Arana's world under a picture of frenzy

August 29, 2009

Maestrul şi Margareta

Filed under: Carti — Arana @ 15:09
Tags: , , , , ,

Motto:

Marele Inchizitor urmează să demonstreze că Satana are dreptate, că oamenii sunt infantilizabili, că scopul propriei lor vieţi trebuie sî le fie indus din afarî. Lor nu le trebuie libertate. Având-o, ea îi încurcă. Deoarece nevoia de libertate e a celor puţini şi aleşi, rezultă că doctrina lui Isus e una de elite, neiubitoare de mulţimi si neatentă la unica lor nevoie reală: nevoia de pâine. (Gabriel Liiceanu, referitor la capitolul Marelui Inchizitor, Fraţii Karamazov, Dostoievski)

Maestrul şi Margareta, Mihail Bulgakov, este un roman obsesiv şi obsedant. Odată captivat de spectacolul de pe o scenă de teatru burlesc, romanul ţi se întipăreşte în conştiinţă. Începi să te întrebi cum ai trăit fără să îl citeşti până acum şi te îndrepţi spre noi şi noi căutări. În dorinţa de a scrie cât mai bine, mai corect, mai complet şi complex despre roman, m-am prins într-un şir nesfărşit de linkuri şi noi explicaţii şi interpretări, realizând după câteva ore de muncă de cercetare că am de-a face cu o reală capodoperă. Şi asta nu doar pentru valoarea literară – ce-mi era clară – ci şi pentru intrigile şi discuţiile şi numeroasele interpretări stârnite. Sunt câteva linii directoare, pe care le-am surprins, câteva detalii pe care le-am văzut altfel, iar apoi trimiteri şi simboluri ce mi-au scăpat, din lipsă de atenţie, de cunoştinţe ori pur şi simplu din diferenţă de perspectivă. Dacă toate acestea nu sunt suficiente pentru a convinge pe cineva să citească romanul şi cât mai repede asta – să nu piardă deci timp preţios (ca subsemnata) încercând să evite să cadă în capcana „dacă e prea lăudat/citit înseamnă că nu e chiar aşa bun”. După Dostoievski, Bulgakov a devenit subit idolul meu rus, noua mea obsesie rusească.

Nu-i aşa, la ruşi totul se învârte la extreme, la pasiuni duse dincolo de obsesiile umane? Nu există sentiment pur ori uman, decât dacă privim umanul ca realitatea de dincolo de văl, înţelegând astfel că tot ceea ce e uman poate fi epuizat dincolo de limitele impuse. De morală, de religie, de politică ori de conştiinţă. Ce rămâne bine înfipt în cititorul Maestrului… e tocmai această subumanitate, percepută nu doar ca o ignorare, ci şi ca o voită combatere a limitelor artificiale. Străinul reprezintă, fără dubiu, prima încălcare a regulilor. În Uniunea Sovietică, anii ’30, tot ceea ce era străin era şi de condamnat, dar mai ales de evitat şi îndepărtat, reprezentând întruchiparea duşmanului. Woland apare de la început ca un posibil proscris. Declarându-şi deschis ocupaţia şi interesul – magia neagră – sfidează cu bună ştiinţă ateismul şi raţionalismul exacerbat, abordate drept politici de stat in Uniune. Introducerea ce îi este făcută acestui străin, în aparenţă misterios, este savuroasă, scrisă cu măiestrie, imaginaţie şi mult curaj. Eşti supus ca cititor unui test de anduranţă, autorul îţi verifică imaginaţia, simţul umorului şi într-un mod subtil te conduce pe drumul simpatiei faţă de un personaj deopotrivă de temut şi fascinant.

Incursiunile in Yerushalimul lui Yeshua Ha-Nozri sunt deschise, paradoxal, de Woland, continuate apoi prin condeiul Maestrului. Desigur, simbolismul întoarcerii la un trecut ATÂT de interpretabil nu e întâmplător. Bulgakov vrea să amăgească cititorii cu existenţă binelui, ca veşnic opus al răului. Însă realitatea romanului – şi nu numai – este că nu poţi pune eticheta de bine absolut şi de rău absolut. Nici de o parte, nici de alta. Bezdomny e admonestat de Berlioz pentru că îl umanizează pe Isus, în loc de a-i infirma complet existenţa (căci asta cere politica momentului). Demonstraţiile lui Woland cât şi scrierile Maestrului nu aduc lămuriri în sensul existenţei divine al lui Yeshua. Dimpotrivă, par să fie inserate cu scopul de a-l abate pe cititor de la firul încâlcit al evenimentelor, oferindu-i satisfacţia de a se simţi bun. Totuşi, umanizarea – din nou – presupune îmbinarea opuşilor. Şi astfel, câtă vreme Woland a stat în cameră cu Yeshua, care e unul şi care celălalt? Unde anume demarcăm filosoful de magician, ori eliberatorul de inchizitor? Pare suficient de clar că libertatea omului nu va veni pe filieră umană. Autocompătimirea lui Pontius Pilat, precum şi remuşcările sale faţă de omorârea unui inocent deschid tocmai ochii către proasta transpunere a ideii de religie. Bulgakov pare să nu condamne nici religia, nici ateismul, ci să deschidă o nouă poartă, a întrebărilor. Nu pot decât să presupun ca un stat care interzice gândirea religioasă este la fel de rău ca unul ce o impune.

Vizibil, trimiteri la ideologia Marelui Inchizitor, ce îl condamnă pe Isus că nu s-a lăsat ispitit, devenindt astfel cu adevărat pe placul oamenilor. Religia se desfăşoara în afara şi contrar unei doctrine ce s-a hotărât că e nepotrivită nevoilor fiziologice ale omului. Atât Woland cât şi Yeshua fac să se arate adevărata condiţie umană: pus în punctul de a alege, omul va fi probabil rău şi prost. Nu pentru că este limitat, ci pentru că a fost îngrădit şi se crede îngrădit. E o chestiune de autodepăşire, faptul de a înţelege libertatea şi faptul de o folosi. Marele Inchizitor al lui Dostoievski este convins că natura umană nu poate evolua suficient pentru a face din libertate un instrument la îndemâna maselor. Woland pare să demonstreze că are dreptate. Sărutul lui Iuda e transpus Inchizitorului de însuşi Isus, care se trădează, din nou, pentru acelaşi scop: stupizii oameni. Ce face Woland e să dovedească inutilitatea sacrificiului şi deci a sanctificării omului.

Dincolo de dilemele politice şi religioase, tratate sub o mască de satiră şi ironie, m-am lăsat fascinată de titlu. De ce tocmai cele două personaje? Margareta apare târziu, dar cu un rol definitoriu. O vrăjitoare, o slujitoare a celui rău, însă departe de imaginea medievală. Dimpotrivă, e o imagine a sacrificiului născut din dorinţa de măreţie, a umilinţei dar şi a libertăţii. Margareta e în acelaşi timp o regină, dar şi o prostituată, o femeie dispusă să lase totul pradă unei hotărâri ilogice, marcate de vise născute din plictiseală. Nu încerc să diminuez personajul, să îl fac să apară într-o lumină mai proastă decât e cazul, însă e cât se poate de clar că ea nu acţionează din principii şi dragoste. Nu e nici pe departe o eroină antică, condusă de nobilimea sufletului. E mai degrabă o aventurieră, care îşi impune să iubească un pricăjit, un nenorocit (în sensul pur al cuvântului, fără vreo tentă peiorativă), un om dedicat unei idei, şi numai acelei idei. Par să existe nişte fărâme de iubire, însă aş vrea să cred că nu pentru iubire e aleasă Margareta să fie regina balului şi nu pentru iubire i se oferă – simbolic – veşnicia alături de Maestru. Există mai peste tot o dorinţă de a încununa lectura cu o supremaţie a titlului. Acesta e ales pentru a-ţi dezvălui un centru al lecturii, un punct de observaţie chiar. Ceilalţi vin şi pleacă, trezind compasiune ori nu, dar Bulgakov satisface cititorul şi reduce acţiunea în punctul de interes al celor doi. Ceea ce pentru mine nu este altceva decât un artificiu literar, o comformare faţă de un spirit tradiţional. Cu toate că romanul, în construcţie şi în modalitate de abordare inspiră atemporalitate. O scriere ce e capodoperă nu doar acum, ci probabil şi în 100 de ani, de ce nu şi acum 100 ani.

Şi totuşi, oricât de profund şi de dătător de gânduri este romanul, el curge. Neîntrerupt, fabulos, miraculos. Un conglomerat de măscărici şi marionete, doar nu degeaba Teatrul de Varietăţi e centrul istoriei noastre. Poate că Behemoth, Koroviev şi Azazello sunt slujbaşii lui Woland, dar adevăraţii jucători (mai corect spus, adevăratele jucării) sunt oamenii: Berlioz care îşi semnează sentinţa la moarte, Bezdomny care se complace în scriitură de duzină şi într-o nebunie la fel de superficială, Bosoi – corupt, naiv, ignorant şi sortit pieirii etc. (e interesantă şi captivantă descoperirea lor, a căderii şi a – aparentei? – lor revitalizări). Câteva exemple ale unui tablou inspirat parcă de Bosch, pasibil a fi privit din sute de unghiuri şi la fel de numeroase adâncimi.

Un roman unde fericirea merge mână în mână cu ignoranţa şi supunerea. Unde se dezvăluie greutatea şi imposibilul pe care îl poate atinge posibilitatea de a face alegeri. Ca entităţi, suntem supuşi constant unui sistem întreg de presiuni, reguli şi regulamente. Există oameni ce fac eforturi pentru a le implenta, opus celor ce încearcă din răsputeri să le depăşească. E un semnal de alarmă, vis a vis de tragedia ignoranţei şi a sorţii omului supus. Poate ca o replică la un regim. Poate doar ca un modus vivendi. Poate doar o manifestare artistică de înaltă clasă, exerciţiu de gândire şi bogăţie a creativităţii…

Maestrul şi Margareta, Mihail Bulgakov, ed. Humanitas, colecţia Raftul Denisei, 2007

Arana

24 comentarii »

  1. „Începi să te întrebi cum ai trăit fără să îl citeşti până acum şi te îndrepţi spre noi şi noi căutări.”
    bine spus, +1🙂 Cateva fraze prinse peste umar si o recomandare ce mi s-a potrivit ca o manusa si iata-ma in loja absorbit de spectacol.

    Mie nu mi s-a parut paradoxala evocarea ierusalimului si a scripturiide catre woland, pentru ca la urma urmei, nu poate exista satan fara dumnezeu, cum nu poate exista ceva anti- fara acel ceva.

    Btw, foarte bine scris🙂

    Comentariu de nu_am — August 29, 2009 @ 15:26

  2. Hahah, I’ve read this one , nu mai e nevoie sa o pun pe lista (Krossfire = proud)🙂

    Comentariu de krossfire — August 29, 2009 @ 18:24

  3. @nu_am: evident, ce spui tu e perfect valabil. Doar ca, vezi tu, nu unul dintre ei il intretine pe celelalt. Si poate nici macar nu sunt doua entitati. Bun, poate nu e paradoxal, dar cand raul admira binele, si invers, ajungi sa te intrebi: ia stai putin, cu ce avem de-a face aici?

    @proud krossfire😛 : pai si numa’ te lauzi? Ti-a placut?🙂

    Comentariu de Arana — August 29, 2009 @ 18:33

  4. Fara indoiala, una din cartile mele preferate. Satira si trimiteri religioase, impletirea binelui si raului in acelasi tot unitar = jos palaria, Bulgakov. Si tie pentru punctul interesant de vedere in privinta Margaretei (sincera sa fiu, nu m-am gandit la ea asa inainte🙂 ).

    Comentariu de Roxa — August 29, 2009 @ 18:43

  5. Fain, fata, fain🙂

    Cateva ganduri sumare:

    1. Margareta e de fapt sotia #3 a lu’ Bulgakov, Elena.
    2. Ideea lui Liiceanu (merci mult pentru citat) a fost aplicata de un cult condus de cativa congressmani americani – citeste „The Family”
    3. cre’ca scriu un articol pe tema – numa’ timp sa am!
    4. cantecu’ lu’ Rolling Stones, „pleased to meet you, hope you guessed my name (…) u-uuuu” e bazat de acest roman

    Comentariu de zamolxis — August 29, 2009 @ 19:36

  6. @Roxa: Mi-a luat 5 ore sa concep articolul, din care minim 3 extra reading. Ajunsesem sa citesc si in franceza deja. Asa ca nu e in totalitate conceptia mea. Nu, nu am furat, dar am vazut niste lucruri intr-un fel, am vazut ca nu doar eu am crezut asta si mi-am asumat raspunderea de a o prezenta pe Margareta asa. Mi se parea prea simplu sa fie doar indragostita. Ce m-a ajutat a fost un comentariu al cuiva – citit nu stiu unde – care nu credea ca Margareta – frumoasa si desteapta – este manata de dragoste ci de obsesie, de dorinta de a-l ridica pe Maestru.

    @Zamolxis: Merci🙂 punctele 1 si 4 le stiam, le-am aflat de fapt pe parcursul documentarii. Citatul lui Liiceanu l-am gasit atasat unui audiobook, Marele Ichizitor, aparent chiar in lectura lui. Nu ma intreba unde, ca la cate taburi aveam deschise, mi-e imposibil sa localizez. Si scrie, scrie, sunt dornica sa citesc orice legat – direct ori nu – de ce se intampla aici.

    Si daca se poate, 2-3 detalii despre The Family, din pacate n-am idee despre ce e vorba (am si eu doza mea de ignoranta, din nefericire.)

    Comentariu de Arana — August 29, 2009 @ 20:18

  7. Buna recenzie.Felicitari.

    Comentariu de mofturi de ochelarist — August 29, 2009 @ 22:09

  8. Puteai să scrii doar „genial”. Era valabil, la fel de valabil ca toate cele spuse🙂

    Comentariu de DeMaio — August 30, 2009 @ 00:21

  9. Arana : Da, evident dar sunt cam obosit si intr-un mood ”retard” asa ca ma limitez uneori la a topai :))

    Comentariu de krossfire — August 30, 2009 @ 09:13

  10. @mofturi de ochelarist: Multumesc. E greu sa scrii o recenzie la o carte de asemenea factura, asa ca ma bucur ca sunt oameni care considera ca mi-a iesit.

    @DeMaio: Asa e. Uneori insa cuvantul genial e prea usor aruncat – cad si eu in capcana asta recunosc. Eventual „GENIAL!”, pentru a fi siguri ca se intelege

    @Krossfire: Am inteles, cunosc foarte bine starea respectiva :))

    Comentariu de Arana — August 30, 2009 @ 10:00

  11. De cand am citit Faust,ma tot tin sa citesc si Maestrul si Margareta🙂 dar vazand postul tau,mi-am comandat-o de indata pe net:D

    Comentariu de mad_dream — August 30, 2009 @ 13:26

  12. @mad_dream: Pe mine in schimb Maestrul m-a convins ca trebuie sa citesc Faust😀

    Comentariu de Arana — August 30, 2009 @ 14:41

  13. servus…
    obsesiile noastre ruseşti…
    mulţumesc pentru reamintire
    toate cele bune!

    Comentariu de i.o.flavius — August 31, 2009 @ 00:12

  14. @flaviu: literatura rusa este mareata, macar si pentru motivul ca poate duce la obsesii intr-un mod absolut.

    Comentariu de Arana — August 31, 2009 @ 21:46

  15. Acum ma holbam putin la colectia din care face parte cartea, colectie mentionata si de tine. ”Raftul Denisei” ?

    Comentariu de krossfire — Septembrie 1, 2009 @ 11:10

  16. Dap, Raftul Denisei. Dupa mine e una dintre cele mai bune colectii de la noi, am gasit o gramada de chestii interesante pe acolo. Se vede si pe blog, multe din cartile recenzate sunt din colectia respectiva. Bine, pe de alta parte, fiind deja obisnuita ca am sanse sa gasesc ceva bun acolo, cand sunt in pana de resurse/inspiratie, am tendinta sa ma indrept direct spre ea.

    Comentariu de Arana — Septembrie 1, 2009 @ 11:27

  17. […] mai stiu sa citesc. :) By fleurdulys Dupa ce am citit la Arana articolul asta mi-am adus aminte ca pe undeva prin biblioteca am si eu Maestrul si Margareta. Si am inceput s-o […]

    Pingback de Inca mai stiu sa citesc. :) « Fleurdulys's Blog — Septembrie 7, 2009 @ 14:32

  18. am terminat si eu de citit😀

    si am si eu o parere asa pe scurt,dau copy:

    „Maestrul si Margareta” este un roman vizionar, menit sa-ti zdruncine integritatea psihica, asta atata timp cat privesti dincolo de firul epic al cartii si treci de simbolistica romanului.

    Toata „aventura” din Moscova anilor ’30 si poposirea pentru 5 zile a lui Woland si a suitei lui in capitala poate fi interpretata din mai multe puncte de vedere,fiecare transmite un sens in functie de spectrul gandurii sale.

    Pe mine m-a facut sa ma intreb daca ,uneori, pe fiecare dintre noi nu ne „viziteaza” un Woland care ne perturba existenta si ne face sa ne punem cateva intrebari firesti pentru cei care admit o linie fina intre rational si irational.
    Dupa cum se vede si in carte ,Satan li se arata celor care au o integritate morala putin deficitara sau se afla in cumpana unei suferinte,labili din punct de vedere emotional si care sunt in stare de orice pentru a recapata linistea (Margareta si-ar amaneta sufletul diavolului ca sa stie daca Maestrul mai traieste sau nu).

    Inca un aspect foarte interesant este ideea ca diavolul este trimisul si mesagerul lui Dumnezeu pe pamant, la urma urmei rolul lui in roman este de a-i readuce impreuna pe Margareta si pe Maestru si printr-o „revolutie” sa aduca oarecum o ordine in societatea de atunci, deci un rol pozitiv.

    Intr-adevar o carte fascinanta si halucinanta.”
    😀

    Comentariu de mad_dream — Septembrie 20, 2009 @ 17:32

  19. @mad_drean: uite nu m-am gandit la asta, la predispozitia personajelor de a fi vizitati de Woland. Interesant punct de vedere. Pana la urma si de aici se vede cat de mare e cartea asta: fiecare noua lectura pare sa dezvaluie inca ceva in plus. Evident, depinde foarte mult si de cititor, dar tot de la autor porneste totul.

    Comentariu de Arana — Septembrie 20, 2009 @ 19:30

  20. […] Bulgakov – Maestrul şi Margareta: am scris aici de […]

    Pingback de Iar recomandări, iar leapşa « Arana's world under a picture of frenzy — Septembrie 28, 2009 @ 13:20

  21. Stăteam în cumpănă de ceva vreme dacă să o citesc sau nu, iar cronica ta m-a determinat să o fac. Şi nu mi-a părut rău. E un roman ce nu-ţi lasă timp nici să respiri. Şi asta e bine🙂

    Comentariu de Ulma — Octombrie 9, 2009 @ 10:52

  22. Ulma: vaaaai, chiar ma bucura mult mult sa aud asta😀

    Comentariu de Arana — Octombrie 9, 2009 @ 17:46

  23. […] Sunteți … ăăă … domnul Woland? Cel din … știți dumneavoastră … Maestrul și Margareta, știți … romanul lui […]

    Pingback de O întâmplare inexplicabilă « Gabriela Savitsky — Noiembrie 11, 2009 @ 11:30

  24. Prima luna a acestui an este dedicata acetui roman pe http://www.serialreaders.com, in urma propunerilor si voturilor serial readerilor!😉
    Va asteptam!
    Andres

    Comentariu de andres — Ianuarie 23, 2011 @ 15:40


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: