Eh, da…

Nu ştiu dacă s-a terminat vacanţa. Măririle sunt abia pe 16 si 20 septembrie, deci mai am incă 2 săptămâni. În interior însă m-am golit de timp şi vis. De când mă ştiu, marea mi-a provocat nişte sentimente extrem de intense, continuate şi crescute mult după revenire. Nu am o explicaţie pentru asta, nu sunt nici măcar o fire romantică ori siropoasă. Sunt însă obsedată de libertate şi alte valori pe care alţii mi le iau în derâdere, pe care oamenii le calcă în picioare pentru că nu sunt moderne, ba mai mult ar părea lipsite de sens. Dincolo de noncomformismul meu, am o latură conservatoare. Oscilez între extreme şi poate pentru aceasta îmbrăţişez marea, pe care o pot identifica până la ultima picătură cu propria-mi personalitate.

Am ajuns luni noapte înapoi în Bucureşti şi acum acasă în Tîrgu Mureş. M-am reconectat lent la lume, am continuat să citesc – căci dacă ar fi să fac o cronică a ultimelor două săptămâni cam la cărţi s-ar opri în proporţie de 70% – şi m-am împotrivit ideii de curgere a timpului, de noi planuri, de acordat atenţie lucrurilor importante. Am încercat să caut totuşi idei pentru blog, să reînvii nişte chestii pe care le aveam în minte înainte de plecare, însă am eşuat lamentabil. Ce m-a determinat să scriu acum e un episod pe care trebuia să-l împărtăşesc.

Azi, pe tren, citeam Zătul de Tolstaia, urmărind cu coada ochiului nişte australieni aflaţi în dreapta mea. El citea un JJ Rousseau în spaniolă – am aflat apoi că e de fapt argentinian, iar ea Khaled Hosseini – A Thousand Splendid Suns. Era foarte fascinată şi se întrerupea doar să îi mai spună prietenului ei cât de mult îi place cartea, how great this book is. Dincolo de Sinaia, au început să se agite crezând că e deja Braşov şi cum eram singura pe fază care puteam să îi şi fac să înţeleagă că mai e ceva, am scos botul din cartea-mi şi le-am zis că there is still about half an hour until Braşov. Eh atât i-a trebuit ca fără să ştiu cum, spunănd că da obişnuiesc să citesc în engleză, să mă trezesc cu cartea ei în braţe, semnată şi dăruită pentru că nu vrea să o mai care după ea. El era dezamăgit că trebuie să găsească pe cineva care citeşte spaniolă, după ce eu i-am spus că mă descurc la nivel de începător.

E ciudat că prima mea experienţă cu Hosseini n-a fost prea plăcută şi am fost cam dezamăgită. Şi nu ştiu cât de dispusă eram să îi mai acord o nouă şansă curând. Aparent a venit el după mine, pentru că nu pot să neg că entuziasmul australiencei m-a molipsit. Am pus-o la păstrare, la aşteptare, căci în Bucureşti fiind, mi-am înfrânt lenea pentru o vizită la Cărtureşti. Şi mi-am luat şi JN de ieri căci am observat că era Romanul adolescentului miop, pe care l-am ratat total şi am hotărât mai bine mai târziu. Nu vreau să comentez colecţiile de la Adevărul şi de la Jurnalul Naţional, discuţiile pro şi contra pe marginea lor sunt interminabile; ca să fiu sinceră mă tăvălesc de râs la reclamele celor de la Adevărul, care au ales o metodă foarte superficială de a se promova. Oricum, nu asta contează pentru mine şi nu văd de ce aş porni o cruciadă de principiu împotriva a ceva ce, mai mult sau mai puţin, îmi poate fi de folos. Oricum, nu mă deranjează, ori mai bine spus nu ma afectează, dincolo de un uşor snobism ce mă încearcă.

Urmează, mâine sper, o trecere în revistă a Maestrului şi a Margaretei – care m-a făcut să nu mai cred că pot participa la concursul celor de la Nemira, cu personaje necurate, căci pe de o parte aş fi influenţată de ce am citit, pe de altă parte cum să poţi să ridici privirea spre un tărâm unde s-a scris o capodoperă?…

Arana

LE: M-am luat cu visatul şi am uitat că vroiam să vă arăt o vacanţă şi un sfărşit de vacanţă, în imagini.

(zâmbetul nu e pentru poză… nu ştiam că mi se face poză – de obicei dacă ştiu ori mă strâmb ori îmi acopăr faţa)

Publicitate