Arana's world under a picture of frenzy

Martie 23, 2008

Nemurirea – Kundera

Filed under: Carti — Arana @ 16:39
Tags: , ,

Motto:

(…) o tenta de crepuscul razbate parca pretutindeni din fiecare pagina a acestui minunat roman

Romanul debuteaza cu un gest vazut la marginea piscinei de catre Kundera insusi, un gest care il poarta automat intr-o lume metafizica, lumea personajelor traind in lumea noastra.

Femeia (…) isi intoarse capul, ii zambi si-i facu un semn cu mana. Am simtit o strangere de inima. Zambetul acela si miscarea aceea erau ale unei femei de douazeci de ani. Mana ei se inaltase cu o usurinta incantatoare, miraculoasa.

(pe parcursul cartii, acest gest apare deseori, in aceeasi forma, cu aceeasi puternica semnificatie, caracterizand intr-un mod sau altul fiecare personaj feminin al romanului, fiecare prezenta care se vrea a ramane intiparita in memoria vizuala a personajului colectiv ce o urmareste direct sau indirect)

Romanul urmareste o farama din destinul a doua surori antitetice – surprinzator reprezentate la un moment dat inclusiv grafic prin intermediul sagetilor opuse – Agnes si Laura. Daca prima e cea prinsa intr-o familie, alaturi de un sot pe care nu l-a iubit niciodata, mereu telurica, a doua e cea care doreste viata primeia, mezina mereu nemultumita si mereu dornica sa imite, cu capul in nori dar cu trupul atintind catre pamant.

Pentru cunoscatorii lui Kundera, firul epic nu mai este alambicat, iar episoadele aparent ciudate isi gasesc ecoul intai in mintea cititorului apoi in decursul romanului. Nu exista episodic (intamplator, coincidenta, umplutura etc) – dupa cum clar se si explica intr-una din partile romanului – totul are legatura, are un scop, are o conotatie dincolo de momentul prezent. Timpul – parcurs la infinit – are darul de a transforma orice episod intr-o intamplare fascinanta si marcanta, o intamplare cu puternic ecou in desfasurarea vietii. Pentru „neavizati” insa poate parea o ciudata abordare a romanului, o incursiune nedreapta intr-o lume ce ar trebui sa fie complet separata de lumea reala. Kundera socheaza mereu prin personalitatea personajelor, prin irealitatea lor frapanta care se transforma absolut imperceptibil intr-o materialitate inspaimantatoare.

Exista o serie de scene si de personaje care isi pun amprenta in mod inevitabil asupra celui „de-al treilea personaj” – cititorul. Crezul meu e ca romanele lui Kundera se invart in jurul a 3 personaje:

  • cele fictive, ale romanului, ale lumii ce nu exista;
  • autorul insusi, fictiv sau nu, o transpunere a metafizicului in materialitate;
  • cititorul – cunoscator sau nu – totul depinde de cat de receptiv e.

Imagineaza-ti ca ai fi trait intr-o lume unde nu exista oglinzi. Ai fi visat despre chipul tau si ti l-ai fi reprezentat ca pe o rasfrangere exterioara a ceea ce se afla in launtrul tau. Pe urma, cand ai fi avut patruzeci de ani, cineva ti-ar fi pus in fata o oglinda. Imagineaza-ti spaima care te-ar fi curpins vazand in fata ta un chip strain, absolut strain! Atunci ai fi inteles, cu claritate, ceea ce nu esti in stare sa intelegi acum: chipul tau nu esti tu.

Acesta e fragmentul care a marcat, in ceea ce ma priveste, patrunderea in universul romanului. Dincolo de acest pasaj, lumea romanului s-a prezentat altfel. Incursiunile in lumea nemuritorilor – prin Goethe, Bettinaa si Hemingway – desi oarecum o oglinda imposibila a realitatii prezente, nu face decat sa sublinieze un negarea faptului ca istoria se repeta, prin moarte si dincolo de ea:

Omul conteaza pe nemurire si uita sa mai tina seama de moarte.

Nemurirea insasi ne apare ca un personaj, sub diferite forme, cu diferite caracteristi. Dincolo de omul caruia i s-a atribuit, ea primeste individualitate. Goethe recunoaste ca el nu mai exista, desi exista amintirile despre el. Acestea insa devin depersonalizate din momentul in care el si-a trait ultima suflare. Mortii, in mod tragic, nu mai au drepturi: secretele, intimitatea, dorinta – toate devin sacrificate in numele eternitatii. Tatal lui Agnes descopera imposibilitatea de a trai dincolo de moarte si isi omoara viata, inainte sa ajunga o jucarie in mainile mostenitorilor.

Sunt 3 mari gesturi care apar in roman: primul enuntat, apoi gestul impotriva incalcarii Drepturilor Omului si gestul nazuintei spre nemurire. Acesta din urma se contopeste cu motivul sufletului hipertrofiat, al eului exacerbat, al dorintei nesabuite de a trai dincolo de timp si spatiu:

Gestul nazuintei spre nemurire nu cunoaste decat doua puncte de reper in spatiu: eul, aici, si orizontul, dincolo departe; si doua notiuni: absolutul eului si absolutul lumii.

Este de remarcat puternica simbolistica a romanului: cadranul, intamplarea, nemurirea, poetul, pictorul, teama, fiinta etc.etc. Evident, regasim laitmotivul insuportabilei usuratati a fiintei, cartea fiind intr-o masura continuarea fireasca a altor doua romane: Insuportabila usurate a fiintei si Cartea rasului si a uitarii. Toate acestea, incununate de motivul mortii, reprezinta viziunea istorica asupra vietii al lui Kundera; o viziune dincolo de limitele prezentului si intelegerii intelectului limitat. O viziune educativa, pesimista si fatalista, totusi continand o licarire de speranta tradusa in capacitatea omului de a-si redefini propriul istoric si de a deveni, in eternitate, propriul stapan.

A trai nu-i nici o fericire. A trai: A-ti purta prin viata eul tau indurerat.

Dar a fi, a fi e fericirea. A fi: a te transforma intr-o fantana tasnitoare, intr-un bazin de piatra in care universul cade ca o ploaie calda.

Arana

PS: referitor si la postul anterior, dar si la orice incercari nereusite de a ecraniza ceea ce este de neecranizat:

Intrucat esentialul in roman e tocmai ceea ce nu se poate spune altfel decat numai in roman, in orice adaptare a sa ramane doar neesentialul.

5 comentarii »

  1. Inca nu m-am atins de Kundera, dar eu tot sper. Oricum, din citate si recenzie pare foarte misto. Cred ca o singura persoana am intalnit careia sa nu-i placa, prea putin ca sa nu incerc. Cu ce sa-ncep ?

    Comentariu de Roxa — Martie 23, 2008 @ 21:52

  2. Cu asta sau cu Insuportabila usuratate… eu cu aia am inceput si m-am indragostit fara drept de apel😛

    Comentariu de bacchante — Martie 23, 2008 @ 21:55

  3. Thankiez.😀

    Comentariu de Roxa — Martie 23, 2008 @ 22:21

  4. Hm, nici eu nu m-am atins de carte insa din ce scrii tu , mythosul pare a fi apropiat de ideile lui Eliade si asta ma atrage.

    Comentariu de krossfire — Martie 25, 2008 @ 17:40

  5. este foarte interesant comentariul….

    Comentariu de anahoretus — Martie 27, 2008 @ 03:04


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: