. DAR sa nu mai fiu macinata de prejudecati, promit sa incerc sa fac rost de carte. Bine, nu foarte curand, mi-au ajuns atatea scriitoare pt o perioada de timp. Oricum, am trecut pe lista, am bagat la cap, astept oportunitatea (totul se rezuma la asta, uneori)

    Comentariu de Arana — Septembrie 2, 2009 @ 22:46

  6. despre „frust” nu stiu ce sa zic. e totusi o scrisoare de despartire pt o sotie tanara si puritana, nu un jurnal personal.

    comparatia cu „maestrul” era intamplatoare, pt ca o discuti mai jos. altfel cartile astea sunt f diferite si oricum nu ma atrage nici una in mod special.

    am insistat apropos de alexis doar pt ca yourcenar e intre cei mai detasati si nesentimentali autori [nu doar femei] pe care’i stiu, si m’a mirat impresia ta. coup de grace, vei vedea, e chiar „sadica”.

    Comentariu de strelnikov — Septembrie 3, 2009 @ 01:18

  7. @strelnikov: Foarte posibil sa fii perceput cartea asta complet diferit, din cate vad. Foarte intriguing (a propos, are cineva o traducere pentru cuvantul asta, insa sa isi mentina semnificatia si forta? ca eu n-am gasit). E clar acum ca trebuie sa mai citesc si altceva de Yourcenar, sa ma lamuresc exact de ce am avut eu anumite impresii. E una sa fii pus mana pe o carte de un anumit autor, cu totul altceva sa fii citit mult catre tot din ce a scos autorul. Nu are cum sa fie aceeasi imagine/ impresie legat de respectivul autor.

    Comentariu de Arana — Septembrie 3, 2009 @ 11:27

  8. Ioi, Zatul e dementiala. Mi-a placut si mie de numa’. Abia astept sa scriu despre ea si trebe musai sa ii fac recenzia macar in agenda de recenzii cat inca e calda in mintea mea.

    In alta ordine de idei, o recomand si eu cu caldura pe Simone de Beauvoir, insa mai mult cu Toti oamenii sunt muritori. Si apoi musai musai Virgina Wooolf.😀

    Comentariu de Tomata cu scufita — Septembrie 3, 2009 @ 15:24

  9. @Tomata: Chiar eram curioasa cum ti s-a parut, daca tot o citeam deodata😀

    Comentariu de Arana — Septembrie 3, 2009 @ 15:25

  10. Intamplator si eu imi amintesc de Hortensia Papadat Bengescu si zau ca nu mi-ar fi parut incredibil de rau daca in perioada post 89′ n-ar fi fost scoasa de la naftalina.

    Comentariu de krossfire — Septembrie 8, 2009 @ 10:27

  11. Am terminat şi eu de curând Pânza de păianjen, chiar am vrut să scriu despre ea, dar nu am apucat. Sunt de acord cu tine în ceea ce priveşte faptul că „te prinde”, însă după ce am terminat-o, am mai rămas puţin cu ea în braţe şi mi s-a părut o carte îngrozitoare şi nu pentru că a fost pe alocuri puţin trasă de păr, ci mai ales pentru că nu-mi venea să cred ce sfârşit sec a putut să aibă. Pot spune că mi s-a părut extrem de enervant să descopăr că o femeie atât de frumoasă(că doar aastfel a portretizat-o Serghi) ramâne singură la sfârşit, când ea avea atâţia bărbaţi ce roiau în jurul ei. Sunt convinsă că autoarea putea să lucreze ceva mai mult la finalul cărţii şi nu neapărat ca să-i găsească pe cineva Dianei, ci pur şi simplu ca să facă sfârşitul ala puţin mai digerabil.

    Cred că în definitiv, singurele lucruri care m-au atras la cartea asta au fost poveştile venite „dinspre mare”(ca să zic aşa). Dacă nu aş şti cum este acum de fapt, aproape că mi-aş face bagajele să plec la Mangalia ori la Balcic. Cred ca descrierile de prin părţile alea fac toată cartea.

    Acum poate că sunt puţin cârcotaşă, dar auzisem numai lucruri bune despre cartea asta şi cred că mă aşteptam la ceva mai mult.

    Comentariu de Sherin — Septembrie 8, 2009 @ 15:24

  12. @krossfire: iti dai seama ca sunt perfect de acord cu tine😀

    @Sherin: In primul rand si pe mine m-au marcat descrierile Mangaliei si Balcicului, ai dreptate ca daca nu stiam acum cum e, m-as fi urcat in primul tren sa le descopar!

    Cat despre final, eu l-am privit altfel si intr-un fel m-am gandit ca alegand pe oricare dintre barbatii aceia ar fi facut un compromis. Ca Diana pare ca in sfarsit se maturizeaza si e pregatita sa aleaga din nou si sa plece mai departe. Desigur era idilic si romantic daca mergea in Paris, intalnea pictorul etc. Dar am preferat oarecum ruptura aceasta, faptul ca nu se termina siropos, ci chiar rece si aproape cu o palma. Depinde mult de perspectiva, cred.

    Comentariu de Arana — Septembrie 8, 2009 @ 15:30

  13. Da, sigur depinde de perspectivă. Nu sună deloc rău ceea ce spui tu, însă în momentul ăsta îmi este destul de greu să privesc altfel lucrurile deoarece am terminat cartea acum câteva săptămâni şi părerea mea e deja formată. Pe deasupra eu mă bazez foarte mult şi pe felul în care mă face să mă simt ceea ce citesc şi finalul nu mi-a lăsat o senzaţie prea plăcută. Şi după cum am spus mai sus, nu vroiam un final romantic, dar aşteptam altceva. Şi că tot ai amintit de Petre Barbu, cred că şi aici există nişte minusuri. Când citeam primele pagini mă gândeam că s-a întamplat într-adevar ceva notabil între cei doi şi pe parcurs am fost din ce în ce mai nedumerită în ceea ce priveşte pasiunea oarbă a Dianei pentru pictor.

    Cu toate astea, e ciudat că-mi spun că aş mai citi-o pe Serghi dacă aş mai avea ocazia.

    Comentariu de Sherin — Septembrie 8, 2009 @ 21:51

  14. @Sherin, am inteles si nu incercam sa te fac sa te razgandesti sau sa privesti altfel, pentru ca pana la urma a aprecia ori nu o carte – sau bucati din ea – sunt chestiuni strict personale; conteaza astfel nu doar o anumita calitate obiectiva, sa spunem, ci mai ales experienta si modul de a privi al cititorului.

    In schimb, sunt perfect de acord legat de ce spui de Petre Barbu. Am considerat la randu-mi ca avea mai mult potential personajul, ca putea fi creat ceva din el, iar in roman a ramas de fapt mai mult un obiect decat o persoana. Vroiam sa-l vad aparand mai des, ori macar si din alte perspective, nu doar prin ochii Dianei. Bine, fiind si romanul de debut al Cellei Serghi posibil sa nu fi indraznit sa se joace mai mult cu alternativele si cu perspectivele. Poate si de asta vrei sa citesti si altceva de ea, caci all in all, se simte potentialul autoarei.

    Comentariu de Arana — Septembrie 9, 2009 @ 09:51

  15. Ah nu am crezut nici o clipa ca incerci sa ma faci sa ma razgandesc si sa privesc altfel. Spuneam doar ca suna bine perspectiva ta si imi pare rau intr-un fel ca nu mai pot sa vad lucrurile astfel; ma gandesc ca mi-ar fi placut mai mult cartea daca nu mi s-ar fi parut sfarsitul atat de insipid.

    Comentariu de Sherin — Septembrie 9, 2009 @ 13:01

  16. hm. O sa citesc si eu Cella Serghi. E pe lista de asteptare😀
    In schimb, iti recomand Khaled Hosseini. E un scriitor afgan ce a scris doar doua carti ( le gasesti la editura Niculescu), insa amandoua exceptionale. ‘ Vanatorii de zmeie’ si ‘Splendida cetate a celor o mie de sori’. Banuiesc ca inca nu le-ai citit, pentru ca nu li s-a facut prea multa publicitate pe la noi (desi in Danemarca, de exemplu, se studiaza la scoala), de aceea mi-am permis sa fac recomandarea🙂

    Comentariu de Alexa — Septembrie 12, 2009 @ 03:03

  17. Daca mai sapi putin pe blog, ai sa gasesti si cronica la Vanatorii de Zmeie, ca sa vezi de ce nu mi-a placut – desi n-a fost nici dezamagire totala🙂

    Comentariu de Arana — Septembrie 12, 2009 @ 09:13

  18. […] scrie despre trei scriitoare pe care le-a descoperit vara aceasta. Puteţi citi aici cine sunt […]

    Pingback de Revista blogurilor, 1-14 septembrie — Septembrie 15, 2009 @ 14:22


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: