Arana's world under a picture of frenzy

August 23, 2008

Cateodata ma destainui (1)

Filed under: Carti,Intruziuni,Personal,Ratio et Anima — Arana @ 20:01
Tags: , , , ,

As avea chef sa scriu despre o carte, sa ma extaziez si sa detaliez ce m-a incantat si ce nu la acea carte. Poate si am de unde alege – desi recunosc ca in ultimele 2 saptamani am avut o perioada moarta, fie din cauza unor lecturi mai putin fericite (ca si cea curenta, pe care o voi termina doar dintr-o sadica pornire; e vorba de W. Borroughs Naked Lunch), fie pentru ca au fost cateva zile cand efectiv nu am putut citi. Si m-am speriat sa vad intr-un loc ca exista oameni care sustin ca a citi o carte pe saptamana e putin, ca daca te declari iubitor de literatura ar trebui sa ai minim 7 carti citite pe luna s.a.m.d. M-am simtit jignita, avand de altfel o fire usor sensibila. Si asta pentru ca eu nu ating asemenea performante caci am fost mereu de parere ca o carte trebuie savurata in ritmul in care ti-l impune ea. Asta pe langa detaliile pe care multi le cunosc prea bine: pentru unii mai exista un job, pentru altii o facultate careia i se dedica in mare masura, pentru altii exista familii si alte si alte impedimente.

Am fost intrebata de multe ori de ce imi place sa citesc si la fel de multe ori lumea fie m-a apreciat pentru pasiunea asta, fie m-a condamnat. De multe ori imi place sa ma refugiez in lumea cartilor si sa ma prefac ca nu exista altceva. Tin minte cand citeam Parfumul de Suskind – un exemplu doar – eram atat de fascinata de euforia mirosului incat nu puteam vorbi despre altceva. M-am trezit – intr-un pub fiind – ca scot cartea din geanta sa citesc niste paragrafe care m-au impresionat si care imi staruiau in minte. Lumea evident se uita cel putin ciudat la mine si sa nu mai zic ca nu interesa pe nimeni ce vorbesc eu acolo. Si totusi atunci nu m-a deranjat, pentru ca stiam ca am facut fix ce am gandit si ce am simtit in acel moment, iar a fi condamnata pentru asa ceva nu constituie nicidecum greseala mea. [Prima mea dovada de nebunie de genul acesta am avut-oin clasa a 2a, cand citeam 20000 Leghe sub mari, J. Verne, si cand innebunisem toti colegii de clasa cu fantasticul cartii.] Inteleg totusi cum celor din jurul meu episoade de genul acesta le-ar putea ridica intrebari referitoare la sanatatea mea mintala. Si mai inteleg daca uneori exagerez si ma arat prea entuziasmata. Si asta pentru ca cititul mi s-a infiripat incet incet in sange. Nu sunt dintre micile genii care la 14 ani il devorau pe Sartre sau Kant. Nu mi-am petrecut copilaria inchisa intr-o biblioteca, ascunzandu-ma de parinti in timp ce imbratisam cartile mult visate. Poate as fi vrut sa fiu asa, dar am fost un copil normal. Care citea tot ce ii dadeau fratii mai mari si absolut toate lecturiile obligatorii din clasele 1-12 (ma intreb daca azi cei din clasele primare mai au „lecturi de vara”) – si totusi nimeni nu stia asta pentru ca eram mult prea lenesa pentru a imi face celebrele caiete de lecturi. Citeam cartile, le citeam pentru mine, de pe atunci aveam o deschidere spre lectura ca ritual, lectura ca pasiune si nu in ultimul rand, lectura ca refugiu si realitate alternativa.

Pe de alta parte insa am destule momente moarte. Zile acum, poate chiar saptamani – mai de mult asta, pana prin clasa a 11a – cand nu citesc nimic. Momente in care cartile nu ma atrag, in care ma simt ipocrita doar punand mana pe o carte. Si asta pentru tot ce am zis mai devreme. Nu consider lectura motiv de parada. Scriu si vorbesc despre carti pentru ca sunt pasiunea mea, pentru ca desi cariera mea nu se va construi in jurul lor, au fost si vor ramane visul meu. Poate si pentru ca personal nu am harul scrierii, imi place sa adulmec talentul altora, imi place sa descopar bijuterii acolo unde altii vad simplitate, imi place sa inteleg puterea altora de a se juca cu imaginile, cuvintele si evident, perceptiile noastre. Insa toate acestea cer o stare, cer o dedicatie, trup si suflet. Nu obisnuiesc sa termin cartile care nu ma incanta, tocmai pentru a nu condamna pe nedrept; (e o diferenta intre cartile proaste si cartile bune pe care nu le pot citi pentru ca nu se potrivesc personalitatii mele); ba chiar pana am inceput sa imi formez o conceptie proprie despre literatura, am patit destul de des sa las deoparte carti care pur si simplu nu se pliau pe ceea ce cautam eu.

Cateodata pot fi fanatica, alteori o ignoranta. Sunt momente cand vorbesc in continuu doar despre o lectura, sunt momente cand ma gandesc in continuu la o lectura – fara insa a fi in stare sa impartasesc si cu altii, paote si pentru ca nu ma consider demna sa vorbesc despre ceva atat de maret. Sunt insa si momente cand nu am chef sa ma intrebe nimeni ce citesc sau de ce citesc, momente in care spun clar si raspicat ca nu sunt cititoare avida, cand ma simt umilita fata de lecturile impresionante si paradele sclipitoare ale „lecturarilor” consacrati. Si in fine, acele momente cand nu conteaza altceva decat sa actionez cum simt si gandesc, sa pun sau nu mana pe o carte doar pentru ca o voce imi spune asta. Momente care as vrea sa devina litera de lege pentru mine, sa fiu in stare sa nu ma mai intereseze nimic din ce ma inconjoara. Cartile pot oferi asta, dar mi-e prea teama de capcane. Timpul e cea mai mare dintre ele.

Maine plec din nou la mare… in habitatul meu. Cu o carte sau doua si un manual – nu, nu am restante, dar orgoliul ma impinge la examenele de mariri. Timpul iar se scurge, iar ma inspaimanta, viata reala iar imi da palme peste palme si eu nu fac decat sa gasesc puterea sa fabulez si sa visez pe un blog pe care nu il vreau faimos.

Arana

PS: Sper sa fiu in stare sa revin cu un articol despre Murakami care nu conteneste sa ma surprinda… in sfarsit, un nou autor care pare sa-mi ofere plenitudinea sentimentului lecturii

6 comentarii »

  1. Astia cu 7 carti pe saptamana ma sperie. Ei nu mai citesc, ei le consuma. Asta sau au prea mult timp liber. Mai bine incet, dar sigur.😉

    Comentariu de Roxa — August 24, 2008 @ 01:45

  2. Despre ce carte a lui Murakami este vorba?

    Comentariu de anaAyana — August 24, 2008 @ 12:33

  3. Corect, lectura (de calitate) indeparteaza de meandrele concretului, insa sunt diferite tipuri de lectura: de la ziarele de sport pana la Kierkegaard. Un ziar de sport ajuta (de regula) in procesul de socializare, Kierkegaard mai rarut. Mai sunt si lecturile de specialitate la care profesia ne obliga si astea ajuta, pana la un punct, caci apoi deja trecem in aberatii teoretice. Eu privesc lectura ca pe un act dezinteresat, solitar, egoist si savarsit fara enfaza, cu alte cuvinte nu socot ca de aici ar putea iesi un castig, ci e vorba doar de placerea mea.
    P.S. Sa nu spuneti cuiva ca mai si citesc, altfel devin suspect.

    Comentariu de lascaris — Septembrie 6, 2008 @ 17:57

  4. @Roxa: true, true

    @anaayana: era vorba de Kafka pe malul marii plus inca o lectura care s-a amanat pe motive de sanatate

    @lascaris: asta ar si trebui sa fie lectura… my thoughts exactly.

    Comentariu de bacchante — Septembrie 7, 2008 @ 15:38

  5. cei cu 7 carti pe luna i-as incadra intr-un dintre categoriile din clasificarea facuta de Andrei Plesu din articolul aparut în DILEMA VECHE, Anul V, nr.236 – 21 august 2008:
    „O primă specie de cititor este bulimicul. Pentru el, cartea nu e decît materia unui consum nediferenţiat, lacom, asemănător consumului de droguri. Aşa cum unii nu pot funcţiona dacă nu aud non-stop, ca zgomot de fundal, radioul sau televizorul, alţii intră în sevraj dacă n-au de ronţăit o tipăritură oarecare. Posibilitatea de a rămîne singuri cu un gînd propriu, de a se cufunda în vidul bogat al contemplativităţii, li se pare o perspectivă înfricoşătoare. Ca sub-specii, vom menţiona devoratorul de ziare, care la masă, în metrou sau în parc e simpla anexă a unui maldăr de gazete policrome, apoi devoratorul de romane poliţiste şi, în sfîrşit, amatorul de literatură în genere, trăitor în universuri paralele, emotiv, rafinat, degustător de ficţiuni şi pescuitor de metafore, supărat pe filozofii care n-au „simţul concretului“ şi se pierd în speculaţiuni din care lipseşte patosul vieţii (ceea ce, pînă la un punct, e adevărat). Încă o sub-specie: cititorul „branşat“, cu lecturi la zi. Nu mai pierde timpul cu clasici răsuflaţi. Rumegă doar ultimele apariţii de pretutindeni. Şi îi plac toate.”

    Comentariu de Serj — Septembrie 7, 2008 @ 21:15

  6. @Serj: good one! Chiar aveam nevoie sa aud asa ceva, caci oarecum se potrivea cu gandurile mele pe care nu indrazneam sa le exprim chiar atat de brut😛

    Comentariu de bacchante — Septembrie 7, 2008 @ 22:04


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: