Arana's world under a picture of frenzy

Mai 11, 2009

Noapte de Marquez

Filed under: Carti — Arana @ 14:12
Tags: , , , ,

Motto:

Nici un nebun nu e nebun dacă eşti de acord cu raţiunile lui (Marquez)

Azi noapte am suferit de insomnie – albă şi lucidă. Mi-am petrecut jumătate de noapte stând în pat, cu laptopul în braţe, citind Despre dragoste şi alţi demoni. Nu m-am oprit până nu am încheiat. Aproape simultan am rămas şi fără baterie, iar încărcătorul era departe. Oarecum vrăjită, somnul s-a hotărât să mă acapareze; poate şi pentru că tema mea de gândire suferise o novaţie, de la realul apăsător la imaginarul lui Marquez.

Am apucat să citesc unele păreri pe ici şi colo, suficiente cât să îmi confirme că mulţi au rămas cu povestea de dragoste. Nu o neg. Nici măcar nu vreau să susţin că nu e în prim-plan, sau că sunt extrem de multe lucruri care o acaparează. Dar pot susţine, pot crede că autorul urmăreşte cu totul altceva. Nu are cum să îmi scape sfidarea credinţei. Ori critica adusă „cuceririi” Americii Latine. Un melanj între credinţe tradiţionale, indiene sau africane, si credinţa epocii noastre, mult mai condamnabilă din perspectiva romanului. O credinţă pe care rând pe rând diverse personaje o pierd şi o recâştigă, ce atrage după ea o lume plină de prejudecăţi şi de intoleranţă. Purificarea nu e altceva decât o crimă. Efectele exorcizării, Inchiziţia, credinţa absurdă îmbrăţişată de diverşi fanatici e condamnată aproape făţiş. Toate acestea însă sunt foarte bine mascate. Sub umbra unei poveşti interzise, poţi avea curajul să desfiinţezi orice mit, căci nimic nu contează.

Titlul o sugerează extrem de clar. Dragostea – element central, primordial aş spune. Şi alţi demoni. Doar că nu e vorba despre demonii presupuşi ce  o bântuie pe tânăra eroină, cât despre orice alt viciu ori obsesie ce poate acapara un om. Nu exista personaj fără slăbiciune. Nu există imunitate la tot ceea ce e omenesc, fie că eşti sclav, episcop, medic, bibliotecar. Lucrurile interzise sunt atrăgătoare nu prin ceea ce reprezintă ele intrinsec, ci prin valoarea primită prin efectul interzicerii. Un lucrul negat primeşte mult mai multă materialitate şi exercită o forţă mult mai puternică decât unul caracteristic existenţei zilnice. Nu avem aici de-a face cu o iubire telenovelistică – cum citisem într-un comentariu – iar a afirma aşa ceva mi se pare cel puţin condamnabil. Marquez recurge la o legendă. Simplă şi întâlnită în diverse mituri. Pe care o imprimă cu personalitatea sa, cu capacitatea lui unică de a face să pară naturale lucrurile ireale, de a imprima orice operă cu un farmec de magie. Nu se poate compara ce se întâmplă în acest miniroman cu influenţele magice din Un veac de singurătate, de exemplu. Însă dimensiunile reduse nu sunt un criteriu – obiectiv ori subiectiv – de denigrare a unui roman. Pe care îl poţi privi din atâtea ughiuri. Din care poţi alege acele părţi care să îţi satisfacă pofta de literatură, ori pe cea de poveţi demult spuse, ori pofta de un vis.

Cartea e oarecum eterică. O apariţie fulgerătoare, un scurt moment de lumină şi apoi înapoi în lumea reală. Nu merge citită în episoade, căci totul e legat şi provine oarecum din exterior. Anticipaţia e aproape inexistentă, ca tehnică de sine stătoare. Însă fluenţa povestirii, aparenta simplitate a stilului, lipsa de preţiozitate sunt toate pentru o lectură continuă. Revelaţiile nu apar pe parcurs, ci în momentul în care se închide cercul. Povestea vine de nicăieri şi se îndreaptă înspre legendă. Nu oferă explicaţii ori detalii. Nu încearcă să explice evoluţia unuia sau altuia dintre personaje. Sunt extrem de puţine privirile retrospective, clarificările asupra istoriei. Se lasă o libertate foarte mare cititorului, libertate de care eu nu am profitat. Pentru că am luat totul ca atare.

Aproape că nu m-a şocat, nu m-a fascinat, nu m-a făcut să îmi pun întrebări. Totul e extrem de clar – în ciuda evidentului că nu se vrea a fi real. Este o dovadă a măiestriei lui Marguez, a posibilităţii lui de a imprima autosuficienţei unui roman farmecul necunoscutului. O carte fermecătoare, o evadare, o porţie de magie. O cură de literară.

Arana

10 comentarii »

  1. Mi-ai adus aminte ca nu am mai citit Marquez de mult. Daca ai citit pe laptop..ai cumva si un link pentru cartea asta?🙂

    Comentariu de ataraxia — Mai 11, 2009 @ 23:21

  2. Nu am link, o „pe laptop” – e un doc. Poti sa ti-o trimit pe mail daca vrei.

    Comentariu de Arana — Mai 12, 2009 @ 09:23

  3. vreau. multumesc

    Comentariu de ataraxia — Mai 12, 2009 @ 11:38

  4. Te admir ca poti sa citesti carti de pe laptop.

    Comentariu de kriticon — Mai 12, 2009 @ 15:18

  5. Doar daca au dimensiuni relativ mici. Altfel nu prea, simt ca imi cad ochii din cap.

    Comentariu de Arana — Mai 12, 2009 @ 15:21

  6. Nu comentez referitor la carte că nu am apucat s-o citesc, ci vreau să spun şi eu, ce-au zis alţii în faţa mea (poate şi mai bine): Marquez e unul dintre regizorii minţii mele; cele mai intense scene, cele mai frumoase femei, cele mai ireale întâmplări care s-au manifestat în capul meu sunt venite de la Marquez.
    Scena morţii lui Santiago Nasar (din Cronica unei morţi anunţate) mi s-a părut o scenă atât de extraordinară că nu o va putea pune cineva în scenă vreodată; m-am îndrăgostit de Remedios (fata cea mai frumoasă pe care a văzut-o Macondo) şi în final tot realismul magic al romanelor lui care mi-a năpădit mintea…
    Pentru un om rece şi raţional, e un adevărat miracol să savurezi Cien anos de soledad, aşa cum am făcut-o eu…

    P.S. Lista de citit e lungă, dar „Despre dragoste şi alţi demoni” e cumpărată de mult şi îşi aşteaptă rândul🙂

    Comentariu de Răzvan — Iunie 12, 2009 @ 23:41

  7. Eu citesc Gaiman si Kennedy O’Toole in perioada (pe ultimul l-am recitit) , deci nu ma simt prea inteligent pentru un raspuns coerent:) – Pe Marquez imi pare rau ca l-am citit in liceu pentru ca de-abia acum ii inteleg unele pasaje si carti si tind sa cred ca peste vreo 5 ani voi pricepe si mai mult.

    Comentariu de krossfire — Iulie 1, 2009 @ 10:21

  8. Razvan, eu nu am citit Cronica unei morti anuntate, dar vorba ta isi asteapta cuminte randul

    Krossfire, Marquez e dificil, doar ca e ascuns. Poti sa il citesti in liceu si sa-ti placa, sa-l citesti la 20 ani si sa vezi ceva sau la 30 ani – probabil – si sa intelegi si mai mult etc. Iar asta spune multe despre maiestria sa.

    Comentariu de Arana — Iulie 1, 2009 @ 18:20

  9. servus…
    frumoasa cura de literatura… tentanta.
    multumesc
    cele bune

    Comentariu de i.o.flavius — Iulie 13, 2009 @ 12:46

  10. servus flavius, ma bucur ca ti-a placut. toate cele bune si tie, te mai astept pe aici🙂

    Comentariu de Arana — Iulie 13, 2009 @ 17:13


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: