Arana's world under a picture of frenzy

Martie 3, 2009

Conversaţie. Înţelegere. Încredere

Filed under: Logos,Ratio et Anima — Arana @ 00:43
Tags: , , , ,

În ciuda felului rapid în care am ajuns să „comunicăm”, a mesajelor cât mai succinte şi mai lipsite de substrat, nu se poate trăi fără conversaţie şi fără încrederea din spatele unei discuţii. Nimic nu se compară cu o descărcare faţă de un prieten, faţă de un om care nu doar te aude, dar te şi înţelege, îţi percepe trăirile şi le dă un sens. Căci de multe ori lucrurile nu se pot clarifica, până nu le exteriorizăm. Totuşi de unde provine încrederea, care sunt limitele ei sau de câte ori trebuie să îţi fie înşelată până să ajungi să o pierzi sunt nişte realităţi incontestabile, nişte probleme cu care fiecare se confruntă la un moment dat.

Niciodată nu voi fi îndeajuns de obişnuită cu oamenii care au puterea să se destăinuie unui om pe care nu îl cunosc. Să schimbi câteva formalităţi cu cineva, iar cu prima ocazie să poţi să îi vorbeşti deschis este o calitate. Însă sunt oarecum convinsă că e şi o calitate a interlocutorului. Cu riscul de a părea vanitoasă, am fost mereu un punct de atracţie pentru diverse persoane, cât se poate de străine. Oamenii aparent se simt în siguranţă în preajma mea şi se pot deschide înaintea mea. Nu pot spune că reciproca e valabilă; probabil asta are un rol important. Faptul că las oamenii să vorbească,  rămânând eu destul de retrasă. E greu uneori, să simţi nevoia la rândul tău să turui vrute si nevrute, dar să nu ai cu adevărat puterea de a face asta. Pentru că fie ai nevoie de mult mai multă siguranţă oferită de interlocutor – care se câştigă de multe ori într-un timp îndelungat – fie respectivul om nu se află pe acelaşi palier sentimental ca şi tine. Astfel, deşi pe el nu îl deranjează o oarecare discordanţă ce există între tine şi el, tu nu poţi trece peste acest  zid.

Mă gândesc că zidurile în comunicare sunt extrem de dese. Timpul e presant. Nu e suficient pentru şuete, pentru cunoştinţe, pentru o evoluţie înceată şi firească. Epoca vitezei mi se pare repulsivă, din perspectiva aceasta. Cât de greu poate fi uneori să spui ceva simplu, doar pentru că ai uitat cum e să nu fi grăbit sau să nu fi obligat să spui acel lucru. Conversaţiile banale sunt oare doar atât? Nu ar trebui de fapt să fie un soi de preludiu pentru comunicare? Şi apoi, mi se pare la fel de dificil şi să porţi o discuţie banală. Fără implicaţii ce ar solicita prea multă gândire si frământare, însă având totuşi o semnificaţie. Să poţi vorbi despre o carte. Sau un album. Doar de dragul de a descoperi ceva împreună, nu doar de a te lăuda cu descoperirea. Din micile lucruri se ajunge la marile destăinuiri. Cartea a însemnat ceva pentru tine, de exemplu, şi ai vrea să areţi asta şi celuilalt. Însă dacă urechile lui sunt presate de timp, cum l-ai putea conduce în universul trecutului tău, în momentul declanşat de carte, în amintirea născută dintr-un simplu cuvânt. Nu e niciodată banal să fii simplu.

Onestitatea, deşi sună atât de desuet, are cel mai important rol în toată treaba asta. Fără a face paradă de sentimente diverse, e necesar pentru a avea parte de încredere să fii onest. Şi asta înseamnă să poţi să îi opreşti pălăvrăgeala aceluia care te deranjează, să îl încurajezi pe cel ce are nevoie de aşa ceva. În primul rând însă e onestitatea cu noi înşine. De ce si pe cine ascultăm. Există vreun interes, vreo urmare, sau e simpla dorinţă de a nu fi singur. De a nu fi izolat. De a fi pătruns în lumea cuiva – ca dovadă supremă a încrederii, a ideii de împărţire a sinelui.

Să poţi interveni în frământările altuia, să ţi se confere puterea ascultătorului sunt merite. Nu personale, ci izvorâte din personalitatea ta. Formată de-a lungul timpului, clădită sau nu, dorită sau doar întâmplată. Unele lucruri nu ţi le poţi explica prin câteva cuvinte. Sunt procese complexe, adevărate fenomene ale comportamentului şi ale conştiinţei. Transmitem semnale, e clar. Ele nu sunt controlate, nu sunt voite de noi, tocmai de aceea oferă sau nu încredere. Manifestări interioare împărţite celor din jur. Doar ca timpul nu ne mai permite luxul de a le observa. Încrederea e înşelată, primează interesele personale – mereu se găseşte câte unul – ipocrizia sau duplicitatea apar ca atuuri ale celui descurcăreţ. A te descurca e diametral opus ideii de a reuşi, de a urma o cale măcar bazată pe oareşice principii, dacă nu clădită pe acestea. Mai miră pe cineva că atâţia şi atâţia oameni nu sunt în stare să se exprime? Nu susţin o vină colectivă, nu am o conştiinţă colectivă de fapt. A nu aparţine începe să mi se pară o virtute, o modalitate de exprimare. A fi ca ceilalţi, asimilat reprezintă tot mai mult o negare a personalităţii, a cunoaşterii, o recunoaşterii altor oameni.

Aşadar, mai comunicăm? În cine mai avem încredere şi de ce? Unde e punctul în care se întâlnesc exteriorul cu ceea ce oferim acestuia?  De ce să taci atunci când eşti sigur că ai dreptate? Scuze se găsesc peste tot, mai greu se acceptă însă realitatea ca atare. Dar orişicum, realitatea ca atare e pentru cei slabi, sau comozi, sau asimilaţi, sau cum vreţi sa le spuneţi. Să îndrăzneşti să vezi măsura lumii prin ochii proprii. Unde ochi înseamnă om…

Arana

9 comentarii »

  1. Comunicarea a devenit un scenariu frivol, in care participam ca niste actori de mana a doua… Negam realitatea din comoditate creindu-ne roluri si aparand cu inversunare aparentele.

    Comentariu de Nu Am — Martie 3, 2009 @ 01:02

  2. Comunicam…uneori extrem de vulgar, limbaj de mahala. Comunicam cand ajungem la extreme: foarte rau si cerem ajutor sau foarte bine si vrem sa ne mandrim. Ne-a disparut umanitatea. Nu stim sa ascultam…intrerupem interlocutorul, nu avem rabdare si timp.

    Comentariu de Claudia — Martie 3, 2009 @ 10:19

  3. Comunicatio est mater ursulinum🙂 Ma regasesc in ceea ce ai scris tu aici, ma bucur ca faci parte din categoria interlocutorilor care stiu sa asculte, de aceea ma destainui des. Keep up the good work.

    Brother.

    Comentariu de Bearry Brother — Martie 3, 2009 @ 15:31

  4. @Nu Am: mda, aparentele sunt la mare pret…

    @Claudia: rabdarea si timpul par tot mai inexistente, ai dreptate

    @The Bear: mai trebuie sa si ascultam uneori🙂

    Comentariu de Arana — Martie 4, 2009 @ 00:26

  5. Am vorbit de atatea ori…si nu am fost auzita.
    E trist sa vorbesti, iar peste 5 minute sa fii intrebata tocmai ce spusesesi inainte. Ajungi sa te inchizi in tine, sa crezi ca nu esti de interes pentru ceilalti.
    Uneori e bine sa nu fi fost auzit. Poate ai spus o rautate sau ceva gresit.
    „Cine are urechi de auzit, sa auda”.
    Sa asculti e o adevarata arta. Sa descoperi raspunsuri printre cuvinte. Asta e tot farmecul unei conversatii. Nu sa intrebi si sa primesti raspuns la fix.
    Probabil asta se invata sau nu.
    http://bios-doareu.blogspot.com/

    Comentariu de Claudia — Martie 5, 2009 @ 10:07

  6. Nu stiu daca se invata sau e doar o chestiune de a constientiza ce inseamna conversatia de fapt. Ideile trebuie sa curga, nu sa fie scoase cu clestele.

    Comentariu de Arana — Martie 5, 2009 @ 11:44

  7. As spune ca este o trasatura cu care daca nu te nasti (sau nu se formeaza in copilarie) nu poti decat o sa inveti si sa o practici constient la nevoie (din interes) dar niciodata nu va veni natural in cazurile aceastea de comunicare banala. Acum am sa ma destainui (am sa spun mai tarziu de ce tocmai aici) si am sa-ti dau un exemplul. Prietenul meu tine traininguri de comunicare, de behaviour, de negociere si este foarte apreciat, este bun la asta cand interactioneaza cu altii, este un excelent negociator, este sarmant si dragutz cu cei cu care interactioneaza pe termen scurt, dar cu cei apropiati isi pierde rabdarea dupa un timp. Tocmai pentru ca aceste calitati au fost invatate, studiate si sunt aplicate acolo unde trebuie. Este ca cizmarul fara pantofi. Un om introvertit nu va fi niciodata sociabil si dispus sa-i asculte pe altii, decat daca are un interes. Bineinteles ca exista tot felul de scuze: lipsa de timp, de rabdare, ceilalti nu pricep si insista aiurea, altii nu sunt interesanti, nu exista subiecte in comun etc.

    Si acum am sa-ti spun si de ce ti-am spus tie toate astea desi nu te cunosc. Tocmai pentru ca nu te cunosc, pentru ca nu ma poti judeca prin prisma relatiei noastre si a lucrurilor pe care deja le stii despre mine, pentru ca stiu ca nu ai cum si de ce sa te folosesto de ceea ce spun si nu imi poti face rau (sa te duci sa povestesti prietenilor, familiei sau chiar lui). De asta oamenii isi deschid din ce in ce mai greu sufletul si o fac persoanelor straine.

    In alta ordine de idei, se mai spune ca oamenii cu cat „evolueaza”, cu cat invata si se dezvolta mai mult, devin mai retrasi si mai predisupusi spre meditatie. Poate si de aici sfatul „vorbeste mai putin, si asculta(-te) mai mult”.

    In concluzie, de acord cu tine😀

    Comentariu de ataraxia — Martie 5, 2009 @ 22:03

  8. ataraxia, m-am gandit doua zile ce sa iti raspund. Si sincer, nu stiu. M-ai lasat fara cuvinte, pt ca ai foarte multa dreptate si ai surprins extrem de bine ideea mea. Multumesc🙂

    Comentariu de Arana — Martie 8, 2009 @ 23:10

  9. Buna,

    Esti dispus/a sa faci un link exchange?
    Daca da, intra pe site la contacte si anunta-ne.
    Site-ul este: http://spanking-new.com
    Suntem la inceput dar promitem mult.
    Multumim frumos!

    Comentariu de carlakarlitta — Martie 11, 2009 @ 15:40


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: