Dragoste si holera. Inca o descalificare a filmului.

Cam acum un an l-am descoperit pe Marquez. Poate putin cam tarziu, dar nu e relevant. Cele doua carti citite atunci – Un veac de singuratate si Dragoste in vremea holerei – mi-au schimbat perceptia asupra Americii Latine si asupra literaturii de acolo. Marquez este un scriitor genial – fara a exagera catusi de putin. Ca orice scriitor de asemenea factura insa, a ajuns la publicul larg si, inevitabil, la Hollywood. Fix cu Dragoste in vremea holerei...

Sa scriu chiar si o mini cronica a cartii e destul de greu. Pentru ca e roman personal. Ce surprinde insa, pe tot parcursul, e importanta data esentei. Totul e interpretabil si totul trece prin filtrul cititorului. Poti sa te limitezi la povestea de dragoste si la faptele simple, la subiectul aparent banal si cliseic – si atunci sa faci un film la hollywood, sau poti sa treci dincolo de astea. Si atunci poate intelegi ca Marquez e dincolo de timp si spatiu, ca personajele lui nu rezida in fizic ci in puterea si viata interioara, ca pentru ele dilema mortii nu e cea a tragicului ci trecerea in eternitate a vietii. La Marquez nu exista moarte, doar continuare. Nu gasesti durerea de a fi murit, ci tristetea frumoasa a vietii dincolo de timp. Este perfecta analogia dragoste-moarte, boala spiritului mai crunta decat boala corpului. Dragostea nu e sentimentul superficial al devotamentului, ci e tocmai devotamentul intrinsec existentei umane. Dincolo de o pasiune ce se poate revela oricui, Florentino Arizo traieste in afara propriei constiinte. Traieste prin tot ce respira si prin tot ce, prin natura, incorporeaza ciclul viata-iubire-moarte. Holera e metafora esentiala a romanului – fiecare personaj o vede si o interpreteaza pentru sine. Juvenal Urbino a alungat candva holera din oras. Florentino si Fermina cred, la timpuri diferite si esentiale in desfasurarea actiunii, ca sufera de holera. Finalul ii ingroapa in uitarea holerei, pentru ca, in esenta, doar invingand viata reusesc sa traiasca pentru ei.

Filmul pe de alta parte se rezuma la actiune. Prezinta extrem de fidel faptele. Insa, domnilor, nu s-a inteles inca imposibilitatea de a ecraniza romane precum acesta? Intr-un film vei ramane strict cu firul narativ – care fara esenta si introspectia cartii este superficial si degeaba. Nu iti ofera nicio satisfactie un asemenea film. Singurul lui merit a fost ca mi-a reamintit cat de imposibil de interpretat si analizat e cartea asta. Cat de mult face ea apel la constiinta si spirit, cat de mult il provoaca pe cititor sa vada dincolo de fapte, sa caute in el raspunsul la dilemele personajelor. Si apoi, filmul e film – cum sa alegi o actrita urata sa o interpreteze pe Fermina? Cum sa pui un om atat de fad si de fals in acelasi timp in rolul lui Daza? Cine le-a dat dreptul sa insiste atat pe aventurile sexuale ale lui Florentino? Inca o data mi se confirma ca oamenii care fac ecranizari sunt orbiti de iluzia castigului. Sunt in stare sa denigreze orice in goana lor dupa o reusita financiara. Doar ca de data asta cred ca nici macar atat nu le iese. Imi inchipui ce impact nefericit are filmul asupra unui om care nu a citit cartea. Totusi, ma gandesc ca asa va mai scuti cativa incapabili de o lectura imposibila. Pentru ca, concluzionand, filmul fix asta reprezinta – cum ar percepe cartea un om mediu spre sub-mediu (ca inteligenta, cultura, spiritualitate etc etc) ; vreau sa sper ca oamenii care doreau sa citeasca romanul nu au vazut filmul, sau daca l-au vazut, nu i-au acordat importanta. Pentru ca in lipsa romanului, ramane un film de duzina ce surprinde intr-un mod banal o epoca si o poveste prea putin colorata.

Ma intreb, in final, la cine sa fac apel sa nu se mai macelareasca romanele? Inca o data, atitudinea mea extremista striga: ar trebui interzise ecranizarile!

Arana

Publicitate