Pirandello. Felul in care NU ne-am cunoscut.

Motto:

Daca nu eram pentru ceilalti acela care, pana acum, crezusem ca sunt pentru mine, atunci cine eram?

 

Undeva pierdut in memorie este un moment in care am inceput sa-mi analizez imaginea din poze. Gest aparent narcisist, ascundea nelinistea mea, crescanda, ca felul in care imi apar mie in oglinda e cu totul diferti de felul in care apar altora – fel reflectat in poze. Priveam pe hartia lucioasa o figura cunoscuta, insa nimic mai mult. Doar o figura lipsita de importanta, cateodata surprinzand printr-un zambet, insa de regula posaca si ferindu-si privirea.

Intr-un alt moment am abandonat ideea de a-i convinge pe altii asupra acestui fapt: ca nu ne vedem cum ne vad ei; ca suntem de cate ori sunteti. De ce am renuntat? Pentru ca ideea mea se lovea de niste stalpi ai ignorantei, de aburii tineretii si pentru ca incepusem sa cred ca e de fapt o problema de subestimare/supraestimare de care as fi suferit eu. Urmarea, am ingropat ideea, insa nu fara a face cunoscut faptul ca pozele cu mine nu sunt ceva ce-mi doresc, iar posesorii de aparate nu-mi sunt prieteni, decat dupa ce indeparteaza obiectivul de mine.

 

Acum cateva luni, cineva mi-a spus despre Unul, nici unul, o suta de mii a lui L. Pirandello. M-a atras titlul, si m-a atras coperta (un detaliu dupa „Reproducere interzisa” al lui R. Magritte); m-a influentat si recomdarea, care venea intr-un context destul de interesant si oarecum legat de subiect – perceptia asupra noastra vis a vis cu perceptia altora asupra noastra.

Romanul e istoria instrainarii, a negarii propriului eu pana la nebunie. Incet, detaliat, Moscarda duce o lupta ce-l ingroapa in propria uitare. E vorba de depersonalizare, de importanta pe care o acordam celor din jur, de complexitatea privirii noastre si a ratiunii supusa erorii, iar eroarea supusa la randul ei individualitatii fiecaruia.

„Curand insa drama mea atroce s-a complicat cu descoperirea celor o suta de mii de Moscarda care eram eu nu numai pentru ceilalti, ci si pentru mine, toti cu acelasi nume de Moscarda, urat pana la cruzime, toti cuprinsi in acest biet trup al meu, care era si el doar unul, unul si nici unul, vai, daca ma asezam in fata oglinzii si il priveam fix si nemiscat in ochi, golindu-l de orice sentiment si urma de vointa. „

 

Nedorind a analiza cartea, pentru ca este o lectura cu adevarat personala, ma rezum, inevitabil, la „cine suntem, de fapt?”. Simplu, dar fara un raspuns precis. Fara a putea sa citim gandurile celorlati, sa surprindem in mimica lor istoria personala, ne rezumam la iluzii. Aparentele fac totul, de multe ori, pe ele fiind cladite adevarate culte ale individului x. Dincolo insa de celebritate, suntem noi. Fiecare zi si om este diferit in fiecare secunda, in fiecare minte. E slabiciunea existentei si farmecul ei, in acelasi timp. E inca un paradox, adaugat in cartea vietii, savuros si enigmatic, cum ii sta bine oricarei idei.

Arana

Publicitate