Arana's world under a picture of frenzy

Ianuarie 21, 2009

Azi scriu. Despre tot

Îi invidiez sincer pe oamenii care nu au probleme de exprimare, de comunicare, probleme în a ajunge la restul. Acum câteva minute, pe un forum, o persoană care nu ştie nimic despre mine s-a gândit ea că cel mai bun lucru pe care îl are de făcut e să îmi explice mie că sunt inferioară si că îi invidiez pe cei care au argumente. Fie-mi iertat, dar evident nu are nicio treabă cu realitatea o asemenea afirmaţie. Doar că întotdeauna m-au deranjat – peste măsură – gratuităţile. Cuvinte aruncate doar pentru a jigni, fără a cunoaşte omul, fără a te baza pe ceva palpabil. Se întâmplă atât de des în online, încât mă mir şi eu că nu m-am obişnuit. Problema e că am prostul obicei de a trăi şi de a mă raporta la viaţa reală. Unde lumea e mai reticentă la a crede că deţine adevărul absolut – căci dacă nu ai o tastatură şi un monitor după care să te piteşti e mai greu – şi unde mi se întâmplă mult prea rar să fiu jignită sau atacată fără motiv. Poate nu doar din respect sau din recunoaştere, probabil cel mai mult din frică, însă dacă aşa trebuie, aşa să fie.

Revenind la ideea iniţială, acea invidie are mare legătură cu pauza mea de pe aici. Idei sunt, poate nu multe, poate nu cele mai potrivite, dar destule pentru a încropi câteva scrieri. Problema e că sunt oarecum obsedată de a găsi cea mai bună formă pentru ele, de a mă asigura că mesajul meu ajunge acolo unde trebuie. Şi apoi vine un mic detaliu ca cel pe care tocmai l-am descris şi se duce toată încrederea şi puterea de a respecta creaţia mea, de mă ţine agăţată de ceea ce contează şi de a da atenţie acestor aspecte şi nu celor deranjante. Am tendinţa de a mă gândi mult la superficialitate, la a face lucrurile doar de dragul de şi – deşi e mult spus – am un soi de fobie faţă de treaba asta; iar consecinţele sunt destul de vizibile, căci din teama de a nu trata ceva aşa cum vreau si la deplina mea capacitate, ajung să nici nu mă mai ating de lucrul respectiv. E clar că în anumite domenii doar exerciţiul poate duce la o valorificare completă a posibilităţilor cuiva, însă pentru mine exerciţiu poate însemna doar pierdere inutilă de timp. Timp pe care nu îl am, însă din nou, cu cât mă gândesc mai mult la acest fapt, mă pierd de la a găsi vreo soluţie şi mă împotmolesc într-un cerc vicios.

În asemenea momente, nu îmi rămâne decât refugiul… am promis într-un post precedent că voi reveni cu ceva mai detaliat despre cărţi, despre categorii de cărţi pliate nevoilor mele, despre felul în care le adaptez existenţei mele, ca refugiu, ca pasiune, ca îndeletnicire, ca vis ascuns.

Mă voi rezuma la două exemple, pentru a da o idee despre cum funcţionează mintea mea şi pentru a da sens şi primelor două paragrafe.

În vacanţa de iarnă, principala mea ocupaţie a fost evident cititul, însă am combinat cam de toate pentru toţi. Inclusiv o carte pe care m-aş aştepta ca o persoană pasionată de lectură să o ignore, pentru că in aparenţă oferă prea puţin. E vorba despre Profeţia familiei Romanov de Steve Berry. O ficţiune istorică, plasată în Rusia de azi, o temă supraexplorată, şi anume posibilitatea supravieţuirii unor membri ai familiei ţarului, o ideatică restaurare a regimului ţarist în Rusia şi un american care salvează pe toţi şi pe toate. Şi să nu uit povestea de iubire dintre avocatul negru şi artista de circ rusoaică. Eh, am fost cât se poate de sinceră şi mă întreb câţi mă vor judeca pentru că nu voi spune că a fost o porcărie infectă ci doar o pauză, o detaşare, o lectură uşoară şi drăguţă. Mi se întâmplă la anumite intervale de timp să am nevoie de aşa ceva. Nu mi-e clar de ce, ştiu doar că la momentul potrivit aşa ceva îmi poate oferi relaxare într-o altă manieră. Cum ar fi dacă…  sau mai bine fără dileme. Fără gânduri, fără frământări, fără idei, fără nimic. Totuşi un nimic plăcut, care ascunde în el o altfel de părere, o altă variantă. Pur şi simplu simt uneori nevoia să îmi golesc mintea, însă nu pot reuşi asta fără un stimulent. Viciile sunt vicii, chiar dacă sunt cele mai apreciate virtuţi. Şi pentru nimicirea creierului – metaforic desigur – am nevoie tot de cărţi. De genul celei de mai sus, însă da, e o carte, e beletristică, e capabilă să îmi ofere fix ceea ce am nevoie în acel moment. Trebuie să mă explic pentru asta? Ar trebui să fiu stigmatizată? Aştept să răspundă alţii…

În altă ordine de idei, după pauza de mai sus, am trecut la un autor cu suişuri si coborâșuri în ceea ce mă priveşte. E vorba de John Steinbeck, care mă fascinează într-un fel aparte. Pentru că pe de o parte îmi dau seama că ceea ce îmi oferă el pare să fie prea ancorat în realitate, prea dureros, prea mult uneori, însă pe de altă parte asta şi vreau. Un soi de tortură dulce, o căutare a explicaţiilor acolo unde lucrurile sunt cât se poate de clare şi fără urmă de mister. E superficial şi e genial în superficialitate; iar în acelaşi timp reuşeşte să fie de o profunzime înspăimântătoare şi să lovească viaţa, existenţa, creierul cititorului acolo unde se aşteaptă mai puţin, acolo unde e cel mai sigur pe el. Pentru Steinbeck nu există ideea de final fericit, din simplul motiv că final nu poate însemna decât moarte. Oricât de senină sau de aşteptată ar fi ea, te frapează prin bruscheţe, prin onestitate şi printr-o tristeţe tangibilă. La răsărit de Eden nu a fost excepţie, ba cred că a devenit cartea mea preferată din câte am citit de el, pentru că am început să simt o conexiune reală cu scrierile sale.

Iar acum… acum mă adâncesc într-o lectură ce poate trebuia de mult pusă în categoria de citite. Dar numai acum şi-a găsit „chemarea”. E vorba de Anna Karenina. Mă întreb cât de potrivită e pentru sesiune, însă pot doar spera că universul rus mă va ajuta si de data aceasta, că lumea aceea pe care o visam in perioada mea de obsesie pentru Dostoievski e încă acolo, la fel de reală şi de fascinantă.

În final, mulţumesc din suflet celor care citesc şi comentează blogul şi vouă vă cer scuze că nu am postat atâta vreme, dar sper ca din cele spuse la începutul articolului să mă fi făcut înţeleasă. Nu ştiu de ce brusc îmi pasă, poate doar din simplul motiv că îmi stă în fire ca odată ce mă apuc de ceva, să mă si dedic acelui lucru. Poate pentru că îmi place să scriu, nu doar pentru mine. Poate pentru că dacă aud şi de la o persoană că e bine ce fac aici, zâmbesc. Şi pentru asta voi mai scrie, voi abera, mă voi exprima. Simplu.

Arana

14 comentarii »

  1. Prima carte pe care am citit-o de Steinbeck a fost ‘Iarna vrajbei noastre, care mi-a placut foarte mult de altfel. Iar tu l-ai descris absolut genial ‘E superficial şi e genial în superficialitate; iar în acelaşi timp reuşeşte să fie de o profunzime înspăimântătoare’. Am mai citit apoi ‘Soareci si oameni’ si ‘La rasarit de Eden’ insa nu as putea spune care mi-a placut cel mai mult. Toate trei au reusit sa ma impresioneze prin ceva, desi la un moment dat te obisnuiesti cu stilul.
    Steinbeck e printre preferatii mei alaturi de Hesse si Salinger.

    Imi plac scurtele tale recenzii. In afara de niste sentimente dispersate pe care mi le provoaca unele carti si pe care reusesc intr-un final sa le exprim, nu am reusit niciodata sa fac o recenzie ok.

    In ceea ce priveste oamenii de pe forumuri… m-a mancat si pe mine mai demult sa le spun unora care bombaneau userii mai putin activi, ca eu nu vorbesc decat atunci cand am ceva de spus, nu ca altii – concluzia de-aici a fost ca eu am o parere proasta despre mine si ca nu am ce spune😀. Na, oamenii sunt obisnuiti sa aiba o parere despre orice, fie ca se pricep, fie ca nu, si-i taxeaza pe ceilalti ca nu-si exprima parerea decat atunci cand au argumente.

    In alta ordine de idei, sper sa postezi mai des :)!

    Comentariu de Irina — Ianuarie 21, 2009 @ 22:57

  2. Io zic ca nu trebuie sa dai explicatii pentru ceea ce citesti si pentru ceea ce iti place. Si nimeni nu trebuie sa te judece ca tie ti-a picat bine sa citesti cartea respectiva, chiar daca nu e apreciata de X sau Y. Fix pix. Aici e vorba de optiunile tale. Io recitesc Harry Potter si se zice despre serie ca e o carte pentru copii etc. So what? Mie imi face placere. Asa ca go ahead si citeste ce vrei tu.

    And keep on writing!😀

    Comentariu de irinutza26 — Ianuarie 21, 2009 @ 23:21

  3. Irina, fix alea trei le-am citit si eu. Bine asa😀 Cat despre recenzii… imi plac cartile si imi place sa scriu despre ele. Nu stiu cat de bine imi iese, sau daca imi iese mereu bine, dar cand ma simt in stare scriu. Pentru ca gasesc placere in a vorbi despre… placeri :))

    irinutza26: merci mult, am eu multe probleme cu cei care m-ar judeca sau nu, insa tocmai de asta incerc sa scriu si sa fiu sincera, pt ca tot trebuie sa trec peste anumite chestii. Promit ca scriu mai mult, gata pauza. Pana la urmatoarea😛

    Comentariu de Arana — Ianuarie 21, 2009 @ 23:30

  4. Arana,

    + Imi place foarte mult sa dezbat tot felul de subiecte- tin minte ca in liceu, primul curs-optional la care m-am inscris a fost cel de debate (n-am facut noi mare lucru la cursul ala, dar oricum, o experienta in plus)-, insa cand vine vorba de a deschide „dezbateri” intampin aceeasi frana de care pomeneai- „teama de a nu trata ceva aşa cum vreau si la deplina mea capacitate” si tocmai din acest motiv pe blogul personal nu cred c-am sa lansez vreodata subiecte de genul acesta, insa particip cu foarte mare placere in comentariile pe alte bloguri. Cred ca daca m-as trezit intr-o zi cu dorinta de a dezbate un subiect, fiind nevoita sa si fac detalierea lui, as sfarsi in a scrie, nu un articol de blog, ci eventual un blog intreg. In plus, dialogul deschis cu ceilalti, schimbul de opinii ma provoaca foarte mult. Asa ca… in mintea mea e clar: dezbat pe blogurile altora, pe-al meu „colectionez” lucruri pe care eu le consider interesante/frumoase, etc.

    + oooo, dar chiar nu trebuie sa dai explicatii, asa cum bine zice Irinutza, pentru ceea ce citesti, asculti… Lectura ar trebui sa se plieze pe starea ta sufleteasca, pe nevoia emotionala sau intelectuala pe care o ai. Uneori poti sa ai chef de „chestii grele” alteori de „usoare”, insa stii ce e interesant? Mi s-a intamplat sa citesc carti foarte usurele, simpatice, pentru care, poate, „elitistii” m-ar fi judecat (nu stiu de ce- de fapt, la un moment dat (cu ceva luni in urma, nu recent) dezvaluind intentia mea de a ma apuca de o serie de carti politiste-noir, am fost oarecum mustrulaita – tot in online, ca sa vezi treaba- zicandu-mi-se „de la o vreme citesti chestii facile”- ei nu mai spune!?! :)) Mi se cam urcase sangele la cap, dar a coborat repede, caci pana la urma e treaba mea ce pofte literare am- e ca si cand ma acuzi ca in loc sa mananc ciocolata Heidi am ales sa ma delectez cu o Magura- care parol, uneori e mai satioasa :D), in care am descoperit aspecte extrem de interesante. O idee, o frantura de dialog care mi-a placut, o senzatie, o atmosfera aparte dupa care tanjeam… un personaj. Indiferent de cum este cotata o carte, conteaza foarte mult cu ce ramai dupa ea. Cam in asta consta filosofia mea literara: always make the best of a worse.. reading (nu stiu daca e corect).😀 Uitandu-ma inapoi la cartile pe care le-am parcurs, parc-ar fi un cocktail molotov.😀

    + Am vrut sa ma apuc de „Iarna vrajbei noastre”, insa am capitulat in fata altei carti… imi place cum l-ai descris pe Steinbeck. Mi-ai trezit serios interesul.

    + calare pe cai, si nu te uita la „tatele din online” care se tin de fusta ta.🙂

    Comentariu de feeria — Ianuarie 22, 2009 @ 01:50

  5. Ma bucur ca ai revenit. Intamplator Anna Karenina citesc si eu. Am ajuns la concluzia ca am citit prea putina literatura clasica si am inceput sa urmaresc colectia de la Adevarul.

    Comentariu de Garm — Ianuarie 22, 2009 @ 11:34

  6. Hehe, tot pe aia de la Adevarul o am si eu. Bine, din cate am vazut pana acum am citit sau am incercat sa citesc tot ce scot. Ce nu-mi place la colectie e ca se numeste 100 de carti pe care trebuie sa le ai in biblioteca… trebuie sa le ai? Adica nu trebuie sa le citesti?😀

    Comentariu de Arana — Ianuarie 22, 2009 @ 12:22

  7. Postează când simţi că trebuie să faci asta. Altceva nu contează decât tu, eşti TU, eşti a TA şi asta trebuie să înţeleagă toată lumea.

    Comentariu de DeMaio — Ianuarie 22, 2009 @ 13:36

  8. Ce bine ca ai revenit! Credeam ca ai renuntat si tu sa mai postezi. Anna Karenina cred ca merge bine cu sesiunea daca reusesti sa te opresti din citit in timp util🙂

    Cate despre cartile usoare, toti mai citim din cand in cand si din astea. Ultimele mele carti usoare au fost Almudena Grandes – Varstele lui Lulu si o carte de Amelie Nothomb (prima si ultima – da, stiu, este considerata o mare autoare). Si ghici ce? Le-am citit cap coada pe nerasuflate si chiar m-am tavalit ca porcu´ in noroi de placere printre paginile cartii ca apoi sa ma intreb mirata cum de am putut sa savurez asa ceva. Tocmai din aceasi nevoie ca si tine de a citi ceva mai usor care sa nu imi munceasca prea mult creierul. Noi o sa incercam sa judecam cartea, nu pe tine😀 Cate carti ca astea au mai fost inainte nu vreau sa spun😀

    In alta ordine de idei, eu comentez rar pe bloguri si doar pe cele care intr-adevar imi plac (oricum, nu citesc prea multe) si unde ma simt in siguranta cat de cat.

    Pentru satisfacerea partii „dark” iti recomand Lovecraft si Sorokin despre care scria isuciu (scuze daca ai citit deja).

    PS: Cand incepem sa comentam Murakami?

    Comentariu de ataraxia — Ianuarie 23, 2009 @ 02:37

  9. De acord cu cele spuse de feeria si DeMaio.
    @ataraxia: Almudena Grandes este o scriitoare importanta si nu se compara cu Amelie Nothomb.

    Comentariu de isuciu — Ianuarie 23, 2009 @ 08:39

  10. @demaio – nu ai idee cat de mult ma bucura sa aud ca gandesti asta

    @ataraxia – Sorokin ma tenteaza de ceva vreme, asa ca dupa sesiune, ma duc la book shopping (desi pt prima data in ultimii 2 ani am o lista de asteptare mai mare de 1 carte :)) ). Cat despre Murakami – nu ma simt in stare. Am inceput cronica „cronicii” cand am terminat cartea, si buna inceputa a ramas, ca mai departe m-am blocat. Prea mare invalmaseala de senzatii, plus ca am citit-o si in engleza si mi-e si mai greu sa o retraiesc in romana.

    @isuciu – merci🙂

    Comentariu de Arana — Ianuarie 25, 2009 @ 22:43

  11. Hmm, welcome back🙂

    Perfectionism zici ? Nu e o idee buna, mai ales daca ai de-a face cu scrisul si in viata de zi cu zi sau planuiesti sa ne lovesti cu un roman subtil cat de curand.

    Persoanele care fac catalogari in functie de mesajele de pe forumuri sunt intr-adevar de compatimit. E ca si cand ti-as citi lista de cumparaturi si as spune ”Pari o persoana inteligenta !”.

    Comentariu de krossfire — Ianuarie 30, 2009 @ 23:14

  12. Prima si ultima tentativa de a scrie o carte am avut-o in clasele primare. Mi-a ajuns =))

    Comentariu de Arana — Ianuarie 30, 2009 @ 23:16

  13. Eu chiar m-am reapucat zilele astea de ceva din liceu si mi-am amintit de postul tau🙂

    Comentariu de krossfire — Februarie 11, 2009 @ 23:36

  14. Aha, si cand ne impartasesti si noua?😀

    Comentariu de Arana — Februarie 12, 2009 @ 23:57


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: