Arana's world under a picture of frenzy

August 4, 2008

Ultima infruntare din labirint

Premiul Nobel este, aparent, singurul lucru care ii uneste pe Gabriel Garcia Marquez si Yasunari Kawabata. Insa cei doi autori mai au ceva in comun, un lucru care m-a surprins peste masura: cate un erou pe care il exploreaza in cele mai mici detalii, in cele mai intunecate si personale colturi, un erou departe de a fi fictiv. E vorba de generalul Simon Bolivar, ai carui ultimi ani ii sunt descrisi in Generalul in labirintul sau si maestrul de go Honibho Shusai (sau Meijin – de altfel si titlul in original) in Maestrul de Go. Luate separat, cele doua romane mi-au atras fiecare atentia prin maiestria cu care au fost scrise si prin felul in care umanizeaza niste eroi ai universului in care s-au facut remarcati. Eroi care devin la fel de patetici si de demni de mila cum poate ajunge orice om pe patul de moarte, cu atat mai mult in conditiile in care isi refuza dreptul la boala, isi refuza dreptul la liniste si continua sa isi duca fiecare razboiul, un razboi care devine intrinsec. Iar toate aceste lucruri sunt deopotriva prezente, deci a fost practic imposibil sa nu remarc asemanarea intre cele doua carti, o asemanare pe care nu as fi putut sa o intuiesc niciodata. Caci, drept vorbind, ce poate avea in comun Amercia Latina a secolului 19 cu Japonia secolului 20?

Maestrul de Go este in aparenta, romanul unui joc. O carte oarecum plictisitoare pentru cei care nu suntem familiarizati cu complexitatea jocului specific japonez. Dar, pe de alta parte, este si cartea unui om. A Meijinului care, ajuns la sfarsitul vietii, fizic aproape distrus – am fost surprinsa de descriere dimensiunilor acestui om, un copil in vesminte de om batran – joaca o ultima partida, care dureaza jumate de an, intrerupta de boala si de imposibilitatea de concentrare. Tanarul sau challenger este opusul sau din orice punct de vedere, fiind clara dorinta autorului de a evidentia o schimbare culturala majora in Japonia, schimbare ce a inceput sa se produca odata cu infrangerea suferita in cel de-al Doilea Razboi Mondial. Cred ca nu mai este un secret pentru nimeni faptul ca Japonia e azi o tara puternic occidentalizata, o tara care ni se infatiseaza lipsita de prejudecati si care imbina intr-un mod halucinant traditionalul cu modernul. Totusi, ceea ce este infatisat in roman, ca atmosfera, ca personaje, ca tabieturi, este de multe ori peste puterile de intelegere ale occidentalului contemporan. Citind-o, nu puteam sa nu fiu consternata si uimita de formalism, de secrete si, paradoxal, de intimitatea din roman.

Simon Bolivar este si azi eroul Americii de Sud, cel care a condus lupta de eliberare de sub dominatia spaniola si care a incercat sa infaptuiasca visul Americii Unite. Desi un om cu o intuitie extraordinara, un strateg militar desavarsit si nu in ultimul rand, un visator fara pereche, Bolivar ajunge sa fie negat si renegat in ultimii ani ai vietii. Invins de boala si de dusmani, ajunge sa incerce sa isi paraseasca continentul ca o ultima infrangere. Insotit de doar cativa apropiati, cu averea decimata si cu sufletul si mintea tulburi, porneste intr-o calatorie ce nu cunoaste sfarsit. Singurul final e cel inevitabil si anume moartea acestui om, care ca si Meijinul sufera de o imputinare trupeasca, in completa contradictie cu importanta si maretia lui ca om politic si genial militar. Marquez il prezinta ca fiind mai uman ca oricand, rapus de insomnii si de delir, luptandu-se nu doar cu cei ce il doresc indepartat ci mai ales cu propria memorie si cu fantomele trecutului. Nu este la fel de batran ca si Meijinul, dar este la fel de incercat si de trecut prin viata, reprezentant de seama al tipologiei omului ce te intimideaza prin simpla lui existenta. Personaje ce par coborate din fantasme ale autorilor, nu din cartile istoriei. Oameni care au insemnat prea mult pentru acea istorie pentru a mai avea dreptul sa fie umani.

Am fost si sunt coplesita de modalitatea atat de asemanatoare in care sunt prezentati cei doi. Ar fi greu sa gasesti o asemanare intre personalitati de asemenea factura, atat de deosebite prin culturi si nazuinte, insa surprinzandu-le natura umana si muritoare, cei doi autori au reusit, involuntar poate, sa creeze o tipologie careia i-as zice eroul ce-a murit. Si nu moarte in sens fizic, ci o moarte dincolo de realitatea materiala. Respinsi de societatea care i-a slavit, inconjurati doar de putinii fanatici care ii cunosc dincolo de succesuri si de cariera, demonstreaza ca pe cat e de greu sa obtii faima, pe atat e de greu sa o pastrezi. Si mai mult de atat, daca au indraznit sa se dedice in totalitate unei idei (libertatea si unificarea Americii pentru unul; perfectionarea continua si stradania de a pastra vii valorile traditionale ale unui joc traditional pentru celalalt), neglijand pe tot parcursul vietii orice altceva le-ar fi putut aduce modesta fericire, ajung sa moara mintiti si singuri, luptand in continuare pentru visele lor. Li s-a reprosat ambilor autori ca au indraznit sa demitizeze cele doua personalitati, se le readuca de pe soclul artificial pe care ii plasasera comunitatile si sa arate ca oamenii, dincolo de timp si spatiu, se confrunta cu probleme omenesti. Li s-a reprosat ca asemenea scrieri ar putea distruge eroismul faptelor, ca ar putea aduce atingere unor imagini aproape inconoclastice.

Personal, nu pot fi de acord cu asemenea critici. Poate as gandi altfel daca, pentru mine personal, unul sau altul dintre cei doi ar reprezenta o parte din istoria care are influenta directa asupra prezentului in care traiesc. Insa nu pot sa nu fiu de acord cu a lasa oamenii sa fie ceea ce sunt si a arata multimilor ca nu exista zei. Pentru ca asta fac si Marquez si Kawabata – prezinta niste zei fara aura de legenda, prezinta niste morti care au trait nu doar prin prisma cartilor de istorie ci prin prisma propriilor razboaie si confruntari, supusi trecutului si prezentului neiertator, supusi imposibilitatii de a iesi din labirintul creat de bataliile la care au participat si pe care le-au castigat. In final, ambii sufera infrangeri, murind nu ca niste eroi ci ca niste martiri.

Arana

6 comentarii »

  1. Cand am inceput sa citesc „Generalul in labirintul sau” aveam impresia ca va fi diferita de celelalte carti ale lui Marquez insa mi-a placut ca si-a pastrat stilul chiar si in prezentarea unei figuri istorice…ce mi s-a parut interesant e ca in „A trai pentru a-ti povesti viata” Marquez pune intr-un fel interesul lui fata de Simon Bolivar pe seama bunicului care in copilarie ii amintea ca nu exista om mai mare in istoria lumii

    Comentariu de Ana — August 15, 2008 @ 22:18

  2. Citatul zilei: Simón Bolívar
    http://razboiul.wordpress.com/2008/08/16/citatul-zilei-simon-bolivar/

    Comentariu de Alexandru Dumitraşcu — August 16, 2008 @ 00:09

  3. […] scrie despre Maestrul de Go şi Generalul în labirintul său, două cărţi care umanizează personaje […]

    Pingback de Revista blogurilor, 11-17 august | bookblog.ro — August 18, 2008 @ 13:05

  4. si mai exista o legatura intre cei doi. intre „Povestea tarfelor mele triste” si „Casa frumoaselor adormite”, mai exact🙂

    Comentariu de hippogryph — August 18, 2008 @ 20:54

  5. Ana, aceea a fost si senzatia mea la inceput.

    hypograph, nu stiam de asta, recunosc. Probabil imi voi face timp si pentru cele doua carti la un moment dat, caci curiozitatea e mare.

    Comentariu de bacchante — August 19, 2008 @ 08:58

  6. Eu unul tineam minte ca “Casa frumoaselor adormite” de Yasunari Kawabata a inspirat „El Avión de la Bella Durmiente” (nu mai tin minte titlul in romana) din ciclul „Douasprezece povestiri calatoare”. Cred ca chiar Garcia Marquez declara asta undeva in prefata editiei pe care am citit-o eu.
    De legatura cu “Povestea tarfelor mele triste” nu auzisem nimic, desi daca stau sa ma gandesc la subiectul celor doua carti ar putea fi o vaga asemanare…

    Comentariu de gxg — August 30, 2008 @ 14:05


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: