Arana's world under a picture of frenzy

Aprilie 9, 2008

Nu imi place Teatrul

Filed under: Intruziuni,Personal — Arana @ 09:20
Tags: , , ,

Ce ar insemna titlul? O calatorie in lumea cortinei, prin prisme alese cu grija dintre miile de posibilitati, sau pur si simplu o afirmatie, o constatare, o negare a unei forme artistice din pur egoism. Ramane sa hotarasti tu, cititorule, sa judeci dupa cum crezi de cuviinta. Eu stiu doar atat: nu imi place teatrul.

Constienta de multitudinea de contraargumente care mi s-ar putea aduce, tin sa subliniez ca e o parere personala, intrinseca mie, o parere pe care mi-am format-o – din exterior, ce-i drept – urmarind spectacole, actori, cursuri, emisiuni cu si despre etc. La un moment dat in liceu am fost implicata inclusiv in organizarea unui festival de teatru intre liceele din judet. Asadar, lipsita de tangente cu domeniul nu sunt. Nici o persoana care respinge formele de manifestare artistica. Dimpotriva, literatura mi-e mai draga decat aproape orice altceva, gust oricand un album de arta, o expozitie – fie ea a pictorilor consacrati, fie expozitii alternative, de fotografie sau ce se nimereste. Nu are rost deci sa insir ce fac, pentru ca postul se concentreaza pe ceea ce nu pot gusta: teatrul.

A cauta un moment in care mi-am dat seama ca e pur si simplu nu pentru mine, mi-e greu. Tin minte ca prima piesa pe care am vazut-o a fost – parca – Micul Print, Teatrul National Tg Mures, Sala Mica, prin scoala generala, clasa a5a sau a6a. Nu am citit niciodata cartea dupa. Explorand de la teatrul clasic, comedioare romanesti, si pana la piese abstracte, care mi-au dat de gandit si m-au invitat sa le caut semnificatia chiar ani dupa vizionarea piesei, am hotarat ca ceva ma desparte de arta asta. Sa fie oare jocul actoricesc? Faptul ca mi-e imposibil sa desfac din realitatea curenta ceea ce se intampla pe scena. Sau poate doar multimea de oameni din jurul meu, care nu de putine ori mi s-a intamplat sa ma capteze mai mult decat ceea ce era pe scena. Arta e un atribut personal. Scrii singur, pictezi singur, compui singur etc. Dar atunci cum se face ca multimea de oameni devine inexistenta la un concert? (ca e death, ca e gothic, ca e Sala Radio). Nu pot gasi deci un argument obiectiv – ci doar argumente legate strict de experienta mea personala. Teatrul mi-a inspirat fals. Paradoxal sau nu, nu ma incearca aceeasi senzatie in momentul in care citesc o piesa de teatru. O pot vizualiza la fel ca orice alta carte. Dar a trai experienta teatrului, nu. Ma ineaca senzatia de prefabricat, de snobism ce pluteste in sala, de aplauze false, de oameni care apreciaza ceea ce nu inteleg, de obligatia de a lauda o munca ce nu reuseste sa starneasca nimic.

Experienta teatrului reuseste sa-mi creeze o impresie amara, pe care o inghiti in sec, luatul unui medicament cu gust oribil. Stii ca iti face bine, ca in timp vei aprecia ca l-ai inghitit, dar atunci nu il vrei, nu il poti inghiti, iti vine sa arunci cu paharul de apa dupa medicul care ti l-a recomandat. Analogic, incerc cam aceeasi senzatie in sala, cu actorii in fata, cu ceilalti spectatori in jurul meu. M-am gandit deseori ca poate pur si simplu nu am vazut piesele care ar fi trebuit, in contextul in care ar fi trebuit. Problema e ca imi vine tot mai greu sa ma urnesc la teatru, caci pornind cu prejudecata ca imi va starni iar reflexul indepartarii minciunii, voi ajunge fix in acelasi punct din care am plecat.

In final, poate mai mult decat ar trebuit, problema asta ma preocupa. Ma deranjeaza privirea pe care o obtin de cate ori indraznesc sa spun „nu imi place Teatrul”. De parca ar fi o blasfemie la adresa micului snob ce se presupune ca se ascunde in mine. De parca nu as putea fi o persoana cu pretentii, daca nu imi place teatrul. Si totusi… daca mie cineva imi spune „nu imi place sa citesc”, persoana cade mult in ochii mei. Sunt curioasa in ochii cator persoane am cazut dintr-o simpla afirmatie…

Arana

4 comentarii »

  1. Iti inteleg foarte bine motivatiile,probabil daca ai putea sa explici de fiecare data „de ce”, cand „sochezi” lumea cu afirmati asta, ei nu ar mai reactiona asa (poate).Dar nu este optiune realista.
    Si totusi generalizarile sunt periculoase.Din ceea ce am inteles eu de fapt tie nu iti displace teatrul propriu-zis ci mai actul colectiv de participare la o piesa de teatru.
    In legatura cu sentimentul de prefabricatie, ma intreb cum ai aprecia teatrul de imporivizatie :)?
    si mai ma intreb iarasi cum ai aprecia o piesa de teatru daca te-ai afla in alt context cultural(lAnglia , Franta,etc)

    PS: acum daca stau bine sa ma gandesc,daca as fi sa fac si eu o argumentatie asemanatoare, nici mie nu imi plac concertele:P.de ce? din cauza celorlalti participanti(but I love live music )

    Comentariu de Serj — Aprilie 9, 2008 @ 09:49

  2. Problema e incapacitatea de a izola diferite aspecte ale experientei. La un concert (ca tot aduceai vorba), asta vine cat se poate de natural, pentru ca muzica e pe un cu totul alt nivel fata de ce se intampla in jur, si d’aia, de exemplu, in pauzele dintre piese simti ca parca ai coborat… de undeva inapoi in lumea „reala”. Teatrul insa, ca forma de arta, e perceput ca fiind mult mai aproape de latura sociala si e nevoie de ceva efort (poate chiar constient) pentru a te concentra exclusiv asupra scenei. Eu, obisnuit fiind sa analizez si sa nu inghit niciodata galusca intreaga fara a ma asigura ca nu contine ingrediente neplacute, am reusit intotdeauna sa-mi separ dispretul fata de public (cel putin o parte a lui) de interesul pentru piesa in sine.
    N-as zice insa ca teatrul nu are „pacatele” lui. La fel ca filmul, ofera (sau vrea sa ofere) prea mult si prea usor, limitand serios libertatea spectatorului, si asta inseamna ca rar se intampla ca experienta sa fie plenara – poate sa iti placa foarte mult jocul actorilor, pot sa te impresioneze ideile regizorului and so on, dar e greu ca piesa (sau filmul) sa insemne cu adevarat ceva pentru tine. Spre deosebire de cinematografie insa, teatrul e mai „real”, mai aproape, mai putin procesat si, de ce nu, adresat mai degraba unei elite (ca asta implica automat si snobism nu e problema mea).
    Cat despre reactia starnita de acele vorbe, statistic privind lucrurile a-ti place teatrul e un semn bun, in lipsa de alte informatii. Nu o garantie insa, si nici inversul nu ar trebui sa atraga in mod necesar o concluzie nefavorabila. Ca o parere personala, spre deosebire de literatura (desi si aici mai e de discutat) nu vad in teatru un ingredient indispensabil al personalitatii.

    Comentariu de Phaedrus — Aprilie 9, 2008 @ 10:17

  3. @Serj… asa e; de multe ori, avand ocazia sa explic de ce nu imi place teatru, in general, aparent am fost inteleasa. Asta si pt ca vorbeam cu oameni care aveau inteligenta si deschiderea necesara sa inteleaga chestia asta, dincolo de snobism. Si da, contextul conteaza foarte mult… asa ca presupun ca trebuie sa mai experimentez ca sa fiu sigura care e cauza acestei negatii.

    @Phaedrus – corect partea cu aspectul social al teatrului, combinat cu o oarecare sociofobie de care am tendinte sa sufar.

    Da, teatrul e mai elitist decat filmul. Doar ca vezi tu, e o diferenta intre elita si snobi. Pt ca, da-mi voie sa cred, sunt destui care se joaca de-a teatrul: spun ca le place, merg la teatru dar doar pt eticheta, fara insa a percepe cu adevarat ce se intampla acolo. Eu tind sa cred ca am perceput teatrul, insa nu m-a atins. Nu pana acum… cum spuneam, poate foarte bine sa fie strict o chestiune de context nepotrivit si de coincidente si mai nepotrivite.
    D’accord cu partea cu literatura… dar na, sunt subiectiva – e vorba de 2 manifestari artistice ce creeaza in mine sentimente aproape diametral opuse. Desi, as i was saying, pot citi si trai piese de teatru. Am avut probleme cu vizionarea lor.

    Comentariu de bacchante — Aprilie 9, 2008 @ 10:27

  4. Trebuie sa recunosc ca am fost intrigat de titlu, credeam initial ca ascunde ceva. Argumentele tale sunt ok si iti inteleg opinia. Zicea Serj ca nu ii plac concertele din cauza celorlalti participanti. Din aceeasi cauza nu imi plac mie cluburile sau stadioanele, dar de altfel evenimentele care se intampla acolo imi plac. Teatrul a fost creat de la bun inceput pentru a fi fals. De-aia si expresia: „joci teatru”. Daca iti place sau nu, e alegerea ta iar tu ti-ai exprimat foarte corect punctul de vedere.

    Comentariu de BEC — Aprilie 10, 2008 @ 11:26


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: