Arana's world under a picture of frenzy

Iulie 29, 2009

Iris Murdoch – Discipolul

Filed under: Carti — Arana @ 17:19
Tags: , , , ,

Preludiu. Oraş fictiv, narator fictiv, oameni fictivi. Iris Murdoch nu se grăbeşte. Ne prezintă ceea ce ar trebui să fie personajele principale, oraşul Ennistone şi ale lui băi şi Institut (un spital-hotel relativ abandonat, care a avut perioade de glorie şi de decădere), încet, migălos, detaliat. Prima impresie asupra cărţii a fost că va curge foarte greoi, pentru că deşi nu ajunge chiar la o reeditare a balzacianismului, Murdoch insistă mai mult decât m-aş fi aşteptat asupra locului. Aproape că te leagă de braţe şi te duce acolo, forţându-te să vezi şi să înţelegi, ca să fie sigură că mai târziu vei înţelege tot.

Pe Iris Murdoch am descoperit-o vara trecută, cu Marea, marea şi mi-a plăcut suficient de mult să mai vreau să citesc. Nu ştiam ce anume, aşa că Discipolul a fost oarecum aleasă la întâmplare. E diferită, mai sinceră, mai brutală, însă în acelaşi timp mai obositoare. Sentimentele mele faţă de roman au fost foarte amestecate. După cum se observă, m-a deranjat ideea unui prolog exagerat de lung. Experienţa cititului înseamnă şi multă muncă de cercetare, atenţie la detalii, descoperirea universului odată cu personajele. M-a deranjat – asta ca să nu spun jignit – nevoia de introducere în lumea romanului. Trecând peste deschidere, în esenţă cartea se înfăţişează foarte simplu:

Evenimentele din oraşul nostru. Surprinse prin lupa unui personaj narator, N, care pare să ştie prea multe. Nu este confuz totuşi de ce ar fi atât de informat, pentru că romanul beneficiază de un stil foarte frumos, lin, pe alocuri încâlcit, însă suficient pentru a nu-ţi trezi îndoieli referitoare la „realism”. Fascinaţia cărţii vine din interesul pentru personaje. De mult nu am citit o carte unde acestea să fie atât de bine şi de variat colorate. Se înghesuie să te impresioneze cu defectele lor, cu prostia şi naivitatea tipic omenească. Un peisaj pestriţ, concentrat în jurul clanului McCaffrey, oameni uniţi prin cele mai ciudate şi alambicate simţăminte, laolaltă cu evenimente ce au un element liant atât de firav, incât e aproape sfidător la adresa logicii că se consolidează. Totuşi nimic nu e forţat ori scris doar de dragul de-a fi scris. Niciun detaliu ce-i priveşte pe aceşti oameni nu e în plus, totul contribuie la o imagine de ansamblu marcantă şi extrem de atrăgătoare. Nu ne găsim în faţa unor situaţii ieşite din comun, autoarea nu se încăpăţânează să ne convingă prin ideea – desuetă şi stupidă aproape – de oameni obişnuiţi în situaţii neobişnuite. Dovedeşte că oamenii nu sunt obişnuiţi, că oricât de plictisitori ar părea sunt fie agasanţi, fie extraordinari, fie, fie… Îşi forţează personajele să se schimbe, să înghită, să nu înţeleagă, să sufere ca proştii, să fie idioţi şi apoi genii. Toate acestea într-un mod subtil, în timp ce tu caşti la un episod sau altul din viaţa – tulburată – a orăşelului termal.

Undeva pe la începutul cărţii suntem informaţi că Ennistone are periodice eruperi, când lucrurile o iau razna. Un fel de maree proprie a oraşului, care răspunde letargiei prin evenimente din cele mai neobişnuite, ducând vieţile oamenilor, pentru o vreme, pe noi culmi. Pentru ca apoi totul să se reaşeze în ritmul normal, lent, aproape inexistent al vieţii citadine. Locuitorii par foarte tipicari, ţinând mult la obiceiuri. În acelaşi timp, nimeni nu e imun la bârfe şi nimeni nu se abţine de la ele. Mici excepţii, care duc o viaţă izolată, un rol autoasumat de observator şi supraveghetor. Nu e foarte clar cine suferă – din cele două categorii – de mai multă grandomanie şi importanţă de sine. Am avut o tentaţie să insist puţin pe câteva personaje, dar mi se pare că aş rupe din farmecul poveştii. Să le prezint pe scurt nu are niciun sens, spuneam doar că sunt niste figuri impresionante, complexe, bine construite. Aş spune simboluri ale unor lumi şi idei, dar poate exagerez cu interpretările. De la preotul homosexual şi ateu până la ţiganca bătrână, paranoică şi înspăimântătoare. Răsfăţatul clanului, care îţi pierde inocenţa şi veselia. Femeia puternică, inteligentă, frumoasă, însă obsedată şi lipsită de orice urmă de sentiment uman, în afara obsesiei ei şamd. Nu vreau să lipsesc pe nimeni de bucuria pe care am trăit-o eu descoperindu-i şi încercând să îi înţeleg. Poate sună deplasat ce spun, însă de multe ori cei mai interesanţi oameni sunt cei pe care îi găseşti în cărţi. Şi nu, nu pentru că în cotidian nu aş cunoaşte suficient de mulţi oameni, care mai de care, doar că e altceva când aceştia ţi se dezvăluie complet.

Aş adăuga câteva rânduri referitoare la titlu. În engleză e The Philosopher’s Pupil. E mult mai sugestiv, atrăgând atenţia asupra filosofului – J.R Rozanov – şi a unui eventual elev al acestuia. Într-adevăr, în repetate rânduri Rozanov pare a fi o figură centrală, dominantă, aproape înfricoşătoare. Fără vreun efort deosebit, îi subjugă pe toţi cei cu care intră în contact, emanănd o fascinaţie demnă de studiat, nu şi de inviat. Aceasta pentru că, în primul rând faima se întoarce împotriva oricui – sau acesta e mesajul ce e transmis; iar în al doilea rând, personalitatea lui este foarte obositoare, ca şi constanta fâlfâială de aripi din jurul lui. E o putere aceea de a-i face pe alţii să devină incoerenţi în propria lor personalitate, dar cu ce repercusiuni şi cu ce pierderi, e cu totul altă poveste. Nu există un discipol, un elev, un urmaş al lui. Pentru că toţi sunt prea măcinaţi de lucrurile exterioare şi/sau interioare. Mai devreme, sau mai târziu, diverse personaje ajung să se împiedice în propriile urzeli, în încercarea de a câştiga simpatia (cred eu) profesorului. Poate aici greşesc, poate scopul e prost definit de la bun început, astfel încât nici nu se poate întâmpla să ne întâlnim cu vreun discipol, independent de acţiunile pretendentului.

Marele minus al cărţii este lungimea. Îmi plac romanele lungi, însă nu lungite. Şi în ultimele cam 100 pagini s-a mers pe aceeaşi idee, s-a bătătorit acelaşi drum până când previzibilul aproape mi-a ucis finalul. Am închis cartea cu puternica senzaţie că o comprimare a ultimelor întâmplări, un final mai succint şi o idee mai învăluit în mister ar fi fost o mai bună despărţire de Ennistone. Dacă la început am fost introduşi în oraş pe cea mai lungă cărare posibil, la sfârşit nu suntem lăsaţi să plecăm şi să inchidem ochii, acolo unde poate cititorul ar dori sau ar simţi nevoia. Povestea devină prea intimă pe sfârşit, deşi cu siguranţă cititorul nu ar fi niciodată acceptat în universul relativ închis reprezentat de Ennistone, cu atât mai puţin ar ajunge să fie familiar. Nici măcar nu ştiu dacă si-ar dori asta, eu una ştiu că mi-a plăcut mult postura de străin intruziv şi aş fi dorit să rămână astfel lucrurile.

Probabil voi mai citi şi altceva de Murdoch, peste un an sau mai mult. Depinde când îi vine rândul. Însă ca autoare o recomand, măcar o întâlnire, pentru felul aparte de a scrie, atmosfera şi creaţia ei fiind doar în aparenţă simple, bucuria descoperirii fiind deci cu atât mai mare.

Iris Murdoch, Discipolul, ed. Polirom, 2007

Arana

PS: „Ce scamator irezistibil si incorigibil este Iris Murdoch! Oare ce alt romancier a mai reusit, asemenea ei, sa inventeze noi si noi personaje care continua sa ne fascineze chiar si dupa ce am lasat cartea din miini?” (John Updike) – aproape că îi dau dreptate!

1 comentariu »

  1. […] Arana scrie despre o carte de Iris Murdoch, Discipolul, remarcînd personajele complexe, dar şi lentoarea previzibilă cu care se apropie finalul romanului. […]

    Pingback de Revista blogurilor,20 iulie-2 august — August 4, 2009 @ 13:45


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: